Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3515/2018 AI generated

Revision plea against interlocutory rulings inadmissible; challenged decisions stand

Case Number Decizia nr. 3515/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the applicant association's request for revision of all decisions rendered in a lower-court case (Court of Appeal Bucharest, case file x/2012), meaning the challenged decisions remain in force. The applicant sought revision under procedural law, invoking the EU Charter of Fundamental Rights, European Treaties, the new civil procedure code, administrative litigation law, and alleged constitutional rights violations from 1989–2018. The Court held the application inadmissible because, under the applicable old Civil Procedure Code (art. 322 C. proc. civ. of 1865, governing proceedings begun before its repeal), only final appeal decisions or those that "evoke the merits" can be revised; here, the contested rulings were interlocutory decisions in a pending appeal—one suspending proceedings and one rejecting a recusal request—neither of which was final nor addressed the case's merits, falling outside the exhaustive list of revision grounds.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 C. proc. civ, art. 137 alin. (1) C. proc. civ, Art. 322 C. proc. civ, art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 2441alin. (1) C. proc. civ, art. 34 alin. (2) C. proc. civ; Revision plea against interlocutory rulings inadmissible; challenged decisions stand: The applicant sought revision under procedural law, invoking the EU Charter of Fundamental Rights, European Treaties, the new civil procedure code, administrative litigation law, and alleged constitutional rights violations from 1989–2018. The Court held the application inadmissible because, under the applicable old Civil Procedure Code (art. 322 C. proc. civ. of 1865, governing proceedings begun before its repeal), only final appeal decisions or those that "evoke the merits" can be revised; here, the contested rulings were interlocutory decisions in a pending appeal—one suspending proceedings and one rejecting a recusal request—neither of which was final nor addressed the case's merits, falling outside the exhaustive list of revision grounds.

Keywords

AI generated
revision proceedings interlocutory decision violation of procedural rights charter of Fundamental Rights standing to appeal constitutional revision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 322 C. proc. civ.

Basis for rejecting the revision request as inadmissible because the decisions did not fall within any of the grounds of art. 322.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2018

Asupra cererii de revizuire de faţă de faţă;

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, revizuenta ASOCIAŢIA PENTRU CINSTIREA MEMORIEI EROILOR a solicitat, în temeiul art. 509 C. proc. civ., revizuirea hotărârilor pronunţate în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

În motivarea cererii revizuenta invocă Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, Tratatele Europene, dispoziţiile legii noi de procedură civilă, legea contenciosului administrativ, ignorarea de către instanţe a Constituţiei, cu referire la drepturile ce i-au fost interzise în perioada 1989-2018 şi redă diverse citate.

Examinând cu prioritate admisibilitatea cererii de revizuire, în conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, este de menţionat că legea de procedură aplicabilă în cauză este cea sub care a fost început procesul, respectiv C. proc. civ. de la 1865.

Art. 322 C. proc. civ., aplicabil în speţă, prevede că pot fi atacate cu revizuire hotărârile rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum şi hotărârile date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, pentru motivele prevăzute expres şi limitativ la pct. 1-10 din acest text de lege.

Dosarul nr. x/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a Civilă are ca obiect recursul declarat de recurenta ASOCIAŢIA PENTRU CINSTIREA MEMORIEI EROILOR împotriva tuturor hotărârilor pronunţate in dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a Civilă.

În cadrul acestui dosar s-au pronunţat încheierea din şedinţa publică din 25 ianuarie 2016 prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a Civilă a suspendat judecata cauzei, conform art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., irevocabilă conform art. 2441alin. (1) C. proc. civ. şi încheierea aceleiaşi instanţe din 15 mai 2018, prin care a fost respinsă cererea de recuzare formulată de petentul A., irevocabilă conform art. 34 alin. (2) C. proc. civ.

Hotărârile ce formează obiectul cererii de revizuire nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 322 C. proc. civ. întrucât sunt pronunţate în recurs şi nu evocă fondul, motiv pentru care Inalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta ASOCIAŢIA PENTRU CINSTIREA MEMORIEI EROILOR împotriva tuturor hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 21 septembrie 2018.