Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3413/2018 AI generated

Competence to hear cassation appeals against tribunal decisions in small-claims debt recovery proceedings

Case Number Decizia nr. 3413/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed its own jurisdiction, declaring that the Court of Appeal Galați was the competent instance to hear the appeal, thereby leaving the lower tribunal's decision obliging the defendant to pay the claimed sum and penalties in force pending review by the correct appellate body. The dispute arose from a small-claims procedure initiated by a utility company against a debtor for unpaid services and late-payment penalties, where the debtor challenged the enforcement decision through a cassation appeal after the first-instance court ruled in favor of the creditor and the appellate court upheld that judgment. The decisive legal basis was the material incompetence of the High Court under Article 97(1) and Article 483(4) of the Civil Procedure Code, which restrict the Supreme Court’s appellate jurisdiction to decisions rendered by courts of appeal or other cases expressly provided by law, whereas appeals against decisions issued by tribunals in small-claims matters valued up to 200,000 RON fall within the competence of the court of appeal as the hierarchically superior instance.

Legislator headnote

AI generated

art. 483 alin. (4) C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ, art. 94 pct. 3 C. proc. civ; Competence to hear cassation appeals against tribunal decisions in small-claims debt recovery proceedings: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor C. proc. civ., curtea de apel este instanţa competentă să soluţioneze recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv (litigii soluţionate în primă instanţă de către judecătorii, în aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.), în timp ce Înaltei Curţi îi revine competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate de curtea de apel, în cazurile în care valoarea obiectului cererii depăşeşte pragul de 200.000 RON.

Keywords

AI generated
recovery of debts cassation review civil judgment matter in dispute pending proceedings services rendered

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2018

Asupra cererii de recurs de faţă

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.A. Focşani a declanşat procedura cu privire la cererile cu valoare redusă în contradictoriu cu pârâtul B., prin completarea formularului de cerere şi înaintarea sa la Judecătoria Focşani, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 1.464,42 RON, din care suma de 499,91 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate pentru perioada martie 2012- aprilie 2015 şi a sumei de 964,51 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, aferente debitului principal, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 9001/20.10.2016 Judecătoria Focşani a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâtul la plata sumei de 2.304,48 RON din care suma de 1.171,68 RON reprezentând contravaloare servicii prestate în perioada decembrie 2010-mai 2016 şi suma de 1.132,80 RON reprezentând penalităţi de întârziere.

Împotriva sentinţei a formulat apel pârâtul.

Prin decizia civilă 368 din 05.12.2017, Tribunalul Vrancea a respins apelul formulat de apelantul B., ca nefondat.

Împotriva deciziei civile pronunţate în apel, în termen legal, a declarat recurs pârâtul B. solicitând, în esenţă, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea dosarului de debite nr. x din 12.09.2016 şi anularea sumelor.

La termenul din data de 20.04.2018, Curtea, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe în soluţionarea recursului.

Prin decizia civilă nr. 181/R din 20 aprilie 2018 pronunţată de CURTEA DE APEL GALAŢI, secţia I civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Galaţi, invocată de instanţă din oficiu. A fost declinată competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul B. împotriva deciziei civile nr. 368 din data de 05.12.2017, pronunţată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.A. Focşani, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La termenul din 19.09.2018, Înalta Curte a invocat excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 alin. (1) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal în apel.

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor C. proc. civ., curtea de apel este instanţa competentă să soluţioneze recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv (litigii soluţionate în primă instanţă de către judecătorii, în aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.), în timp ce Înaltei Curţi îi revine competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate de curtea de apel, în cazurile în care valoarea obiectului cererii depăşeşte pragul de 200.000 RON.

În conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"I. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanţă de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă aceasta nu înseamnă că toate recursurile, indiferent de instanţa care le-a pronunţat, vor fi soluţionate de instanţa supremă.

Trebuie subliniat că, nu doar în cazul competenţei materiale a curţii de apel ca instanţă de recurs este reglementată condiţionarea "în cazurile anume prevăzute de lege", ci aceasta determină capacitatea tuturor instanţelor de control judiciar de a judeca, ca instanţe de recurs: pentru tribunale la art. 94 pct. 3 C. proc. civ., pentru curţile de apel la art. 96 pct. 3 C. proc. civ. şi pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Această ierarhie instituţională, rezultă în mod evident atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94 - 97 C. proc. civ.

Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile şi în vârful cărora se găseşte Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanţă de la un nivel intermediar.

Astfel, competenţa de soluţionare a recursurilor aparţine şi altor instanţe decât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aspect ce reiese şi din interpretarea sintagmei "instanţa ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanţei supreme competenţa de a soluţiona orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte şi recursurile de competenţa celorlalte instanţe de control judiciar - tribunale şi curţi de apel, pe de altă parte.

Totodată, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.

În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, instanţa competentă de a soluţiona calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Galaţi, aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat decizia în apel, respectiv Tribunalul Vrancea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 368 din 5 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă TÂRGU MUREŞ TÂRGU MUREŞ.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2018.