Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3495/2018 AI generated

Revision petition inadmissible: absence of triple identity between insolvency-specific liability and civil delictual claims precludes res judicata conflict.

Case Number Decizia nr. 3495/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the petition for revision filed by the individual defendant-administrator against the appellate decision that held him civilly liable for unpaid social and fiscal contributions. The dispute concerned a tax assessment where the state claimed the administrator failed to remit withheld taxes, relying on ordinary civil liability, whereas a prior final judgment had dismissed a separate claim against the same individual based on the specific liability of insolvency proceedings under Law No. 85/2006. The court ruled that the revision grounds under Article 509(1)(8) of the Civil Procedure Code were not met because the two judgments did not violate the *res judicata* effect, as they lacked the required triple identity of parties, object, and cause: the plaintiffs differed (judicial liquidator vs. the state), and the legal bases were distinct (special insolvency liability vs. general civil delictual liability). Consequently, the appellate decision ordering the administrator to pay the principal sum and accessory fiscal obligations remains in force, as the revision court lacks competence to re-evaluate the merit or legality of conflicting judgments when no breach of *res judicata* exists.

Legislator headnote

AI generated

articolul 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 138 din Legea nr. 85/2006, art. 513 alin. (3) Noul C. proc. civ; Revision petition inadmissible: absence of triple identity between insolvency-specific liability and civil delictual claims precludes res judicata conflict: The dispute concerned a tax assessment where the state claimed the administrator failed to remit withheld taxes, relying on ordinary civil liability, whereas a prior final judgment had dismissed a separate claim against the same individual based on the specific liability of insolvency proceedings under Law No. 85/2006. The court ruled that the revision grounds under Article 509(1)(8) of the Civil Procedure Code were not met because the two judgments did not violate the *res judicata* effect, as they lacked the required triple identity of parties, object, and cause: the plaintiffs differed (judicial liquidator vs. the state), and the legal bases were distinct (special insolvency liability vs. general civil delictual liability). Consequently, the appellate decision ordering the administrator to pay the principal sum and accessory fiscal obligations remains in force, as the revision court lacks competence to re-evaluate the merit or legality of conflicting judgments when no breach of *res judicata* exists.

Keywords

AI generated
civil revision proceedings insolvency res judicata fiscal law civil liability tax procedure code

Cited Legislation

AI generated
articolul 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În cauză, ipoteza legală din articolul 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În consecinţă, apreciind că sunt întrunite cerinţele din art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul a solicitat, în temeiul art.
art. 138 din Legea nr. 85/2006
Aşadar, se constată că nu există nici identitate de cauză juridică între cele două litigii, răspunderea patrimonială a organelor de conducere, prevăzută la art. 138 din Legea nr. 85/2006 fiind una specială, derogatorie de la dreptul comun, diferită de răspunderea civilă delictuală prevăzută de art.
art. 513 alin. (3) Noul C. proc. civ
Basis for dismissing the petition for revision as inadmissible.

Cited Case Law

AI generated
Decizia civilă nr. 374/2017
Decizia civilă nr. 1130/2013
374/2017 a Curţii de Apel Bucureşti) a fost învestită şi a analizat existenţa autorităţii de lucru judecat în privinţa cererii formulate, prin raportare la hotărârea anterioară (Decizia civilă nr. 1130/2013 a aceleiaşi Curţi de Apel).
decizia civilă nr. 1310/2013
susţine faptul că, decizia civilă nr. 1310/2013 din 13 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 513 alin. (3) Noul C. proc. civ.

