Consumer prevails: abusive forum-selection clause unenforceable; jurisdiction fixed at consumer's domicile court.

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov la data de 5 octombrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A.- prin Sucursala Braşov, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună: constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute în Contractul de credit imobiliar nr. CRD/339/2006 la art. 2.2. referitoare la cheltuielile directe percepute de către Bancă în vederea întocmirii dosarului de credit; restituirea sumei de 1.200 Euro percepute în baza acestei clauze, actualizată cu dobânda legală calculată de la data perceperii comisionului şi până la data restituirii efective; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.

Pârâta B. S.A. Bucureşti a formulat întâmpinare, la data de 14 noiembrie 2017, prin care, cu titlu prealabil, a arătat că înţelege să invoce excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Braşov pentru soluţionarea litigiului, iar, pe fond, a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a acţiunii formulate de reclamantă.

În cadrul şedinţei de judecată din data de 26.02.2018, instanţa a reţinut spre soluţionare excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Braşov, invocată de partea intimată prin întâmpinare.

Prin sentinţa civilă nr. 3587, pronunţată la data de 11 aprilie 2018, în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Braşov a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Braşov, invocată de pârâtă, şi în consecinţă: a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii civile formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. Bucureşti, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, că, prin Contractul de credit imobiliar nr. CRD/339/2006, părţile au ales instanţa care să soluţioneze orice potenţial litigiu care s-ar ivi între acestea, şi anume, au ales instanţa de la sediul central al Băncii, respectiv, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, contractul având valoare de lege între părţile lui.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la data de 19 aprilie 2018, sub nr. x/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 3565/2018, pronunţată la data de 30 mai 2018, în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pe pârâta B. S.A. Bucureşti, în favoarea Judecătoriei Braşov; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului; a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea conflictului.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele motive:

În conformitate cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, precum şi art. 3 şi art. 4 din C. proc. civ., cu cele statuate în această privinţă de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauzele conexate C383/06-C385/06 şi, în egală măsură, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (paragrafele 103 şi 104 din Hotărârea pronunţată în cauza Dumitru Popescu împotriva României), având în vedere obiectul cererii formulate de reclamantă, instanţa naţională nu numai că se poate sesiza din oficiu, ci are obligaţia de a se sesiza pentru a înlătura normele interne sau modalităţile de interpretare a acestora care sunt contrare dispoziţiilor comunicate sau drepturilor fundamentale ale omului, recunoscute prin tratate.

Analizând excepţia necompetenţei teritoriale, din această perspectivă, instanţa a constatat că reclamanta a sesizat în mod corect Judecătoria Braşov, conform regulilor de competenţă alternativă prevăzute de art. 113 alin. (1) pct. 8 şi pct. 3 C. proc. civ. rap. la art. 126 alin. (2) C. proc. civ., fiind reţinute, în continuare, prevederile art. 107 C. proc. civ., şi cele de la art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanţa a mai reţinut că, atunci când competenţa este alternativă, alegerea instanţei competente din punct de vedere teritorial aparţine reclamantului, potrivit art. 116 C. proc. civ., şi că în urma introducerii acţiunii la Judecătoria Braşov, competenţa a fost stabilită în favoarea acestei instanţe, nemaiputând fi declinată către o altă instanţă, iar, potrivit art. 126 alin. (2) C. proc. civ., "în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă", legiuitorul stabilind astfel caracterul nelegal al convenţiilor atributive de competenţă încheiate înainte de naşterea litigiului, în materia protecţiei drepturilor consumatorilor.

Într-adevăr, instanţa a apreciat ca fiind întemeiate susţinerile referitoare la neretroactivitatea legii civile, respectiv aplicabilitatea prevederilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ. numai contractelor încheiate după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., însă, a subliniat că se impune, în continuare, analizarea clauzei art. 8 pct. 8.2 din Contractul de credit imobiliar nr. CRD/339/2006 prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 193/2000, precum şi prin raportare la reglementările şi jurisprudenţa comunitară.

În acest sens, prezenta instanţă a avut în vedere şi concluziile şi argumentele Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din Hotărârea Océano Grupo Editorial şi Salvat Editores, C-240/98, care au fost reiterate şi în jurisprudenţa ulterioară, precum cauza C-137/08. Situaţia din cauzele reunite analizate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene prin hotărârea citată se suprapune peste cea existentă în prezenta speţă.

