Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3503/2018 AI generated

Negative competence conflict in transport contract dispute: application of specific territorial jurisdiction over place of arrival versus defendant's domicile

Case Number Decizia nr. 3503/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice issued a competence regulator assigning jurisdiction to the Craiova Court, thereby resolving a negative competence conflict and establishing that the Craiova Court had the authority to adjudicate the dispute. The case involved a low-value claim seeking €1,700 in damages for non-fulfillment of a road transport contract, where both the Timisoara and Craiova Courts had initially declined territorial jurisdiction; the conflict arose because the Timisoara Court refused to apply the defendant's invocation of the general rule of the defendant's domicile, and the Craiova Court subsequently invoked its own incompetence from office on the grounds that the specific legal basis for its jurisdiction was not properly pleaded by the defendant. The decisive legal basis was Article 113(1)(6) of the New Code of Civil Procedure, which grants competent jurisdiction to the court of the place of departure or arrival for disputes arising from transport contracts, overriding the general rule of the defendant's domicile under Article 107 when specific transport-related norms apply; although the defendant cited only the alternative clause in the contract, the Supreme Court determined that the specific statutory competence for transport contracts was applicable based on the subject matter of the claim.

Legislator headnote

AI generated

Art. 1203 C. civ, art. 107 C. proc. civ, art. 1270 C. civ, art. 113 alin. (1) C. proc. civ, art. 1349 C. civ, art. 1350 C. civ; Negative competence conflict in transport contract dispute: application of specific territorial jurisdiction over place of arrival versus defendant's domicile: Reclamanta a invocat prevederile art. 113 conform cărora "(1) În afară de instanţele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente: (…) 9. instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă".

Keywords

AI generated
negative conflict of jurisdiction territorial jurisdiction assigned competence statutory grounds rule of legal domicile conflict rule

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, la data de 09 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A.- prin A. SUCURSALA TIMIŞOARA a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L. CRAIOVA, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.700 Euro reprezentând debit principal, şi cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu de avocat.

Pârâta S.C. B. S.R.L. CRAIOVA a formulat întâmpinare prin care, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Timişoara, potrivit disp. art. 113 alin. (1) pct. 6 Noul C. proc. civ., excepţie care a fost pusă în discuţie la termenul de judecată din data de 31 ianuarie 2018.

Prin hotărârea civilă nr. 891/2018, pronunţată la data de 31 ianuarie 2018, în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Timişoara, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Timişoara, invocată de către pârâtă, şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta A. prin A. - SUCURSALA TIMIŞOARA, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. Craiova, în favoarea Judecătoriei Craiova.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

Art. 1203 C. civ. stabileşte că "(2) Sunt clauze standard stipulaţiile stabilite în prealabil de una dintre părţi pentru a fi utilizate în mod general şi repetat şi care sunt incluse în contract fără să fi fost negociate cu cealaltă parte. (3) Clauzele negociate prevalează asupra clauzelor standard.".

S-a apreciat ca fiind o clauză standard clauza privind competenţa prevăzută în Comanda de transport nr. 743/18.11.2015, care nu a fost însuşită prin semnătură de către reclamantă, nerezultând că respectiva clauză a fost inclusă în contract urmare a negocierii sale cu societatea reclamantă. Aceasta a fost stabilită în prealabil de către societatea pârâtă, care a transmis oferta de transport societăţii reclamante.

Conform art. 1203 C. civ. "Clauzele standard (…) prin care se derogă de la normele privitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti nu produc efecte decât dacă sunt acceptate, în mod expres, în scris, de cealaltă parte."

Cum clauza nu a fost acceptată în mod expres, instanţa a considerat că nu se poate aprecia că aceasta produce efecte între părţi.

Cu toate acestea, s-a reţinut, sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 107 C. proc. civ. conform cărora "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Societatea pârâtă, B. S.R.L., are sediul în Craiova.

Reclamanta a invocat prevederile art. 113 conform cărora "(1) În afară de instanţele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente: (…) 9. instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă".

Cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă este întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, fiind invocate prevederile art. 1270 C. civ.

