Supreme Court lacks competence to hear cassation against tribunal appellate decision; matter remanded to Court of Appeal
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice declared itself materially incompetent to hear the appeal and referred the case to the Alba Iulia Court of Appeal, resulting in no change to the underlying merits where the first and second instances had previously invalidated abusive interest rate clauses in a bank loan contract and ordered the bank to refund overcharged amounts. The dispute concerned the absolute nullity of specific clauses in a retail credit agreement and the calculation of interest rates, where the lower courts had ruled in favor of the borrower, a position challenged by the bank via cassation appeal. The decisive legal basis was the hierarchical structure of judicial competences under the Code of Civil Procedure, specifically Articles 97 and 483, which establish that appeals against final judgments rendered by a Tribunal (acting in second instance) must be adjudicated by the Court of Appeal, not the Supreme Court, as the Supreme Court’s cassation jurisdiction is limited to decisions issued by Courts of Appeal or those expressly provided by law.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 alin. (4) C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ, art. 94 pct. 3 C. proc. civ; Supreme Court lacks competence to hear cassation against tribunal appellate decision; matter remanded to Court of Appeal: La termenul din 19.09.2018, Înalta Curte a invocat excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 alin. (1) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2018
Asupra cererii de recurs de faţă
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 322/2017 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr. x/2016 au fost respinse excepţiile nulităţii şi a prescripţiei dreptului material la acţiune invocate de pârâte. A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi B. - Sucursala Judeţeană Alba şi, în consecinţă: S-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută parţială a Contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 130PF/26.01.2007 în ceea ce priveşte clauza înscrisă la pct. 5 alin. (2) teza finală, potrivit căreia "După această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile B. la care se adaugă 1,20 p.p.".
A fost stabilit modul de calcul al dobânzii conform art. 5 alin. 1din contractul de credit unde se prevede că dobânda curentă este de 6,2% pe an şi este fixă. S-a constatat abuzivă şi nedatorată orice dobândă percepută de pârâte care excede nivelului de 6,2% pe an, începând cu data de 26.01.2007 şi obligate pârâtele la restituirea sumelor percepute cu titlu de dobândă începând cu data de 26.01.2007 şi până la data de 19.10.2015 care exced nivelului de 6,2% pe an şi la plata dobânzii legale aferente acestor sume de la data încasării, până la data restituirii efective.
S-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută parţială a Condiţiilor generale de creditare - Anexa la contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 130PF/26.01.2007 în ceea ce priveşte clauzele înscrise la pct. 2.6 "Pe parcursul derulării creditului, nivelul dobânzii curente se poate schimba în funcţie de evoluţia serviciului unic al datoriei clientului faţă de bancă" şi la pct. 3.7 "Pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica nivelul comisioanelor în funcţie de evoluţia pieţii financiar - bancare, mai puţin procentul comisionului de urmărire riscuri, a comisionului de administrare şi a comisionului de rambursare anticipată, fără consimţământul împrumutatului.
Nivelul comisioanelor se afişează la sediile băncii, cu excepţia liniilor de credit la care se comunică în scris prin scrisoare recomandată/extras de cont eliberat împrumutatului, în mod gratuit, la ghişeele băncii" şi dispune eliminarea acestora din contractul de credit. Au fost obligate pârâtele ca în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinţei să pună la dispoziţia reclamantei actul adiţional al contractului şi graficul de rambursare, conform acestei hotărâri. Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 1500 RON, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâtele B. S.A şi B. S.A. - Sucursala Judeţeană Alba Iulia, în calitate de apelante - pârâte.
Prin decizia nr. 1504/A/2017 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă a fost respins apelul declarat de apelantele B. S.A. şi B. S.A. - Sucursala Alba Iulia împotriva sentinţei civile nr. 322/2017, pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr. x/2016.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs B. S.A şi B. S.A. - Sucursala Judeţeană Alba Iulia, recursul fiind întemeiat pe dispoziţiile art. 483 şi următoarele din C. proc. civ., cu aplicarea Deciziei Plenului Curţii Constituţionale din 30.05.2017, cu privire la neconstituţionalitatea art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.
Din oficiu, Curtea de Apel a invocat excepţia de necompetenţă materială în soluţionarea căii de atac a recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 1504/A/2017 pronunţată de Tribunalul Alba.
Prin decizia nr. 70/2018 din 15 mai 2018 pronunţată de CURTEA DE APEL ALBA IULIA, SECTIA A II-A CIVILA a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Alba Iulia şi în consecinţă a fost declinată competenţa de soluţionare a recursului declarat de B. S.A. împotriva deciziei nr. 1504/2017 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr. x/2017, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La termenul din 19.09.2018, Înalta Curte a invocat excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 alin. (1) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.
Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal în apel.
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor C. proc. civ., curtea de apel este instanţa competentă să soluţioneze recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv (litigii soluţionate în primă instanţă de către judecătorii, în aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.), în timp ce Înaltei Curţi îi revine competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate de curtea de apel, în cazurile în care valoarea obiectului cererii depăşeşte pragul de 200.000 RON.
În conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:
"I. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".
Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.
Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.
Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.
O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi.
Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".
Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanţă de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă aceasta nu înseamnă că toate recursurile, indiferent de instanţa care le-a pronunţat, vor fi soluţionate de instanţa supremă.
Trebuie subliniat că, nu doar în cazul competenţei materiale a curţii de apel ca instanţă de recurs este reglementată condiţionarea "în cazurile anume prevăzute de lege", ci aceasta determină capacitatea tuturor instanţelor de control judiciar de a judeca, ca instanţe de recurs: pentru tribunale la art. 94 pct. 3 C. proc. civ., pentru curţile de apel la art. 96 pct. 3 C. proc. civ. şi pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
Această ierarhie instituţională, rezultă în mod evident atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94 - 97 C. proc. civ.
Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile şi în vârful cărora se găseşte Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanţă de la un nivel intermediar.
Astfel, competenţa de soluţionare a recursurilor aparţine şi altor instanţe decât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aspect ce reiese şi din interpretarea sintagmei "instanţa ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanţei supreme competenţa de a soluţiona orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte şi recursurile de competenţa celorlalte instanţe de control judiciar - tribunale şi curţi de apel, pe de altă parte.
Totodată, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.
În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, instanţa competentă de a soluţiona calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Alba Iulia, aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat decizia în apel, respectiv Tribunalul Alba.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentele B. S.A. şi B. S.A.-SUCURSALA ALBA IULIA împotriva deciziei nr. 1504/A/2017 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă în favoarea Curţii de Apel Alba IuliaTÂRGU MUREŞ TÂRGU MUREŞ.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2018.