Limits of revision for non-ruling on appeal grounds under Article 509(1)(1) of the New Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2018

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 1718, pronunţată la data de 21 noiembrie 2017, în dosarul nr. x/2014, a respins recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 1600/Ap din 14 noiembrie 2016 şi a încheierii din 9 noiembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare şi cerere de revizuire (printr-o cerere unică), în termen, pârâta S.C. A. S.R.L. BUCUREŞTI, solicitând admiterea cererii sale de recurs împotriva deciziei civile nr. 1600/Ap pronunţate de către Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, în şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2016, prin care s-a respins cererea sa de repunere în termenul de apel şi, respectiv, de apel, precum şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 9 noiembrie 2016, prin care s-a respins cererea de suspendare a judecării apelului până la soluţionarea apelului formulat în cadrul dosarului nr. x/2014

Cererea de contestaţie în anulare şi revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 31.01.2018, sub nr. x/2018.

La termenul de judecată din 26 aprilie 2018, cu titlu prealabil, Înalta Curte a pus în discuţie necesitatea disjungerii cererii de revizuire de cealaltă cale de atac în retractare, respectiv, contestaţia în anulare, dispunându-se disjungerea cererii de revizuire şi formarea unui nou dosar, ce va fi repartizat aceluiaşi complet de judecată, iniţial învestit prin repartizare aleatorie, fixându-se termen pentru soluţionarea acesteia la data de 20 septembrie 2018.

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, completul 3 (completul de judecată iniţial învestit prin repartizare aleatorie), la data de 27.04.2018, sub nr. x/2018.

În susţinerea cererii de revizuire, întemeiată în drept pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 Noul C. proc. civ., revizuenta a invocat, în esenţă, următoarele motive:

Referitor la recursul împotriva încheierii de şedinţă din data de 09.11.2016, instanţa de recurs a menţinut hotărârea instanţei de apel fără a se referi la motivele sale privind prioritatea suspendării si respectiv la motivele de recurs, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 509 pct. 1 din C. proc. civ., având în vedere că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra lucrurilor cerute de societatea sa, respectiv, asupra motivelor invocate de pârâtă, pentru o mai bună înţelegere a situaţiei, reluând motivele pentru care a solicitat suspendarea cererii de apel şi, respectiv, motivele de recurs privind respingerea cererii de suspendare.

Referitor la recursul împotriva deciziei civile nr. 1600/AP, revizuenta a susţinut că prin această decizie, instanţa de apel a respins cererea sa de repunere în termenul de apel reţinând, în esenţă că, de vreme ce hotărârea a fost comunicată legal, societatea sa nu are motive temeinice pentru a fi repusă în termenul de apel.

Revizuenta atrage atenţia că instanţa de recurs a procedat în aceeaşi manieră ca şi instanţa de apel, ignorând motivele sale pentru repunerea în termen şi stabilind acelaşi lucru, că legalitatea comunicării hotărârii exclude repunerea în termen.

Or, susţine revizuenta, în cuprinsul cererii de recurs a arătat că tocmai această motivare este greşită şi se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., instanţa de recurs nepronunţându-se asupra acestei critici, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 509 pct. l din C. proc. civ., având în vedere că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra lucrurilor cerute, respectiv, asupra motivelor invocate de aceasta- în esenţă, că deşi hotărârea este comunicată legal, societatea sa nu a putut formula apelul în termenul legal din motive care nu îi sunt imputabile şi care nu au legătură cu legalitatea comunicării.

În acest sens, revizuenta a reluat, în continuare, criticile aduse prin cererea de recurs cu privire la această motivare, rămase nesoluţionate de către instanţa de recurs.

Revizuenta a mai arătat că, instanţa de apel a reţinut drept comunicare legală a hotărârii şi menţionarea de către un avocat ales pentru o altă cauză a hotărârii atacate cu apel în prezenta cauză, iar în cuprinsul cererii de recurs societatea sa a criticat această motivare a instanţei de apel, arătând că hotărârea este rezultatul înţelegerii greşite a situaţiei de fapt ce a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri cu aplicarea greşită a legii (art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.).

Susţine revizuenta că instanţa de recurs nu a analizat acest motiv de recurs, fiind incidente dispoziţiile art. 509 pct. 1 din C. proc. civ. (instanţa nu s-a pronunţat asupra lucrurilor cerute).

