Seller's sheep price claim stays in Săliște Court after ex officio declination quashed

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sălişte la data de 5 decembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A.. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L. Ţăndărei, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând diferenţa de plată din vânzarea a 138 capete tineret ovin în valoare de 27.000 RON, şi obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale aferente sumei de 2.000 RON, de la data înregistrării acţiunii, până la achitarea integrală a debitului; cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din data de 01.03.2018, din oficiu, instanţa a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sălişte.

Prin sentinţa civilă nr. 81/2018, pronunţată la data de 01 martie 2018, în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Sălişte a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sălişte şi în consecinţă: a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii civile formulată de reclamantul A.., în contradictoriu cu S.C. B. S.R.L. Ţăndărei,în favoarea Judecătoriei Feteşti.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

Excepţia necompetenţei teritoriale este o excepţie de procedură întrucât prin intermediul acesteia se invocă neregularităţi procedurale, respectiv încălcarea normelor referitoare la aptitudinea unei instanţe de a judeca un anumit litigiu şi dilatorie deoarece admiterea acesteia duce la întârzierea judecării cauzei pe fond prin declinarea acesteia în favoarea instanţei competente. De asemenea, instanţa reţine că potrivit art. 129 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., necompetenţa teritorială este de ordine publică atunci când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

Potrivit art. 107 C. proc. civ. cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul,dacă legea nu prevede altfel .".

Astfel, instanţa a reţinut că în această materie este consacrată o competenţă teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei în raza căreia contravenientul a săvârşit fapta, ceea ce presupune că excepţia necompetenţei teritoriale are un caracter absolut, putând fi invocată de oricare dintre părţi, de către procuror sau de instanţă din oficiu.

Instanţa a reţinut că, în luna iunie 2016 s-a încheiat un act de vânzare cumpărare cu pârâta, aceasta din urmă a virat în contul reclamantului suma de 25.000 RON, urmând ca diferenţa de bani să vireze în termen de 3 luni de zile. După acea dată, a luat legătura cu reprezentantul pârâtei, care îi promitea că îi va plăti şi diferenţa, dar acesta refuză să răspundă la telefon. Datorită nerespectării clauzelor contractuale, pârâta a acumulat un debit restant de 2000 RON.

Având în vedere că pârâta are sediul social în localitatea Ţândărei, jud. Ialomiţa, localitate ce intră în circumscripţia de judecată a Judecătoriei Feteşti, iar în cauză nu s-a încheiat un act prin care să se stabilească o clauză care să deroge în privinţa competenţei,de la regulile generale stabilite în materie de competenţă, instanţa a apreciat că, competenţa de judecată exclusivă a cauzei, este în circumscripţia în care îşi are domiciliul pârâta.

Aşa fiind, instanţa, având în vedere că domiciliul pârâtei este situat în circumscripţia Judecătoriei Feteşti, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sălişte şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Feteşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Feteşti, la data de 12 aprilie 2018, sub nr. x/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 604, pronunţată la data de 23 mai 2018, în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Feteşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Feteşti, invocată de instanţă din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect "pretenţii", înregistrată pe rolul Judecătoriei Feteşti la data de 12.04.2018, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. Ţăndărei, în favoarea Judecătoriei Sălişte; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă; a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele motive:

În fapt, între reclamantul A., în calitate de vânzător şi pârâta S.C. B. S.R.L, în calitate de cumpărător, s-au derulat relaţii contractuale, având ca obiect vânzarea-cumpărarea a 138 capete tineret ovin, în valoare de 27.000 RON, în baza cărora vânzătorul avea obligaţia de a preda bunurile vândute, iar cumpărătoarea de a achita preţul acestora.

Astfel cum rezultă din extrasele de cont, aflate la dosarul cauzei la filele x, debitoarea nu şi-a îndeplinit în totalitate obligaţia ce îi revenea, de a achita preţul bunurilor vândute şi livrate, rămânând de achitat un debit în cuantum de 2000 RON.

Analizând dispoziţiile art. 107 din C. proc. civ., art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., prin raportare la dispoziţiile art. 129 şi art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., instanţa a reţinut că excepţia necompetenţei se invocă diferit, în raport de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Astfel, s-a reţinut, necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de dispoziţiile art. 129 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv, când sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de alt grad şi părţile nu o pot înlătura, în toate celelalte cazuri, dispoziţiile art. 129 alin. (3) stabilind că necompetenţa este de ordine privată.