Basis for dismissing the petition for revision as inadmissible.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2018

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, prin decizia civilă nr. 374, pronunţată la data de 25 aprilie 2017, în dosarul nr. x/2016, a admis apelul formulat de apelantul reclamant- pârât Statul Român - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generale Regională a Finanţelor Publice - Administraţia Sectorului 3 a Finanţelor Publice Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 1385/03.11.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia III-a civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul - pârâtul reclamant A. şi intervenienţii B. şi C., şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că: a admis acţiunea principală; a obligat pârâtul A. să plătească reclamantului Statul Român reprezentat de ANAF, prin mandatar Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice, în reprezentarea Administraţiei Sectorului 3 a Finanţelor Publice, suma de 239.129 RON şi a obligaţiile fiscale accesorii acestei sume, obligaţii accesorii care se vor calcula pentru perioada cuprinsă între data când obligaţia principală menţionată a devenit scadentă şi data plăţii efective, şi a respins cererea reconvenţională şi cererea de intervenţie principală, ca nefondate; a respins cererile intimaţilor privind acordarea de cheltuieli de judecată, formulate la fond şi în apel, şi a menţinut cealaltă dispoziţie a sentinţei atacate, relativă respingerii excepţiilor inadmisibilităţii şi lipsei calităţii procesuale pasive.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire, în termen, pârâtul- reclamant A., la data de 25 mai 2017, (data poştei înscrisă pe plicul de expediere, dosar nr. x/2017 al I.C.C.J., secţia I civilă), motivele cererii de revizuire fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeaşi dată.

În cererea de revizuire, întemeiată în drept pe prevederile pct. 8 al art. 509 alin. (1) Noul C. proc. civ., revizuentul A. a relevat scurtă prezentare a situaţiei de fapt şi a invocat, în esenţă, următoarele motive:

În cauză, ipoteza legală din articolul 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se regăseşte pe deplin deoarece există hotărâri potrivnice, respectiv decizia nr. 1310 din data de 13.06.2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2008* şi decizia civilă, definitivă, nr. 374 din data de 25.04.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Decizia definitivă nr. 1310 din data de 13.06.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2008*, a tranşat cu mult înainte aceeaşi situaţie de fapt ca cea din hotărârea revizuită, ca de altfel şi sentinţa de la prima instanţă, nr. 1385 din data de 03.11.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2016, sentinţă favorabilă revizuentului.

Astfel, ambele instanţe, susţine revizuentul, au avut în vedere inexistenţa vinovăţiei ca element de răspundere civilă delictuală chiar dacă sintagma atragerii răspunderii în calitate de administrator ar putea avea din punct de vedere semantic o altă valoare decât aceea de lipsă a vinovăţiei (a răspunderii).

În realitate, din punct de vedere juridic, stabilirea împrejurării că nu se poate atrage răspunderea administratorului (organului de conducere al debitoarei) este echivalentă cu lipsa răspunderii civile delictuale, aşa cum s-a stabilit de altfel în sentinţa civilă nr. 1385/03.11.2016 a primei instanţe, devenită definitivă.

Deoarece, în realitate, nu au intervenit elemente noi, societatea fiind radiată în anul 2010, prin sentinţa nr. 6124/07.10.2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială, în dosarul nr. x/2008 care a probat totodată închiderea procedurii împotriva debitoarei (tabelul credal definitiv cuprindea la punctul 3 aprobarea înscrierii ANAF Sector 3 cu toată suma solicitată, inclusiv taxele din reţinere la sursă solicitate în prezentul dosar).

Susceptibilă de a conduce la o apreciere contrară asupra răspunderii sale, un element care întăreşte acest lucru, arată revizuentul, este sentinţa civilă nr. 1385/11.03.2016 a primei instanţe, în consecvenţă cu decizia civilă nr. 1310/13.06.2010 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă, deci, nu este îndeplinită condiţia referitoare la existenţa vinovăţiei revizuentului.

În acest context, soluţia pronunţată în apel nu poate avea decât un caracter arbitrar, subiectiv, nesusţinut de probe, tinzând practic la lipsirea de efecte juridice atât a hotărârii definitive şi irevocabile nr. 1310/2013, cât şi a soluţiei pronunţate la fond, respectiv sentinţa civilă nr. 1385/2016.

Revizuentul consideră că este dezirabil să existe o predictibilitate a soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti, astfel încât pe baza aceloraşi elemente de fapt să nu se pronunţe hotărâri potrivnice, aşa cum impun şi recomandările ce rezultă din jurisprudenţa CEDO.

