Conflict of jurisdiction in enforcement: applicability of pre-2014 Civil Procedure Code rules determining the enforcement court by the bailiff’s office location rather than the debtor’s domicile

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 19 aprilie 2017, sub nr. x/2017, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu intimata B.- prin reprezentant, C. S.R.L. Bucureşti, contestaţie la executare împotriva executării silite ce face obiectul dosarului nr. x/2013 înregistrat la B.E.J.A. "D. şi E.", efectuate la solicitarea intimatei- creditoare B. în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit pentru consum nr. x/14.10.2010, solicitând, pe baza probelor ce se vor administra, prin sentinţa ce va pronunţa: anularea formelor de executare întocmite în dosarul de executare; în temeiul art. 718 din C. proc. civ., suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare şi, în temeiul art. 2506 din C. civ., să se constate intervenirea prescripţiei extinctive.

La termenul de judecată din data de 10.11.2017, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Iaşi, şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei invocate.

Prin sentinţa civilă nr. 15689/2017, pronunţată la data de 15 decembrie 2017, în dosarul nr. x/2017 (astfel cum a fost îndreptată, din oficiu, prin încheierea nr. 348/2018 a şedinţei Camerei de Consiliu din data de 14 februarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017), Judecătoria Iaşi, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Iaşi, şi a declinat spre competentă soluţionare cauza având ca obiect contestaţie la executare formulată de către contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B., PRIN REPREZENTANT C. S.R.L. Bucureşti, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

Potrivit disp. art. 713 noul C. proc. civ., contestaţia se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispoziţiile art. 650 alin. (1) noul C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în circumscripţia căreia se află la data sesizarii organului de executare domiciliul sau după caz sediul debitorului" De asemenea, potrivit art. 650 alin. (2) noul C. proc. civ. instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Instanţa a reţinut că competenţa de soluţionare aparţine instanţei de la domiciliul debitorului contestator, conform art. 107 noul C. proc. civ., fiind astfel transpusă în plan execuţional competenţa teritorială de drept comun, reglementată în prezent de art. 107 noul C. proc. civ. De altfel, prin modificările aduse C. proc. civ. prin Legea 138/2014, s-a stabilit că instanta de executare este judecatoria in a carei circumscriptie se afla, la data sesizarii organului de executare, domiciliul sau, dupa caz, sediul debitorului, in afara cazurilor in care legea dispune altfel.

În aceste condiţii, cum domiciliul debitorului contestator se află in sector 5 Bucuresti, si avand in vedere ca dispozitiile legale menţionate instituie o competenta teritoriala absoluta, instanta a admis exceptia de necompetenta teritoriala a Judecatoriei Iasi, şi, în baza art. 130, 132 noul C. proc. civ. a declinat competenta de solutionare a cauzei avand ca obiect contestatia la executare in favoarea Judecatoriei Sector 5 Bucuresti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, la data de 20 februarie 2018, sub nr. x/2017.

La termenul din 26.04.2018 instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei sale teritoriale.

Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia Civilă, prin sentinţa civilă nr. 3506, pronunţată la data de 26 aprilie 2018, în dosarul nr. x/2017, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauze, privind contestatorul A. şi intimata B., prin reprezentant C. S.R.L. Bucureşti, în favoarea Judecătoriei Iaşi; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa în drept să hotărască asupra conflictului negativ de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa, raportând dreptul incident la circumstanţele speţei (Articolul 3 din Legea nr. 76/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., art. 24 şi art. 25 (Legea aplicabilă proceselor noi) din C. proc. civ., art. 663 (Cererea de executare silită) C. proc. civ., art. 713 din C. proc. civ., art. 650 C. proc. civ. (în forma în vigoare la data sesizării executorului judecătoresc, 22.07.2013), reţinând că obiectul cauzei cu care instanţa a fost sesizată este contestaţie la executare, având în vedere prevederile art. 713 alin. (1) raportat la art. 650 din C. proc. civ., cu luarea în considerare a împrejurării că, potrivit cererii de executare silită, la data de 22.07.2013, data sesizării organului de executare silită, a fost sesizat un executor judecătoresc al cărui birou se afla în Iaşi, locaţie care se află în raza teritorială a Judecătoriei Iaşi (potrivit art. 38 alin. (2) din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară raportate la prevederile H.G. 337 din 9 iulie 1993, pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii), cu sublinierea faptului că Judecătoria Iaşi, competentă teritorial potrivit celor de mai sus, şi-a declinat competenţa spre Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în raport de domiciliul indicat de contestator la 10.01.2018, în temeiul art. 132 C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, excepţie de procedură, absolută (art. 129, 246 C. proc. civ.), dilatorie şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Analizând actele şi lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe- Judecătoria Iaşi şi Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nici o cale de atac, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Trecând de această verificare preliminară, Înalta Curte observă că, instanţele au reţinut corect obiectul cererii de chemare în judecată, ca fiind un litigiu de drept comun- contestaţie la executare, ce are drept obiect contestaţia împotriva executării silite din dosarul nr. x/2013 al B.E.J.A. "D. şi E.", formulată de contestatorul A..

Potrivit art. 24 C. proc. civ., "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În temeiul acestui text de lege, legea procesual civilă aplicabilă în materia executării silite se va determina în funcţie de data începerii executării silite, marcată de momentul formulării cererii de executare silită.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că executarea silită a început la 22.07.2013, ca urmare a cererii de executare silită formulată de creditoarea S.C. F. S.A. Bucureşti şi înregistrată la aceeaşi dată pe rolul B.E.J.A. "D. şi E.".

Ulterior, prin încheierea din 30 iulie 2013, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Judecătoria Iaşi a încuviinţat executarea silită ce formează obiectul acestui dosar.

Se reţine astfel că, în materia executării silite de faţă, sunt relevante pentru stabilirea competenţei dispoziţiile art. 650 alin. (1) teza I C. proc. civ., în forma în vigoare la 22.07.2013, data formulării cererii de executare silită, în forma în vigoare anterior modificării C. proc. civ. prin Legea nr. 138/2014, în temeiul cărora instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că singura soluţie care se impune este stabilirea competenţei instanţei de executare prin raportare la sediul biroului executorului judecătoresc la data primei sesizări a instanţei de executare, fiind astfel transpusă în plan execuţional competenţa teritorială reglementată prin dispoziţiile art. 650 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, se asigură, astfel, în continuare, unicitatea instanţei de executare şi posibilitatea determinării facile a acesteia, fără luarea în considerare a unui alt criteriu, dificil de cunoscut încă la începutul executării silite.

Aşa fiind, faţă de dispoziţiile legale mai sus- arătate, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Iaşi şi, în considerarea prevederilor art. 650 alin. (1) teza I Noul C. proc. civ., în forma în vigoare la data formulării cererii de executare silită, cu referire şi la art. 24 Noul C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

Văzând şi dispoziţiile art. 135 Noul C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2018.