Restitution claim heirs' revision rejected as inadmissible; annulment of unmotivated appeal stands final.

Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2018

Asupra cererii de recurs de faţă

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 383/24.03.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, ca neîntemeiată; a respins cererea privind restituirea bunului imobil "Muzeu", formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Culturii pentru lipsa calităţii procesuale pasive; a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Muzeul Naţional de Artă al României şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Prin decizia civilă nr. 45 A/2017 din 26 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 383/24.03.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2009, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi Muzeul Naţional de Artă al României, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi Statul Român prin Ministerul Culturii.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A..

Prin decizia nr. 1311 din 27 septembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2009 a fost admisă excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât MUZEUL NAŢIONAL DE ARTĂ AL ROMÂNIEI. A fost anulat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 45 A/2017 din 26 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în temeiul art. 302 alin. (1), lit. c) C. proc. civ.

Înalta Curte a reţinut că deşi au fost invocate în drept motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7,8 şi 9 C. proc. civ. recurentul a reluat situaţia de fapt, a făcut istoricul cauzei, a redat articole din contractul de donaţie şi a reluat motivele pentru care a solicitat revocarea donaţiilor. De asemenea, au fost prezentate motivele care au stat la baza hotărârii de respingere a cererii de chemare în judecată la fond şi totodată motivele pentru care instanţa de apel a respins apelul. În susţinerea recursului a arătat că prin documentele depuse la dosar a dovedit lipsa de diligenţă a Muzeului Naţional de Artă în expunerea lucrărilor şi faptul că au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 182/2000. A mai arătat recurentul că nu s-a probat în cauză îndeplinirea obligaţiilor legale privind operaţiunile de conservare şi restaurare obligatorii. Au fost indicate articole de presă în care se face vorbire de colecţia care formează obiectul dosarului arătându-se că instanţa de apel a apreciat eronat probele şi au fost indicate detaliat fragmente din corespondenţa cu pârâtul.

Înalta Curte, analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia motivelor de ordine publică ce pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs. În măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în motivele de recurs limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., calea de atac este lovită de nulitate.

În speţă, a reţinut Înalta Curte, s-a constatat că recursul nu conţine critici care să poată fi circumscrise cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar susţinerile recurentului din cuprinsul memoriului de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac în sensul exigenţelor textului legal anterior menţionat. Astfel, deşi recurentul a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. susţinerile prezentate nu constituie critici ale argumentelor reţinute de instanţa de apel în pronunţarea soluţiei de respingere a apelului ci se referă la presupusa greşită reţinere a situaţiei de fapt şi a interpretării, eronate după opinia recurentei, a probelor administrate în cauză. Or, motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea unor nemulţumiri faţă de soluţia pronunţată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală.

În consecinţă, reţinând că în speţă nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte a constatat nulitatea recursului în condiţiile dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii recurentul-reclamant A. a formulat cerere de revizuire.

Având în vedere decesul revizuentului A. au fost introduşi în cauză B., C., D. şi E., moştenitori ai acestuia.

Cererea de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (2) C. proc. civ. susţinându-se că instanţa nu s-a pronunţat pe motivele de recurs invocate de recurent, respectiv art. 304 pct. 7,8,9 C. proc. civ.

Se arată că, în mod eronat, s-a reţinut că cererea de recurs reprezintă doar o reluare a motivelor din fond şi apel deşi au fost indicate şi justificate motivele de recurs.

Înalta Curte, analizând cererea de revizuire din perspectiva criticilor formulate, o va respinge pentru următoarele considerente:

Conform 322 alin. (2) C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Revizuirea de faţă este întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (2) C. proc. civ. susţinându-se că instanţa nu s-a pronunţat pe motivele de recurs invocate de recurent.

Prin decizia atacată cu revizuire, respectiv decizia nr. 1311 din 27 septembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2009 a fost admisă excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât MUZEUL NAŢIONAL DE ARTĂ AL ROMÂNIEI, a fost anulat recursul declarat recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 45 A/2017 din 26 ianuarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în temeiul art. 302 alin. (1), lit. c) C. proc. civ.

Prin dispoziţiile art. 322 teza introductivă din C. proc. civ. din 1865, legiuitorul a impus o condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a putea promova calea extraordinară de atac a revizuirii. Astfel, revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs se poate cere atunci când aceasta evocă fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în faza de judecată anterioară, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze, urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii decât cea dată până la acel moment. Hotărârile instanţelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanţele admit recursul şi, rejudecând cauza dedusă judecăţii, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată, nefăcând astfel obiectul cererii de revizuire deciziile prin care recursul a fost respins.

Curtea Constituţională a statuat că interesul legat de stabilitatea hotărârilor judecătoreşti definitive, precum şi a raporturilor juridice care au fost supuse controlului instanţelor prin hotărârile respective a impus ca legea să stabilească riguros şi limitativ cazurile şi motivele pentru care se poate exercita această cale de atac, precum şi modul în care acestea pot fi probate (a se vedea în acest sens Decizia nr. 266 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 19 mai 2008).

Revizuirea este o cale de atac de retractare, nedevolutivă, reglementată de art. 322-328 din C. proc. civ. din 1865 şi care vizează remedierea procesuală a erorilor de fapt care au condus la stabilirea greşită a situaţiei de fapt prin hotărârea atacată.

În ceea ce priveşte categoria hotărârilor judecătoreşti care pot fi supuse revizuirii, legiuitorul a stabilit că acestea sunt reprezentate de hotărârile judecătoreşti prin care s-a rezolvat fondul cauzei sau de hotărârile pronunţate de instanţele de recurs prin care se evocă fondul.

În categoria hotărârilor care evocă fondul, nu intră situaţiile în care instanţa de judecată se pronunţă pe excepţie, cum este cazul de faţă, excepţia nulităţii recursului ca urmare a nemotivării aspect care nu a presupus o analiză a fondului cauzei.

Întrucât în cauză, prin decizia a cărei revizuire se solicită, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a pronunţat asupra fondului, ci a respins recursul pe excepţia nulităţii, revizuirea declarată împotriva deciziei nr. 1311 din 27 septembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2009 este inadmisibilă, faţă de dispoziţiile legale incidente, întrucât aceasta este declarată împotriva unei decizii a unei instanţe care nu a evocat fondul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenţii B., C., D. şi E. moştenitori ai lui A. împotriva deciziei nr. 1311 din 27 septembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2009.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2018.