Supreme Court lacks jurisdiction over appeals against Tribunal decisions valued under RON 200,000; case referred to Court of Appeal

Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2018

Asupra cererii de recurs de faţă

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 2887 din data de 19.03.2015, Judecătoria Botoşani a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L, a constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale de la pct. 5 alin. (2) teza II care prevăd că dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile D., la care se adaugă 1,20 p.p., pct. 6 care prevede că nivelul dobânzii curente la credite se stabileşte de bancă în funcţie de serviciul datoriei împrumutatului şi pct. 7 din condiţiile speciale ale contractul de credit bancar nr. 841 din 18.09.2007 precum şi al clauzelor contractuale de la pct. 2.10.d şi pct. 2.11.b, pct. 3.1, pct. 3.3 şi pct. 3.9 şi pct. 8.4 din condiţiile generale de creditare ale contractul de credit bancar nr. 841 din 18.09.2007 şi a constatat nulitatea absolută a acestor clauze. A fost obligată D. S.A. să modifice clauzele de la punctul 5 din contractul de credit în sensul în care, dobânda contractuală este formată din marja fixă, stabilită iniţial prin contractul de credit bancar nr. 841 din 18.09.2007 plus EURIBOR. A mai obligat pârâta să restituie reclamanţilor suma de 5.689,84 euro, echivalentul în RON la cursul B.N.R. de la data plăţii efective, reprezentând dobândă calculată în plus, a sumei de 534,1 euro echivalentul în RON la cursul B.N.R. de la data plăţii efective, reprezentând comisionul de administrare achitat şi a sumei de 764 euro, echivalentul în RON la cursul B.N.R. de la data plăţii efective, achitate cu titlu de comision acordare credit. A obligat D. S.A. la emiterea unui nou grafic de rambursare şi a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. Sumele de 2.200 RON reprezentând diferenţa de onorariu cuvenit expertului tehnic E. de care au fost scutiţi reclamanţii prin încheierea din 02.10.2014 şi de 975 RON reprezentând diferenţa de onorariu cuvenit expertului tehnic E. de care au fost scutiţi reclamanţii prin încheierea din 05.11.2014 au rămas în sarcina statului. Totodată a luat act de renunţarea la judecată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul F..

Prin decizia nr. 884 din 10 mai 2016 Tribunalul Botoşani, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a persoanei care a semnat cererea de apel în numele apelantei C. S.R.L. Bucureşti. A anulat cererea de apel formulată de C. S.R.L. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2887 din 19.03.2015 în temeiul art. 82 alin. (1) din Noul C. proc. civ.. A respins ca inadmisibil apelul declarat de D. S.A. Bucureşti în nume propriu împotriva sentinţei civile nr. 2887 din 19.03.2015 în contradictoriu cu intimaţii F., A. şi B.. A respins ca nefondată excepţia tardivităţii apelului declarat de D. S.A. - Sucursala Botoşani. A admis apelul declarat de D. S.A. prin D. S.A. Bucureşti şi a modificat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins cererea formulată reclamant în contradictoriu cu D. - Sucursala Botoşani ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă şi înlătură dispoziţiile prin care D. S.A a fost obligată să modifice clauzele de la pct. 5 din contractul de credit precum şi la emiterea unui nou grafic de rambursare.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta S.C. C. S.R.L. Bucureşti care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Suceava. Instanţa, din oficiu a invocat excepţia privind necompetenţa materială a instanţei în soluţionarea recursului pe care a admis-o şi a trimis cauza spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La termenul din 19.09.2018, Înalta Curte a invocat excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 alin. (1) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal în apel.

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor C. proc. civ., curtea de apel este instanţa competentă să soluţioneze recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv (litigii soluţionate în primă instanţă de către judecătorii, în aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.), în timp ce Înaltei Curţi îi revine competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate de curtea de apel, în cazurile în care valoarea obiectului cererii depăşeşte pragul de 200.000 RON.

În conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"I. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă-, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanţă de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă aceasta nu înseamnă că toate recursurile, indiferent de instanţa care le-a pronunţat, vor fi soluţionate de instanţa supremă.

Trebuie subliniat că, nu doar în cazul competenţei materiale a curţii de apel ca instanţă de recurs este reglementată condiţionarea "în cazurile anume prevăzute de lege", ci aceasta determină capacitatea tuturor instanţelor de control judiciar de a judeca, ca instanţe de recurs: pentru tribunale la art. 94 pct. 3 C. proc. civ., pentru curţile de apel la art. 96 pct. 3 C. proc. civ. şi pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Această ierarhie instituţională, rezultă în mod evident atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94 - 97 C. proc. civ.

Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile şi în vârful cărora se găseşte Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanţă de la un nivel intermediar.

Astfel, competenţa de soluţionare a recursurilor aparţine şi altor instanţe decât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aspect ce reiese şi din interpretarea sintagmei "instanţa ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanţei supreme competenţa de a soluţiona orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte şi recursurile de competenţa celorlalte instanţe de control judiciar - tribunale şi curţi de apel, pe de altă parte.

Totodată, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.

În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, instanţa competentă de a soluţiona calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Suceava, aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat decizia în apel, respectiv Tribunalul Botoşani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 884 din 10 mai 2016 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în favoarea Curţii de Apel Suceava.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2018.