Astfel, instanţa a reţinut că, prin clauza cuprinsă la art. 8 pct. 8.2 din Contractul de credit imobiliar nr. CRD/339/2006 încheiat cu reclamanta, care nu a fost negociată individual, pârâta a înlăturat dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 8 şi pct. 3 C. proc. civ., stabilind o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţelor de la sediul său principal, fapt ce a creat, cu încălcarea bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului între drepturile şi obligaţiile părţilor contractante, în mod similar cu situaţia din cele două cauze ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, sus-citate, introducerea în contractul de credit încheiat cu reclamantul a clauzei de la art. 8.2 creând, cu încălcarea bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ în detrimentul pârâtului între drepturile şi obligaţiile părţilor contractante. Prin stabilirea competenţei teritoriale exclusive în favoarea instanţelor de la sediul său, banca îşi creează un avantaj faţă de clienţi, prin aceea că minimizează costurile sale pentru susţinerea litigiilor şi reduce în mod semnificativ posibilitatea consumatorilor de a-şi apăra interesele, din cauza cheltuielilor ridicate pe care le presupune deplasarea la instanţă sau menţinerea legăturii cu un avocat care se află la sute de kilometri distanţă.

Instanţa a considerat că judecarea dosarului de către o instanţă situată la distanţă de domiciliul reclamantului, în pofida faptului că, potrivit dispoziţiilor legale care reglementează competenţa teritorială, aceasta trebuia stabilită în favoarea instanţei de la domiciliul reclamantului, conform art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. rap. la art. 126 alin. (2) C. proc. civ., reprezintă expresia dezechilibrului creat între părţile litigante, constituind o încălcare flagrantă a dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, una dintre componentele acestei noţiuni fiind principiul "egalităţii armelor", astfel cum în mod întemeiat a susţinut reclamantul.

Totodată, instanţa a apreciat că dacă se dă eficienţă clauzei atributive de competenţă cuprinsă în contractul de credit, se încalcă dreptul la apărare al reclamantei, consfinţit de art. 24 din Constituţia României, care include posibilitatea părţii de a participa personal la şedinţa publică de judecată, precum şi de a fi asistată sau reprezentată de un avocat. Nu trebuie omis nici obiectul litigiului, reprezentat de constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractul prin care s-a stabilit competenţa teritorială exclusivă, prezenţa sau reprezentarea reclamantei în instanţă şi formularea de concluzii orale fiind importantă în încercarea de convingere a judecătorului cu privire la temeinicia acţiunii.

Pentru toate aceste motive, instanţa a constatat că este abuzivă clauza atributivă de competenţă cuprinsă la art. art. 8 pct. 8.2 din Contractul de credit imobiliar nr. CRD/339/2006, contravenind art. 1 lit. q) din Directiva nr. 93/13/CEE, astfel încât aceasta nu va produce efecte asupra consumatorului, conform art. 6 din Legea nr. 193/2000.

Astfel, stabilirea competenţei teritoriale pentru soluţionarea acţiunii având ca obiect constatarea unor clauze abuzive din art. 8 pct. 8.2 din Contractul de credit imobiliar nr. CRD/339/200, s-a considerat că nu se poate face prin raportare la clauza atributivă de competenţă prevăzută la art. art. 8 pct. 8.2 din acelaşi contract, care are un vădit caracter abuziv, motiv pentru care nu produce efecte juridice, potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000.

În mod evident, atâta vreme cât reclamanta şi-a manifestat în mod legal dreptul de a alege între două sau mai multe instanţe deopotrivă competente, prevăzut de art. 116 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei nu poate fi declinată, cu atât mai mult cu cât prin aceasta se încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare al consumatorului.

De la momentul introducerii acţiunii nicio altă instanţă nu mai este competentă să judece, chiar dacă anterior reclamanta putea introduce acţiunea la mai multe instanţe, reclamanta nu mai poate reveni asupra alegerii realizate, iar pârâta nu poate solicita declinarea competenţei teritoriale, deoarece instanţa sesizată de către reclamant este competentă teritorial.