Instanţa a constatat că pct. 9 al art. 113 alin. (1) C. proc. civ. nu este aplicabil în cazul cererilor bazate pe răspunderea civilă contractuală. Astfel, noţiunea de faptă ilicită se raportează numai la acţiunile formulate în temeiul răspunderii civile delictuale.

C. civ. face o distincţie clară între răspunderea delictuală şi răspunderea contractuală.

Răspunderea delictuală este definită în cuprinsul art. 1349 C. civ. în timp ce răspunderea contractuală este definită de art. 1350 C. civ., dispoziţii invocate de altfel în cuprinsul cererii de chemare în judecată de faţă.

În consecinţă, a reţinut instanţa, pentru soluţionarea cauzei trebuie avute în vedere numai acele prevederi aplicabile în cazul răspunderii contractuale, fiind avute în acest sens şi prevederile C. civ. care stabilesc că "(3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile" (art. 1350 alin. (3) C. civ.).

În materie contractuală sunt aplicabile dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 şi pct. 6 C. proc. civ., fiind competentă atât instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract cât şi instanţa locului de plecare sau de sosire a transportului.

Astfel, a apreciat instanţa, Judecătoria Timişoara nu este competentă raportat la niciunul dintre criteriile enumerate mai sus.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 14 februarie 2018, sub nr. x/2017.

În şedinţa publică din 21 martie 2018, a fost invocată, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Craiova în soluţionarea cauzei.

Judecătoria Craiova, secţia Civilă, prin sentinţa civilă nr. 2972/2018, pronunţată la data de 21 martie 2018, în dosarul nr. x/2017, a admis excepţia necompetenţei teritoriale; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. PRIN SUCURSALA TIMIŞOARA, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. Craiova, în favoarea Judecătoriei Timişoara şi a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă; a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru regulator de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a evocat prevederile art. 129 C. proc. civ., art. 131 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 130 C. proc. civ. şi a reţinut, în esenţă, următoarele motive:

Judecătoria Timişoara nu este competentă raportat la nici unul dintre criteriile prevăzute de art. 113 alin. (1) pct. 3 şi 6 din C. proc. civ., dispoziţii legale aplicabile în cauză, însă, instanţa a reţinut că pârâta nu a invocat necompetenţa teritorială întemeiată pe dispoziţiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., ci a invocat necompetenţa teritorială întemeiată pe faptul că în comanda de transport nr. 743/18.11.2015 a fost indicată drept instanţă competentă pentru soluţionarea litigiilor, Judecătoria Craiova (art. 126 C. proc. civ.) şi pe articolul 113 alin. (1) pct. 6 locul de sosire fiind în Craiova.

Conform art. 129 din C. proc. civ. "Necompetenţa este de ordine publică sau privată.

Necompetenţa este de ordine publică: 1.în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2.în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad; 3.în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura. 3. În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.

Potrivit art. 107 din noul C. proc. civ. în cazul acţiunilor personale competenţa aparţine instanţei în circumscripţia căreia domiciliază pârâtul, astfel că în cauză suntem în prezenţa unei competenţe teritoriale de ordine privată, iar nu de ordine publică.

Art. 130 alin. (3) din noul C. proc. civ. prevede că "Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", situaţie în care această excepţie nu putea să fie invocată de instanţă.

Întrucât pârâta nu şi-a întemeiat excepţia necompetenţei teritoriale pe dispoziţiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa a considerat că în mod greşit a reţinut Judecătoria Timişoara că pârâta a invocat excepţia necompetenţei teritoriale întemeiate pe art. 107 alin. (1) din C. proc. civ. şi a admis excepţia necompetenţei teritoriale în baza articolului 107 alin. (1) din C. proc. civ.

S-a reţinut că, în speţă, dispoziţiile art. 131 din noul C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul că, dacă pârâtul nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale întemeiate pe dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., iar celelalte motive invocate de pârâtă în susţinerea excepţiei necompetenţei teritoriale au fost considerate neîntemeiate de instanţă, Judecătoria Timişoara trebuia să constate că este competentă tocmai pentru acest motiv, întrucât prin lege s-a urmărit ca excepţia necompetenţei teritoriale relative să fie lăsată doar la îndemâna pârâtului, nu şi la aprecierea instanţei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe- Judecătoria Timişoara şi Judecătoria Craiova - s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nicio cale de atac, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Competenţa materială, privită sub aspectul ei funcţional, stabileşte ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanţe - judecătorii, tribunale, curţi de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - care desfăşoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.

