Land registry rectification appeal referred to Court of Appeal due to lack of supreme court jurisdiction

Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2018

Asupra cererii de recurs de faţă

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 843 din 9.02.2017 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunţată în dosar nr. x/2015, s-a constatat că prin încheierea de şedinţă din data de 24.11.2016, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor Publice pentru pârâtul Statul Român, a recalificat excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de pârâtul Municipiul Cluj-Napoca ca fiind excepţia lipsei calităţii de reprezentant al Statului Român şi a admis această excepţie a lipsei calităţii de reprezentant al Municipiului Cluj-Napoca pentru pârâtul Statul Român. S-a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

S-a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Municipiului Cluj-Napoca, excepţie invocată de A.. S-a admis excepţia lipsei de interes a reclamaţilor în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect anularea în partea a contractului de dezmembrare şi vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2001 de către BNP B. şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2006 de către BNP C., respectiv capătul de cerere având ca obiect rectificarea de C F nr. 33096 Cluj-Napoca, cu privire la nr. topo x şi s-a respins pe acest temei cererea formulată în contradictoriu cu pârâţii D., în nume propriu şi în calitate de fost asociat şi administrator statutar al E. S.R.L., actualmente radiată, F.

în calitate de fost administrator şi asociat al E. S.R.L., actualmente radiată, G., în nume propriu şi în calitate de administrator al H. S.R.L., S.C. H. S.R.L., I., Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Cluj Napoca. S-a respins excepţia prescripţiei dreptului reclamanţilor de a cere rectificarea înscrierilor de carte funciară, excepţie invocată de A.. S-a respins excepţia nulităţii contractului de vânzare - cumpărare a contractului nr. x/1999 încheiat între Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi S.C.

E. S.R.L., excepţie invocată de reclamanţi. S-a respins cererea formulată de reclamanţii J., Cluj-Napoca, L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., împotriva pârâţilor D., în nume propriu şi în calitate de fost asociat şi administrator statutar al E. S.R.L., actualmente radiată, F., în calitate de fost administrator şi asociat al E. S.R.L., actualmente radiată, G., în nume propriu şi în calitate de administrator al H. S.R.L., S.C. H. S.R.L., I., Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Cluj Napoca, având ca obiect rectificarea cărţilor funciare cu privire la dreptul de superficie, respectiv cu privire la cotele părţi indivize comune şi cotele părţi din terenul atribuit în folosinţă situat în jud.

Cluj. Reclamanţii au fost obligaţi la plata către A. a sumei de 3.000 RON cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1404/A din 24 octombrie 2017 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. x/2015, s-a respins apelul declarat de J., L., M., N., O., R., T., U., V., X., Y., Z., BB., CC., DD., EE., împotriva sentinţei civile nr. 843/9.02.2017 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. x/2015, care a fost menţinută în întregime. Apelanţii J., L., M., N., O., R., T., U., V., X., Y., Z., BB., CC., DD., EE. au fost obligaţi, în solidar, să plătească intimaţilor D. şi G. 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. S-a respins apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 843/2017 şi a încheierii civile din 24.11.2016, pronunţate în dosar nr. x/2015.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

La termenul de judecată din 12.04.2017, Curtea a admis excepţia necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului,invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionarea a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La termenul din 19.09.2018, Înalta Curte a invocat excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 alin. (1) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal în apel.

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor C. proc. civ., curtea de apel este instanţa competentă să soluţioneze recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv (litigii soluţionate în primă instanţă de către judecătorii, în aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.), în timp ce Înaltei Curţi îi revine competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate de curtea de apel, în cazurile în care valoarea obiectului cererii depăşeşte pragul de 200.000 RON.

În conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"I. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanţă de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă aceasta nu înseamnă că toate recursurile, indiferent de instanţa care le-a pronunţat, vor fi soluţionate de instanţa supremă.

Trebuie subliniat că, nu doar în cazul competenţei materiale a curţii de apel ca instanţă de recurs este reglementată condiţionarea "în cazurile anume prevăzute de lege", ci aceasta determină capacitatea tuturor instanţelor de control judiciar de a judeca, ca instanţe de recurs: pentru tribunale la art. 94 pct. 3 C. proc. civ., pentru curţile de apel la art. 96 pct. 3 C. proc. civ. şi pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Această ierarhie instituţională, rezultă în mod evident atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94 - 97 C. proc. civ.

Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile şi în vârful cărora se găseşte Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanţă de la un nivel intermediar.

Astfel, competenţa de soluţionare a recursurilor aparţine şi altor instanţe decât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aspect ce reiese şi din interpretarea sintagmei "instanţa ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanţei supreme competenţa de a soluţiona orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte şi recursurile de competenţa celorlalte instanţe de control judiciar - tribunale şi curţi de apel, pe de altă parte.

Totodată, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.

În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, instanţa competentă de a soluţiona calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Cluj, aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat decizia în apel, respectiv Tribunalul Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul-pârât STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE împotriva deciziei civile nr. 1404 din 24 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Cluj în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2018.