În consecinţă, apreciind că sunt întrunite cerinţele din art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul a solicitat, în temeiul art. 513 alin. (4) din acelaşi cod, admiterea cererii de revizuire şi anularea deciziei civile nr. 374 din data de 25.04.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 29 mai 2017, sub nr. x/2017, care, prin decizia nr. 1321 din 22 septembrie 2017, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 374 din 25 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Prin decizia civilă nr. 132 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018, s-a admis recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 1321 din 22 septembrie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017; a fost casată decizia atacată şi s-a trimis, spre competentă soluţionare, secţiei a II-a Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 374 din 25 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În rejudecare, cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul secţiei a II-a Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 03 august 2018, sub nr. x/2018.

Analizând cererea de revizuire formulată, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept invocat, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., invocat de revizuentul A. ca temei al cererii sale, reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În sensul ipotezei menţionate, autoritatea de lucru judecat presupune în mod necesar existenţa triplei identităţi: de cauză, de obiect şi de părţi, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 431 alin. (1) Noul C. proc. civ., conform cărora "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Înalta Curte reţine că, pentru a fi operant motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., este obligatoriu ca cea dintâi hotărâre pronunţată să nu fi fost cunoscută şi avută în vedere la soluţia dată prin cea de-a doua, astfel încât, dacă instanţa ar fi cunoscut despre pronunţarea ei, să fi ajuns la o altă soluţie.

Or, în speţă, este necontestat faptul că instanţa care a pronunţat hotărârea ce formează obiectul cererii de revizuire (Decizia civilă nr. 374/2017 a Curţii de Apel Bucureşti) a fost învestită şi a analizat existenţa autorităţii de lucru judecat în privinţa cererii formulate, prin raportare la hotărârea anterioară (Decizia civilă nr. 1130/2013 a aceleiaşi Curţi de Apel).

Prin decizia civilă nr. 374 din 25 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a apreciat că nu se poate reţine puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1085/06.02.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1310/13.06.2013 a Curţii de Apel Bucureşti.

Aşadar, în litigiul finalizat prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, instanţa a cercetat autoritatea de lucru judecat, sub ambele sale efecte (pozitiv şi negativ) cu referire la problemele de drept dezlegate în litigiul ce fost finalizat prin decizia nr. 1310/13.06.2013, pronunţată în dosarul nr. x/2008* şi s-a reţinut că nu se impune niciunul dintre efectele autorităţii de lucru judecat.

În analizarea condiţiilor de admisibilitate a revizuirii pentru motivul întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., se reţine că cererea este admisibilă numai dacă partea nu a avut cunoştinţă de existenţa primei hotărâri ori dacă, în cel de-al doilea litigiu, invocându-se excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa a omis să soluţioneze această excepţie.

Această condiţie de admisibilitate derivă din faptul că, în cadrul căii extraordinare de atac a revizuirii, instanţa de revizuire nu efectuează o analiză de legalitate şi temeinicie a hotărârii atacate cu revizuire, ca un corolar al principiului res judicata caracteristic hotărârilor judecătoreşti definitive, vizate de motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ.

Or, în cauză, în dosarul nr. x/2016, finalizat prin decizia nr. 374 din 25 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1385/03.11.2016 a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtul A. (revizuentul din prezenta cauză) prin întâmpinare, reţinând că sentinţa civilă nr. 1085/06.02.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1130/13.06.2013 a Curţii de Apel Bucureşti nu se impune cu autoritate de lucru judecat, faţă de lipsa identităţii de părţi, obiect şi cauză (ultimele două paragrafe, pag. 8 din hotărârea primei instanţe), apreciind însă asupra efectului pozitiv al puterii de lucru judecat al aceleiaşi sentinţe.

Astfel învestită, instanţa anterioară a făcut verificări de fapt şi de drept, identificând statuările învestite cu efectul autorităţii de lucru judecat care însoţesc o hotărâre definitivă ce tranşează un litigiu, fără ca revizuentul să poată pretinde o altă situaţie juridică (sub aspectul readucerii în discuţie a acestei excepţii).