Aplicând dispoziţiile mai sus enunţate la speţa de faţă, instanţa a constatat că necompetenţa teritorială invocată de Judecătoria Sălişte din oficiu din oficiu este o necompetenţă de ordine privată, prevăzută de dispoziţiile art. 107 din C. proc. civ., iar pârâta nu a invocat prin întâmpinare excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sălişte şi nici nu s-a prezentat la termenul de judecată din 01.03.2018, deşi a fost legal citată, astfel încât, instanţa nu avea posibilitatea să invoce din oficiu această excepţie, rămânând învestită să soluţioneze cauza.

Totodată, instanţa a mai reţinut că în acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin Decizia nr. 1375 din data de 14.06.2016, asupra conflictului de competenţă cu care a fost sesizată, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea primei instanţe învestite.

Analizând actele şi lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe- Judecătoria Sălişte şi Judecătoria Feteşti- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nici o cale de atac, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Trecând de această verificare preliminară, Înalta Curte observă că, instanţele au reţinut corect obiectul cererii de chemare în judecată, ca fiind un litigiu de drept comun- acţiune în pretenţii, ce are drept obiect obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. Ţăndărei la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând diferenţa de plată din vânzarea a 138 capete tineret ovin în valoare de 27.000 RON, şi obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale aferente sumei de 2.000 RON, de la data înregistrării acţiunii, până la achitarea integrală a debitului.

Din această perspectivă, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 107, raportate la cele ale art. 113 alin. (1) pct. 3 Noul C. proc. civ., care stabilesc competenţa alternativă în soluţionarea prezentului litigiu, normele fiind, în acest caz, dispozitive, motiv pentru care reclamantul a avut posibilitatea să aleagă între instanţa de la domiciliul pârâtei sau instanţa locului executării obligaţiei, competenţa teritorială fiind relativă, iar normele care o reglementează, de ordine privată, având, în principiu, caracter dispozitiv.

Art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ., în vigoare la momentul sesizării instanţei de judecată, stabileşte:

"Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Fiind vorba însă despre o normă de competenţă teritorială relativă, nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă numai de către pârât prin întâmpinare, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în caz contrar, instanţa sesizată rămânând competentă să judece litigiul ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepţie relativă.

Aşadar, potrivit acestui text, instanţa judecătorească nu este îndreptăţită să îşi decline competenţa, ci numai dacă o atare excepţie a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Or, în speţă, aşa cum corect şi legal a reţinut şi Judecătoria Feteşti, pârâta S.C. B. S.R.L. Ţăndărei nu a formulat întâmpinare, deşi a primit comunicarea cererii de chemare în judecată şi a înscrisurilor anexate, conform dovezii de la dosarul declinat, ceea ce înseamnă că, la primul termen de judecată cu părţile legal citate, Judecătoria Sălişte avea dobândită competenţa sub aspect teritorial, prin alegerea de competenţă efectuată de reclamant în condiţiile art. 116 Noul C. proc. civ., în raport de dispoziţiile art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ.

Aşadar, la primul termen de judecată cu părţile legal citate, eventuala necompetenţă teritorială de ordine privată era acoperită prin neinvocarea excepţiei de către partea interesată în termenul de decădere expres prevăzut de art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ., astfel că, Judecătoria Sălişte a rămas competentă să judece litigiul, doar partea interesată putând invoca excepţia de necompetenţă teritorială în situaţia de faţă.

Prin urmare, cum pârâta nu a depus întâmpinare, iar la prima zi de înfăţişare la care a fost legal citată, aceasta nu s-a prezentat, invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale alternative de către instanţă, din oficiu, nu poate avea drept consecinţă schimbarea competenţei în favoarea Judecătoriei Feteşti, deoarece a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ.

Faţă de acestea, excepţia de necompetenţă teritorială, fiind una de ordine privată, şi cum o atare excepţie nu a fost invocată doar de către pârâtă prin întâmpinare, ci de instanţă, din oficiu, Judecătoria Sălişte nu era în termen să analizeze competenţa teritorială şi să se considere necompetentă.

Prin urmare, nu are nicio relevanţă în cauză împrejurarea că instanţa sesizată cu cererea de chemare în judecată, respectiv, Judecătoria Sălişte, nu era cea de la domiciliul pârâtei, deoarece, atât timp cât pârâta, singura care putea ridica excepţia de necompetenţă teritorială relativă nu a invocat-o, această instanţă a rămas competentă să judece litigiul, instanţa neavând dreptul de a primi o atare excepţie de necompetenţă teritorială relativă invocată, din oficiu.

Aşa fiind, faţă de dispoziţiile legale mai sus- arătate, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Sălişte şi, în considerarea prevederilor art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ., cu referire la art. 126 alin. (1) Noul C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

Văzând şi dispoziţiile art. 135 Noul C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sălişte.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2018.