Exequatur for Connecticut divorce assigned to Tulcea Tribunal based on defendant City Hall's seat.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by assigning the case to the Tulcea Tribunal, ruling in favor of that court's competence over the Bucharest Tribunal. The dispute involves a request for exequatur—recognition of a foreign divorce judgment issued by a Connecticut court in 1987—filed against the Tulcea City Hall, which allegedly refused recognition. The Court applied Article 1099(1) of the Civil Procedure Code, determining that territorial jurisdiction is based on the domicile or seat of the party who refused recognition, namely the defendant's seat in Tulcea. It rejected the applicability of Article 1099(2)'s fallback to the Bucharest Tribunal, holding that there was no impossibility of determining the competent court under paragraph (1), and that the issue of the defendant's passive standing is a merits question not affecting jurisdictional determination. The decision is final.
Legislator headnote
AI generatedart. 131 alin. (1) C. proc. civ, art. 1099 alin. (1) din C. proc. civ, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2006, art. 1099 alin. (2) din C. proc. civ, art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ, Art. 1099 alin. (1) Noul C. proc. civ; Exequatur for Connecticut divorce assigned to Tulcea Tribunal based on defendant City Hall's seat: The dispute involves a request for exequatur—recognition of a foreign divorce judgment issued by a Connecticut court in 1987—filed against the Tulcea City Hall, which allegedly refused recognition. The Court applied Article 1099(1) of the Civil Procedure Code, determining that territorial jurisdiction is based on the domicile or seat of the party who refused recognition, namely the defendant's seat in Tulcea. It rejected the applicability of Article 1099(2)'s fallback to the Bucharest Tribunal, holding that there was no impossibility of determining the competent court under paragraph (1), and that the issue of the defendant's passive standing is a merits question not affecting jurisdictional determination. The decision is final.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for the ruling: determined that the tribunal of the defendant's registered office (Tribunalul Tulcea) is competent for the exequatur request.
Procedural rule applied in the dispositive to settle the negative conflict of jurisdiction.
Full text
Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2018
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 12 octombrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TULCEA pentru cerere de exequatur, solicitând instanţei să-i fie recunoscută hotărârea pronunţată de Curtea Superioară din East Haven, stat Connecticut, în dosarul nr. x, pronunţată la data de 24 martie 1987. În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1094 şi urm. din C. proc. civ.
La termenul de judecată din data de 15 ianuarie 2018, instanţa, din oficiu, a pus în discuţie competenţa, faţă de dispoziţiile art. 1099 alin. (1) Noul C. proc. civ. care reglementează competenţa teritorială de soluţionare a cauzelor având acest obiect.
Prin sentinţa civilă nr. 97/2018, pronunţată la data de 22 ianuarie 2018, în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă şi, în temeiul art. 132 noul C. proc. civ., coroborat cu art. 1098 alin. (1) şi (2) noul C. proc. civ., a declinat competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TULCEA, având ca obiect exequator (recunoaşterea înscrisurilor şi hotărârilor străine), în favoarea Tribunalului Mun. Bucureşti-secţie civilă.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
Potrivit art. 1099 alin. (1) şi (2) noul C. proc. civ., cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine; în cazul imposibilităţii de determinare a tribunalului potrivit art. 1, competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti.
În cauză, s-a reţinut, reclamantul nu a făcut dovada că s-ar fi adresat, anterior sesizării instanţei, unei autorităţi române pentru recunoaşterea hotărârii menţionată şi că ar fi intervenit un refuz al acesteia sau că există opoziţia celeilalte părţi din procesul de divorţ desfăşurat în Statele Unite ale Americii- Statul Connecticut relativ la recunoaşterea efectelor acestei hotărâri pe teritoriul statului român şi, în condiţiile date, nu se poate determina competenţa soluţionării cauzei după domiciliul părţii ce a refuzat recunoaşterea hotărârii străine, devenind incidente prevederile art. 1099 alin. (2) noul C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 30 ianuarie 2018, sub nr. x/2018.
La termenul din data de 22.03.2018, Tribunalul, în raport de dispoziţiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ. din 2010, republicat, care impun instanţei să-şi verifice, din oficiu, competenţa, a rămas în pronunţare pe excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 684, pronunţată la data de 22 martie 2018, în dosarul nr. x/2018, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti; a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Tulcea, în favoarea Tribunalului Tulcea; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Civilă în vederea soluţionării acestuia; a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 1099 alin. (1) din C. proc. civ. din 2010 republicat, în vigoare la data introducerii acţiunii, 12.10.2016, cererea de recunoaştere a unei hotărâri străine este de competenţa tribunalului în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine.
Faţă de aceste dispoziţii legale şi de cele ale art. I3, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2006, rezultă că deşi tribunalul are competenţă generală şi materială pentru a soluţiona cererea promovată de reclamant, Tribunalul Bucureşti nu este instanţa competentă teritorial.
În speţă, a reţinut instanţa, Primăria Municipiului Tulcea este indicată ca pârâtă în cererea de exequatur, astfel că prin ipoteza cadrului procesual fixat de reclamant în baza principiului disponibilităţii părţilor, ce guvernează procesul civil, este cea care se opune recunoaşterii hotărârii străine.
