Prosecutor general's cassation appeal admitted; blackmail instigation conviction reinstated after appellate acquittals quashed.

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 737 din 24 martie 1999, Judecătoria Oradea, a condamnat, printre alții, pe inculpatul P.T. la un an și 6 luni închisoare, pentru instigare la infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 25, raportat la art. 194 alin. (1) C. pen.

S-a reținut că la 28 noiembrie 1997, inculpatul i-a instigat pe P.V. și S.F. (condamnați în aceeași cauză), precum și pe învinuiții L.A., B.F. și S.G. (cercetați separat tot pentru infracțiunea de șantaj) să exercite violențe și amenințări asupra părții vătămate S.I. și a familiei sale pentru a-l determina să restituie cantitatea de 200 tone preparate din prune sau 310.000 mărci germane (contravaloarea produselor respective) activități în urma căreia „recuperatorii” au primit 40.000 mărci germane.

Tribunalul Bihor, prin decizia penală nr. 835/ A din 10 septembrie 1999, admițând apelul inculpatului, l-a achitat pe acesta, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 25, raportat la art. 194 alin. (1) C. pen.

În motivarea soluției, instanța de apel a reținut că, partea vătămată datora inculpatului o sumă de bani, iar acesta nu a urmărit obținerea unui folos injust și nu i-a instigat pe ceilalți făptuitori să folosească amenințări și violențe pentru recuperarea ei.

Recursul declarat de procuror, cu motivarea că vinovăția inculpatului nu este dovedită în cauză, a fost respins, prin decizia penală nr. 96/ R din 10 februarie 2000 a Curții de Apel Oradea.

Împotriva celor două decizii pronunțate în cauză, procurorul general a declarat recurs în anulare, în temeiul art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 C. proc. pen., susținând că achitarea inculpatului P.T. este consecința unei erori grave de fapt.

Recursul în anulare este fondat.

Potrivit art. 194 C. pen., constituie infracțiunea de șantaj, constrângerea unei persoane, prin violență sau amenințare, să dea, să facă sau să nu facă, sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi, în mod injust, un folos, pentru sine sau pentru altul.

Așadar, legea cere ca dobândirea folosului să fie urmărită în mod injust, chiar dacă folosul respectiv este just.

Pe de altă parte, instigatorul este, potrivit art. 25 din același cod, persoana care, cu intenție, determină o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală.

Din probele administrate, care au fost corect analizate în considerentele hotărârii pronunțate de prima instanță, rezultă, fără dubiu că, între inculpat și partea vătămată au existat relații comerciale normale până în toamna anului 1996, când inculpatul a virat partenerului său de afaceri suma de 310.000 mărci germane pentru achiziționarea unor produse alimentare (prune uscate și magiun) din România și Republica Moldova și livrarea lor către beneficiari din Ungaria, Cehia și Germania, anume desemnați de inculpat.

În derularea acestui contract între părți au intervenit unele neînțelegeri care au fost soluționate însă prin promovarea unor acțiuni în justiție datorită taxelor ce trebuiau plătite.

Întrucât, la un moment dat S.I. datora suma de 310.000 mărci germane, pentru recuperarea ei inculpatul a apelat la serviciile numiților P.V. și S.F. (coinculpați în cauză), care, în schimbul sumei de 40.000 mărci germane împreună cu alte trei persoane, recrutate de ei, s-au deplasat, în mod repetat, la domiciliul părții vătămate pentru a o determina să-și achite datoria folosind în acest scop amenințări și violențe.

Faptul că inculpatul avea cunoștință de metodele ilegale folosite de cei cinci „recuperatori” este dovedit cu declarațiile părții vătămate și a martorilor audiați în cauză, cât și cu recunoașterile parțiale ale acestuia.

Așadar, motivarea instanței de apel, în sensul că inculpatul a acționat pentru recuperarea creanței sale și nu pentru obținerea unui folos injust, este greșită, întrucât, așa cum s-a mai arătat, chiar dacă folosul era just, realizarea lui s-a făcut pe căi nepermise de lege, inculpatul acceptând să plătească recompense substanțiale unor persoane folosite pentru constrângerea debitorului său la plata datoriei.

În consecință, recursul în anulare fiind întemeiat, în baza art. 38515 pct. 2 C. proc. pen., urmează a fi admis, a se casa deciziile atacate și a se menține sentința penală nr. 737 din 24 martie 1999 a Judecătoriei Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei penale nr. 835 din 10 septembrie 1999 a Tribunalului Bihor și deciziei penale nr. 96 din 10 februarie 2000 a Curții de Apel Oradea, privind pe inculpatul P.T.

Casează hotărârile atacate și menține dispozițiile sentinței penale nr. 737 din 24 martie 1999 a Judecătoriei Oradea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2004.