Mai mult, revizuenta a solicitat instanţei să remarce că, deşi comunicată legal la data de 05.06.2015, neluarea la cunoştinţă de această hotărâre nu este imputabilă societăţii, întrucât societatea sa a realizat demersurile în vederea realizării drepturilor sale legitime, sens în care, a reluat, pe scurt, dezvoltarea motivelor sale de recurs neanalizate de instanţa de recurs, astfel că, susţine revizuenta, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 509 pct. 1 din C. proc. civ. (instanţa nu s-a pronunţat asupra lucrurilor cerute).

Analizând cererea de revizuire formulată, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă, reţinând următoarele:

Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale fiind de strictă interpretare, nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond, a unor fapte şi împrejurări care au fost supuse dezbaterii de către instanţă.

Motivul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 1 Noul C. proc. civ. poate fi invocat atunci când instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Cele trei ipoteze prevăzute de art. 509 pct. 1 Noul C. proc. civ. vizează inadvertenţele dintre obiectul pricinii supuse judecăţii şi ceea ce instanţa a hotărât, şi reprezintă o consecinţă a nesocotirii principiului disponibilităţii, în virtutea căruia reclamantul este acela care stabileşte limitele judecăţii, prin obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv pretenţia concret formulată.

Prin formularea din textul legal se face referire la aplicarea principiului disponibilităţii, care nu îngăduie instanţei să depăşească obiectul acţiunii sau al celorlalte cereri accesorii ori incidentale, dar nici nu-i permite să omită a se pronunţa asupra lor.

Prin sintagma "lucru cerut" trebuie să se înţeleagă numai acele cereri care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia, au stabilit obiectul dedus judecăţii.

Aşadar, nepronunţarea instanţei trebuie să vizeze un "lucru cerut", noţiune care trebuie interpretată ca referindu-se la cererea concretă, cele accesorii sau subsidiare, nu diferitele argumente care susţin sau combat aceste cereri sau soluţiile date asupra lor.

Ceea ce caracterizează aceste cereri şi le delimitează de alte cereri pe care le pot formula părţile în cadrul litigiului este faptul că, prin pronunţarea asupra lor, instanţa pune capăt litigiului, ceea ce nu este cazul în speţă.

O astfel de situaţie nu se întâlneşte în cazul de faţă, când instanţa de recurs a respins recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 1600/Ap din 14 noiembrie 2016 şi a încheierii din 9 noiembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, fiind menţinută soluţia de respingere, ca tardiv formulat, a apelului declarat împotriva sentinţei de fond, deci, fără a schimba soluţia pe cererile care au fixat cadrul litigiului şi pe care ar fi omis să le analizeze.

Faptul că s-a respins recursul nu reprezintă un motiv de revizuire în sensul art. 509 alin. (1) pct. 1 Noul C. proc. civ., care face vorbire de un lucru cerut, şi nu de soluţia pronunţată de instanţă; nu se poate cere revizuirea unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe motiv că instanţa, dispunând respingerea recursului declarat împotriva deciziei instanţei de apel, nu s-ar fi pronunţat asupra unui capăt de cerere care nu a format obiectul recursului, astfel că, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 509 pct. 1 C. proc. civ.

Deopotrivă, respingând recursul şi fiind menţinută soluţia de respingere, ca tardiv, a apelului declarat împotriva sentinţei instanţei de fond, Înalta Curte a menţinut hotărârea primei instanţe, ca şi situaţia de fapt reţinută de aceasta.

Căci, nu constituie plus ori minus petita şi, prin urmare, nu poate fi cenzurată pe calea revizuirii hotărârea instanţei de recurs care, respingând recursul împotriva deciziei de respingere a apelului ca tardiv declarat, a menţinut hotărârea primei instanţe şi situaţia de fapt reţinută de aceasta.

Prin urmare, instanţa de recurs nu a acordat nimic, nepronunţându-se ea însăşi cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, în raport de care se verifică, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 Noul C. proc. civ., respectarea principiului disponibilităţii, nefiind vorba despre minus, plus, ori, extra petita.