Împrejurarea dacă într-adevăr această instituţie refuză recunoaşterea hotărârii străine, a apreciat Tribunalul că vizează calitatea procesuală pasivă a pârâtei indicate de reclamant, dar nu poate determina incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 1099 alin. (2) din C. proc. civ. din 2010 republicat, avute în vedere de prima instanţă sesizată de reclamant, deoarece, competenţa instanţei se determină anterior discutării excepţiilor procesuale de fond, aşa cum este şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
În consecinţă, în raport de dispoziţiile art. 1099 alin. (1) din C. proc. civ. din 2010 republicat, astfel cum erau în vigoare la data introducerii acţiunii, instanţa a apreciat că cererea de exequatur este de competenţa Tribunalului Tulcea, în a cărui rază teritorială se află sediul pârâtei care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine, indicate de reclamant.
Întrucât în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute în ipoteza art. 1099 alin. (1) din C. proc. civ. din 2010 republicat, rezultă că nu sunt incidente prevederile de excepţie ale art. 1099 alin. (2) din C. proc. civ. din 2010 republicat, care dau în competenţa teritorială a Tribunalului Bucureşti cererile de exequatur în cazul imposibilităţii de determinare a tribunalului potrivit alin. (1) al acestui text de lege, excepţia fiind de strictă interpretare şi aplicare.
Având în vedere faptul că potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. din 2010 republicat, necompetenţa Tribunalului Bucureşti este de ordine publică, Tribunalul Tulcea având competenţă teritorială exclusivă în soluţionarea cauzei, în temeiul art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. din 2010 republicat, tribunalul a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Tulcea.
Analizând actele şi lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe- Tribunalul Tulcea şi Tribunalul Bucureşti- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nici o cale de atac, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.
Trecând de această verificare preliminară, Înalta Curte observă că, instanţele au reţinut corect obiectul cererii de chemare în judecată, ca fiind un litigiu de drept comun- cerere de exequatur, ce are drept obiect recunoaşterea hotărârii pronunţate de Curtea Superioară din East Haven, stat Connecticut, în dosarul nr. x, pronunţată la data de 24 martie 1987.
Recunoaşterea în România a unei hotărâri străine este supusă regulilor prevăzute în această materie de dispoziţiile noului C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010- Cartea a VII-a. Procesul civil internaţional, în capitolul special consacrat efectelor hotărârilor străine- "Titlul III. Eficacitatea hotărârilor străine", "Capitolul I. Recunoaşterea hotărârilor străine".
Pe lângă condiţiile de fond ale recunoaşterii hotărârilor străine, capitolul I cuprinde şi reguli de procedură.
Astfel, potrivit art. 1099. "Instanţa competentă":
"Cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine" (alin. (1).
În mod egal, alin. (2) al aceluiaşi text conţine prevederea că:
"În cazul imposibilităţii de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti".
În speţă, nu este întrunită situaţia prevăzută de alin. (2) al art. 1099 noul C. proc. civ., de imposibilitate de determinare a Tribunalului competent, potrivit alin. (1).
Pentru determinarea instanţei competente în cazul cererii de recunoaştere a efectelor hotărârii judecătoreşti de divorţ pronunţate de Curtea Superioară din East Haven, stat Connecticut (prin care s-a hotărât că "mariajul părţilor din această acţiune va fi, şi este dizolvat"), sunt incidente dispoziţiile dreptului comun, respectiv, art. 1099 alin. (1) Noul C. proc. civ., nefiind aplicabilă exceptarea expresă prevăzută la alin. (2).
Reclamantul A. a înţeles să cheme în judecată, în calitate de pârâtă, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TULCEA, autoritate care, susţine acesta, a refuzat recunoaşterea hotărârii străine. Ca urmare, acest refuz al recunoaşterii obligă la a rezolva cererea de recunoaştere, Tribunalul în circumscripţia căruia îşi are sediul cel care a refuzat recunoaşterea, în nicun caz nefiind vorba de o imposibilitate de determinare a tribunalului, cum greşit s-a reţinut de prima instanţă de declinare.
Se mai reţine că, prin depunerea cererii de exequatur direct la Tribunalul Tulcea, în respectarea celor prevăzute de art. 1099 alin. (1) Noul C. proc. civ., reclamantul a înţeles să învestească instanţa competentă, fixând în mod definitiv competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de la sediul celui care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine.
Dacă instituţia pârâtă este sau nu parte în raportul juridic dedus judecăţii, este o chestiune ce urmează a fi tranşată ulterior stabilirii competenţei teritoriale.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că singura soluţie care se impune este stabilirea competenţei instanţei de exequatur prin raportare la sediul pârâtei Primăria Municipiului Tulcea, fiind astfel transpusă în plan execuţional competenţa teritorială de drept comun în materia recunoaşterii hotărârilor străine, reglementată în prezent de art. 1099 alin. (1) Noul C. proc. civ.
Faţă de dispoziţiile legale mai sus- arătate, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Tulcea şi, în considerarea prevederilor art. 1099 alin. (1) Noul C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
Văzând şi dispoziţiile art. 135 Noul C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Tulcea.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2018.