Sub aspect procesual, competenţa materială determină, în funcţie de obiectul, natura şi valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluţionate numai de anumite categorii de instanţe.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, respectiv delimitarea competenţei între instanţe de acelaşi grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv şi norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

Înalta Curte observă că, în speţă, instanţele au reţinut corect obiectul cererii de chemare în judecată, ca fiind un litigiu de drept comercial ce are drept obiect obligarea pârâtei la plata unei sume de bani ce derivă din comanda- contract de transport nr. 743 din 18.11.2015 încheiat.

În esenţă, conflictul negativ de competenţă s-a ivit între Judecătoria Craiova şi Judecătoria Timişoara, ambele instanţe declarându-se necompetente teritorial să soluţioneze cauza, având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 1.700 Euro debit principal, reprezentând contravaloare servicii de transport marfă, ce nu a fost onorată, în procedura cererilor cu valoare redusă [conform formularului de cerere prevăzut de art. 1028 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Noul C. proc. civ..].

Prin urmare, competenţa de soluţionare a cauzei se face în considerarea faptului că reclamanta a înţeles să uzeze de procedura specială de soluţionare a cererilor de valoare redusă, aşa cum rezultă în formularul întocmit pentru cererile de valoare redusă.

Procedura de soluţionare a cererilor de valoare redusă este o facultate pentru părţi, ea neavând caracter obligatoriu, însă în cauză reclamanta a înţeles să utilizeze acest demers judiciar.

Potrivit dispoziţiilor art. 1027 alin. (1) şi alin. (2) din Noul C. proc. civ., instanţa competentă să soluţioneze cererea în primă instanţă este judecătoria, iar competenţa teritorială se determină potrivit normelor de drept comun.

Regula generală de drept comun, în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 din Noul C. proc. civ., care prevede că: "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

În cauză, dat obiectul cauzei dedus judecăţii, competenţa teritorială se determină potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 6 din Noul C. proc. civ.

Art. 113 pct. 6 din Noul C. proc. civ. - care instituie o competenţă teritorială alternativă - prevede la alin. (1) că: "în afară de instanţele prevăzute de art. 107 - 112, mai sunt competente: Instanţa locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport".

Se constată, astfel, faptul că, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, acesteia nu-i sunt incidente numai dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., care reglementează regula generală de competenţă teritorială, ci şi prevederile art. 113 alin. (1) pct. 6 din Noul C. proc. civ.

În cauză, prin întâmpinarea înregistrată la data de 14.12.2017, pârâta S.C. B. S.R.L. CRAIOVA, în temeiul art. 130 alin. (2) C. proc. civ. şi cu respectarea termenului procedural prevăzut de alin. (3) al acestui text, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Timişoara, având în vedere Comanda- contract de transport nr. x/18.11.2015, prin care părţile au ales ca instanţă competentă instanţele din Craiova, precum şi dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 6 Noul C. proc. civ., destinaţia mărfurilor fiind C..

Ca atare, în considerarea dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 6 din Noul C. proc. civ., instanţa locului de sosire, din Contractul de transport încheiat de părţi (pct. 7 din Comandă- contract de transport nr. x/18.11.2015, dosar Judecătoria Timişoara) este Judecătoria Craiova, căreia i se va trimite dosarul, pentru continuarea judecăţii.

Aşa fiind, faţă de dispoziţiile legale mai sus- arătate şi în raport de obiectul cauzei- pretenţii izvorând dintr-un contract de transport-, având în vedere faptul că instanţa în circumscripţia căreia se află locul de sosire este Judecătoria Craiova, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine acestei judecătorii şi, în considerarea prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 6 Noul C. proc. civ., urmează a stabili competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

Văzând şi dispoziţiile art. 135 Noul C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2018.