Analizând actele şi lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe- Judecătoria Braşov şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nici o cale de atac, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Înalta Curte mai observă că, instanţele au reţinut corect obiectul cererii de chemare în judecată, ca fiind un litigiu din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, ce are drept obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractul de credit imobiliar nr. CRD/339/2006 încheiat de părţi (reclamanta A., consumator, şi pârâta B. S.A.- prin Sucursala Braşov), la data de 06 noiembrie 2006.

Înalta Curte mai observă că, prin art. 8.2 din Contractul de credit a fost inserată clauza atributivă de competenţă potrivit căreia, "Orice neînţelegere apărută între părţi în legătură cu derularea şi executarea prezentului Contract, va fi soluţionată de părţi pe cale amiabilă, iar dacă nu se ajunge la un acord, părţile convin soluţionarea definitivă a divergenţelor pe cale judecătorească, competenţa aparţinând instanţelor judecătoreşti de la sediul central al Băncii, respectiv, instanţelor judecătoreşti din Bucureşti".

Această clauză care conţine prorogarea voluntară de competenţă în favoarea instanţei de la sediul social al Băncii, întruneşte toate condiţiile pentru a fi considerată abuzivă, în acord cu interpretarea Directivei Consiliului nr. 93/13/CEE coroborată cu reglementarea Uniunii Europene aplicabilă contractelor de credit, cu precizarea că în cauză a fost efectuată de către instanţă o analiză specifică unei cercetări judecătoreşti.

Astfel, Înalta Curte va avea în vedere şi faptul că instanţa din Bucureşti este situată la o distanţă mare de localitatea de domiciliu a reclamantei- consumator A., iar deplasarea şi cheltuielile implicate pentru deplasarea ei la această instanţă ar putea avea un caracter disuasiv şi ar putea-o determina să renunţe la orice acţiune în justiţie sau la orice apărare.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte mai reţine, în funcţie de jurisprudenţa evocată a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (cauza C-137/08, privind VB Penzugyi Lizing Zrt. împotriva C., cauza C-240/98 şi C-244/98 Hotărârea Oceano Grupo Editorial şi Slavat Editores), obligaţia instanţei naţionale de a determina din oficiu dacă clauza în litigiu a făcut sau nu a făcut obiectul unei negocieri individuale între un vânzător sau un furnizor şi un consumator şi poate crea un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului.

Astfel, corect Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a avut în vedere faptul că, o asemenea prevedere este considerată nescrisă (inexistentă) în lumina prevederilor art. 126 alin. (2) Noul C. proc. civ. şi nu poate justifica alegerea instanţei în a cărei circumscripţie se află sediul social al Băncii. Prin urmare, se poate considera că instanţa a procedat la aplicarea unei prezumţii de nulitate, prin simpla constatare a existenţei unei clauze atributive de competenţă într-un contract încheiat cu un consumator.

În aceste condiţii, clauza atributivă de competenţă nu este operantă, iar în cauză nu se aplică regula de drept comun înscrisă în art. 107 alin. (1) Noul C. proc. civ., ci norma privind competenţa alternativă prevăzută de art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi dispoziţia art. 116 C. proc. civ. privind dreptul reclamantului de a alege între mai multe instanţe deopotrivă competente, astfel că, în temeiul art. 135 Noul C. proc. civ., competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revenind Judecătoriei Braşov, căreia i se va trimite dosarul în vederea soluţionării litigiului.

În temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale. Aceeaşi definiţie a consumatorului este dată de prevederile art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor.

Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar, conform art. 126 alin. (2) noul C. proc. civ., "în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă."

În raport de toate aceste criterii, competenţa teritorială aparţine instanţei de la domiciliul consumatorului, instanţa competentă potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., şi, în speţă, aşa cum s-a mai arătat, domiciliul pârâtei- consumator se află situat în circumscripţia Judecătoriei Braşov.

Aşa fiind, faţă de dispoziţiile legale mai sus- arătate şi în raport de obiectul cauzei- pretenţii izvorând dintr-un contract încheiat cu un consumator-, având în vedere faptul că instanţa în circumscripţia căreia consumatorul îşi are domiciliul este Judecătoria Braşov, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine acestei judecătorii şi, în considerarea prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., cu referire la art. 126 alin. (1) şi alin. (2) Noul C. proc. civ., urmează a stabili competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

Văzând şi dispoziţiile art. 135 Noul C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Braşov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2018.