De aceea, susţinerea revizuentului se bazează pe confuzia şi ignorarea de către acesta a modalităţii în care se repercutează efectul pozitiv al lucrului deja judecat asupra judecăţilor ulterioare, condiţia referitoare la necunoaşterea hotărârii mai înainte pronunţate de către instanţa a cărei retractare se cere, nefiind îndeplinită.

Motivul 8. de revizuire, potrivit cu care:

"Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.", reflectă importanţa acordată autorităţii de lucru judecat, a cărei incidenţă nu poate fi înlăturată prin aplicarea principiului non reformatio in peius.

Reglementată pentru prima oară în C. civ. principal efect al hotărârii judecătoreşti, dar şi ca excepţie absolută, autoritatea de lucru judecat are la bază două reguli fundamentale: o cerere nu poate fi judecată definitiv decât o singură dată; soluţia cuprinsă în hotărâre este prezumată (din raţiuni pentru a se evita un şir nesfârşit de procese, cu pericolul de a se pronunţa hotărâri contradictorii) a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.

Astfel fiind, în ipoteza în care s-ar realiza o examinare a legalităţii şi temeiniciei asupra modului în care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată cu revizuire, a tranşat chestiunile derulate de-a lungul timpului între părţi, instanţa de revizuire ar exercita o competenţă specifică instanţei de control judiciar.

Însă, procedând în acord cu dispoziţiile procedurale, instanţa de revizuire concluzionează în sensul că, subsumat cazului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu are competenţa de a efectua o examinare a legalităţii şi temeiniciei hotărârilor potenţial potrivnice- în opinia revizuentului, pentru a decide care este cea corectă, întrucât scopul acestui motiv de revizuire nu este cel al corectării unor eventuale greşeli de judecată, ci de a asigura respectarea autorităţii de lucru judecat.

În acest sens, instanţa are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că "unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Cauza Brumărescu împotriva României, Hotărârea din 28 octombrie 1999, § 61, publicată în M. Of. nr. 414 din 31 august 2000). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat [...]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, § 23 - 24, publicată în M. Of. nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

Înalta Curte reţine că cererea de revizuire formulată este inadmisibilă şi din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., text invocat de revizuent ca temei al demersului său judiciar.

Potrivit acestui text, revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Raţiunea unei atare reglementări presupune ca cea de-a două instanţă, învestită cu soluţionarea aceluiaşi litigiu, să ignore faptul că acesta şi-a găsit deja dezlegare jurisdicţională şi să statueze în sens contrar primei judecăţi.

Se observă că revizuentul pretinde că aceasta este şi situaţia regăsită în cauza dedusă judecăţii, deoarece afirmă că după pronunţarea deciziei civile nr. 1310/2013 din 13 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ar fi fost soluţionată în sens contrar, o cauză având acelaşi obiect, şi, astfel, hotărârea pronunţată încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Astfel, revizuentul A. susţine faptul că, decizia civilă nr. 1310/2013 din 13 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2008*- având ca obiect: cerere de atragere a răspunderii patrimoniale potrivit art. 138 alin. (1) lit. a), c) şi lit. e) din Legea nr. 85/2006- (irevocabilă), prin care s-a respins recursul formulat de recurenta- reclamantă D. S.P.R.L., LICHIDATOR JUDICIAR al S.C. E. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1085/06.02.2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2008*, ca nefondat, intimat fiind pârâtul A., se află în contradicţie cu soluţia pronunţată prin decizia civilă nr. 374 din data de 25 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, în dosarul nr. x/2016, în cadrul căruia, reclamantul Statul Român - prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - în reprezentarea Administraţiei Sectorului 3 a Finanţelor Publice Bucureşti s-a adresat instanţei de judecată ca urmare a faptei ilicite a pârâtului A., constând în nevirarea impozitelor şi contribuţiilor către bugetul local sau de stat, căruia i s-a cauzat, astfel un prejudiciu reprezentat de contravaloarea acestor impozite şi contribuţii.