Procedând astfel, instanţa de recurs nici nu putea să nu acorde ceea ce s-a cerut ori să nu se fi pronunţat asupra lucrurilor cerute- aşa cum invocă revizuenta în temeiul art. 509 pct. 1 C. proc. civ.- pentru că, respingând apelul, ca tardiv declarat, la rândul său instanţa de apel nu a acordat nimic, ci a menţinut ceea ce a dat tribunalul prin sentinţă, ipoteza neacordării a ceea ce s-a cerut, minus petita, ori peste ceea ce s-a cerut, plus petita, raportându-se la cererea de chemare în judecată.

Pe de altă parte, se observă că, cererea de revizuire vizează, de altfel, aspecte ale pricinii ce nu pot fi examinate în această cale extraordinară de atac, revizuenta exprimându-şi nemulţumirea cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de recurs pe cererea sa de repunere în termenul de apel şi motivele invocate în susţinerea acesteia.

Nemulţumirea revizuentei, fiind exprimată faţă de considerentele hotărârii atacate şi de faptul că instanţa de recurs nu ar fi analizat motivele de recurs cu care a fost învestită, nu poate face, însă, obiect de analiză în cadrul acestei căi extraordinare de atac prin prisma motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 Noul C. proc. civ., care are în vedere pronunţarea instanţei ultra, extra sau minus petita în raport de pretenţiile deduse judecăţii- care alcătuiesc fondul cauzei-, şi nu în raport de motivele pentru care se exercită o cale de atac.

Susţinerea revizuentei în sensul că instanţa de recurs nu a analizat un anumit motiv de nelegalitate care a fost invocat prin cererea de recurs, de altfel, reluat şi prin cererea de revizuire, nu poate fi primită, întrucât, Înalta Curte a răspuns doar argumentelor subsumate motivelor de nelegalitate, astfel că, această critică nu se încadrează în motivul care să permită exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, de vreme ce din considerentele hotărârii rezultă raţionamentul logico- juridic al instanţei în adoptarea soluţiei din recurs.

În condiţiile în care cererea de revizuire nu constituie un mijloc de reformare a deciziei pronunţate de instanţa de recurs, nici celelalte motive prin care s-au reluat argumentele cererii de recurs care au fost prezentate Înaltei Curţi drept motiv de revizuire nu vor fi reţinute.

Înalta Curte reţine, astfel, că expunând situaţia de fapt dedusă judecăţii, prin cererea de revizuire formulată revizuenta S.C. A. S.R.L. Bucureşti a reiterat solicitările formulate în etapa procesuală anterioară a recursului.

Or, aceste aspecte nu se circumscriu dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 Noul C. proc. civ., care trebuie interpretate restrictiv, pentru a nu se deschide calea unui veritabil recurs.

Astfel, din motivele cererii de revizuire, rezultă că pretinsele greşeli ale instanţei de recurs de a nu se pronunţa asupra aspectelor cu soluţionarea cărora a fost învestită, au vizat, în realitate, pretinsele erori săvârşite de instanţa de recurs în examinarea motivelor de nelegalitate, care nu a soluţionat în favoarea revizuentei litigiul dedus judecăţii, sub aspectul respingerii cererii sale de repunere în termenul de apel sau, al respingerii cererii de suspendare a judecării apelului până la soluţionarea apelului formulat în cadrul dosarului nr. x/2014

Or, cererea de revizuire, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1- 11 Noul C. proc. civ., şi nu pentru greşita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, ce nu este posibilă pe calea revizuirii. Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti pentru motive privind pronunţarea acestora cu nerespectarea condiţiilor formale, legal prevăzute, de desfăşurare a judecăţii sau ca o consecinţă a unui raţionament jurisdicţional este reglementată prin normă constituţională.

Fiind o cale de retractare a unei hotărâri definitive, iar nu de cenzură judiciară, cererea de revizuire nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, neputând fi primită repunerea în discuţie a unor probleme de fond, a unor motive care au fost soluţionate de instanţă, astfel că, invocarea de către revizuentă a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 Noul C. proc. civ. se apreciază să nu sunt incidente în cauză.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textul de lege invocat, şi, în aceste condiţii, calea extraordinară de atac nu poate fi primită, Înalta Curte urmând a respinge prezenta cerere de revizuire dedusă judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 1718 din 21 noiembrie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2018.