Maintenance fee dispute: Supreme Court claims material incompetence and remands case to Court of Appeal.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed its own material jurisdiction and declined competence to hear the appeal, referring the case to the Iaşi Court of Appeal, thereby leaving the Tribunal’s decision annulled for lack of proper stamping intact. The dispute involved a civil lawsuit where the plaintiff sought unpaid maintenance fees and late penalties from the defendants, which the Court of Appeal had previously remanded due to a procedural defect (lack of stamping) on the defendants' appeal, a ruling the defendants subsequently challenged on grounds of illegality and lack of merit. Relying on Articles 97(1), 96(3), and 483(4) of the Civil Procedure Code, the court held that the Supreme Court is competent only for appeals against decisions by Courts of Appeal or in cases expressly provided by law; since the challenged decision was issued by a Tribunal in appellate proceedings for a claim under 200,000 RON, the competent superior instance was the Court of Appeal, not the Supreme Court.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 alin. (4) C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ, art. 94 pct. 3 C. proc. civ; Maintenance fee dispute: Supreme Court claims material incompetence and remands case to Court of Appeal: The dispute involved a civil lawsuit where the plaintiff sought unpaid maintenance fees and late penalties from the defendants, which the Court of Appeal had previously remanded due to a procedural defect (lack of stamping) on the defendants' appeal, a ruling the defendants subsequently challenged on grounds of illegality and lack of merit. Relying on Articles 97(1), 96(3), and 483(4) of the Civil Procedure Code, the court held that the Supreme Court is competent only for appeals against decisions by Courts of Appeal or in cases expressly provided by law; since the challenged decision was issued by a Tribunal in appellate proceedings for a claim under 200,000 RON, the competent superior instance was the Court of Appeal, not the Supreme Court.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for admitting the exception of material incompetence as the Supreme Court is competent only for appeals against decisions of Courts of Appeal or in expressly provided cases.
Procedural rule defining the competent superior instance for appeals, which determined that the Court of Appeal, not the Supreme Court, had jurisdiction over the Tribunal's decision.
Full text
Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2018
Asupra cererii de recurs de faţă
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3434/15.03.2017, Judecătoria Iaşi a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C.. A obligat pârâţii să plătească reclamantei suma de 1685,94 RON cu titlu de cheltuieli de întreţinere neachitate aferente listelor de plată din perioada iulie 2015 - februarie 2016 şi suma de 228,4 RON penalităţi de întârziere datorate pentru neachitarea la termen a debitelor înscrise în listele de plată aferente perioadei august 2015 - februarie 2016, calculate până la data de 29.06.2016. A obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 400 RON reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel pârâţii B. şi C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia nr. 1935/2017 din 30 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă s-a anulat ca netimbrată cererea de apel formulata de pârâţii B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 3434/15.03.2017 pronunţată de Judecătoria Iaşi, sentinţă ce a fost păstrată. A obligat apelanţii să plătească intimatei A. suma de 400 RON, reprezentând onorariu avocat in apel.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia nr. 317/2018 din 05 iunie 2018 pronunţată de CURTEA DE APEL IAŞI SECŢIA CIVILĂ a fost declinată în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, competenţa de soluţionare a recursului formulat de C. împotriva deciziei nr. 1935/2017 din 30 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La termenul din 19.09.2018, Înalta Curte a invocat excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 alin. (1) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.
Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal în apel.
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor C. proc. civ., curtea de apel este instanţa competentă să soluţioneze recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv (litigii soluţionate în primă instanţă de către judecătorii, în aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.), în timp ce Înaltei Curţi îi revine competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate de curtea de apel, în cazurile în care valoarea obiectului cererii depăşeşte pragul de 200.000 RON.
În conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:
"I. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".
Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.
Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.
Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.
O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi.
Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".
Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanţă de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă aceasta nu înseamnă că toate recursurile, indiferent de instanţa care le-a pronunţat, vor fi soluţionate de instanţa supremă.
Trebuie subliniat că, nu doar în cazul competenţei materiale a curţii de apel ca instanţă de recurs este reglementată condiţionarea "în cazurile anume prevăzute de lege", ci aceasta determină capacitatea tuturor instanţelor de control judiciar de a judeca, ca instanţe de recurs: pentru tribunale la art. 94 pct. 3 C. proc. civ., pentru curţile de apel la art. 96 pct. 3 C. proc. civ. şi pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
Această ierarhie instituţională, rezultă în mod evident atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94 - 97 C. proc. civ.
Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile şi în vârful cărora se găseşte Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanţă de la un nivel intermediar.
Astfel, competenţa de soluţionare a recursurilor aparţine şi altor instanţe decât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aspect ce reiese şi din interpretarea sintagmei "instanţa ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanţei supreme competenţa de a soluţiona orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte şi recursurile de competenţa celorlalte instanţe de control judiciar - tribunale şi curţi de apel, pe de altă parte.
Totodată, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.
În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, instanţa competentă de a soluţiona calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Iaşi, aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat decizia în apel, respectiv Tribunalul Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta C. împotriva deciziei nr. 1935/2017 din 30 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă în favoarea Curţii de Apel Iaşi TÂRGU MUREŞ TÂRGU MUREŞ.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2018.