Înalta Curte reţine că prima hotărâre, respectiv, decizia civilă nr. 1310/2013 din 13 iunie 2013, adică, cea care creează în ipoteza cauzei, autoritatea de lucru judecat pretins a fi fost încălcată prin hotărârea ulterioară menţionată, a privit cererea formulată de reclamantul D. S.P.R.L., lichidator judiciar al S.C. E. S.R.L. de atragere a răspunderii personale patrimoniale a administratorului societăţii- debitoare (revizuentul A., s.n.) pentru faptele săvârşite de acesta, prevăzute de dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. a), c) şi e) din Legea nr. 85/2006, cu condiţia dovedirii legăturii de cauzalitate dintre aceste fapte şi insolvenţa persoanei juridice, în timp ce, cauza soluţionată prin decizia civilă nr. 374 din 25 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, în dosarul nr. x/2016 (definitivă), a cărei revizuire s-a solicitat, a privit obligarea pârâtului (revizuentul A., s.n.) la plata sumelor reprezentând impozite şi contribuţii, reţinute la sursă, dar nevirate bugetului de stat, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii, în temeiul răspunderii civile delictuale de drept comun, cauza juridică fiind diferită, generată de nerespectarea de către pârât, în calitate de administrator al societăţii comerciale, a obligaţiilor impuse de normele legislaţiei fiscale.

Aşadar, se constată că nu există nici identitate de cauză juridică între cele două litigii, răspunderea patrimonială a organelor de conducere, prevăzută la art. 138 din Legea nr. 85/2006 fiind una specială, derogatorie de la dreptul comun, diferită de răspunderea civilă delictuală prevăzută de art. 998- 999 C. civ., ce a fundamentat litigiul finalizat cu hotărârea a cărei revizuire se cere, între aceste două răspunderi existând raportul normă specială- normă generală, cu incidenţa principiilor de interpretare specifice acestuia.

Faţă de acestea, obiectul şi cauza analizate succesiv de către instanţe prin hotărârile ce se invocă a fi potrivnice, nu sunt identice, iar fundamentul legal este implicit diferit, şi soluţiile, astfel pronunţate, nu sunt contrare unele altora întrucât nu se contrazic, nu se exclud una pe alta, ci au privit cauze cu totul diferite, cu obiect diferit.

Nici părţile din cele două litigii nu sunt identice.

Privite comparativ, cele două litigii nu s-au purtat între aceleaşi părţi, reclamanţii fiind diferiţi: litigiul ce a format obiectul dosarului nr. x/2008* al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, finalizat cu pronunţarea deciziei civile nr. 1310/2013 din 13.06.2013, s-a purtat între reclamantul D. S.P.R.L., lichidator judiciar al S.C. E. S.R.L., pe de o parte, şi pârâtul A., pe de altă parte, în timp ce, în cel de-al doilea litigiu, dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, finalizat cu pronunţarea deciziei a cărei revizuire se cere, părţi sunt: reclamantul STATUL ROMÂN - prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - în reprezentarea, ADMINISTRAŢIEI SECTORULUI 3 A FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI, şi pârâtul A..

Faţă de acestea, Înalta Curte constată că revizuentul circumscrie noţiunii de contrarietate, aşa cum este reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., modalitatea procedurală diferită de soluţionare a unor cauze diferite din perspectiva diferitelor forme de răspundere- răspunderea personală patrimonială şi răspunderea civilă delictuală, deci, în dosare având obiect, părţi şi cauză diferite.

Se constată că nu sunt întrunite condiţiile privind tripla identitate de părţi, obiect şi cauză între cele două litigii, necesară pentru a se reţine autoritatea de lucru judecat şi, subsecvent acesteia, incidenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ. în ceea ce priveşte soluţia pronunţată în cel de-al doilea litigiu.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Concluzionând, se constată că aspectele invocate prin cererea de revizuire, îmbracă în realitate caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmăreşte reformarea unei hotărâri judecătoreşti intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greşită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Or, scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este cel al respectării principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate prin nesocotirea acestuia.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea ce formează obiectul revizuirii este legală, nefiind identificate motive de retractare în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 513 alin. (3) Noul C. proc. civ., va fi respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată în cauză.

Aşa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 374 din 25 aprilie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2018.