Fire insurance indemnity reduced to proportional value for partial building loss; insured company's appeal rejected.

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 361 din 10 februarie 2016 pronunţată de Tribunalului Maramureş a fost admisă acţiunea formulată şi precizată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvenţă, reprezentată prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.400.000 RON cu titlu de despăgubiri. Totodată, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.770 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 361 din 10 februarie 2016 pronunţată de Tribunalului Maramureş, pârâta S.C. C. S.A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 594/2016 din 9 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a fost admis apelul declarat de pârâta S.C. C. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 361 din 10.02.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Maramureş, în contradictoriu cu intimata D. S.A. şi MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTĂRII RURALE; a fost schimbată în parte sentinţa pe care o schimbă, în sensul că a fost admisă în parte acţiunea precizată formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., împotriva pârâtei C. S.A. şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 450.961,44 RON reprezentând despăgubiri; s-a menţinut restul dispoziţiilor hotărârii atacate; a fost obligată intimata să plătească apelantei suma de 4057,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

În termen legal, împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator Cabinet Individual de Insolvenţă B. a declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În argumentarea recursului, subsumat motivului de nelegalitate instituit de dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine, în esenţă, că motivarea instanţa de apel este mult prea sumară în ceea ce priveşte criteriile de acordare a despăgubirii avute în vedere de către instanţa de apel.

Astfel, criticile recurentei vizează conduita instanţei de apel de a nu indica temeiului juridic, legal sau contractual, ce justifică reducerea despăgubirii. Din acest punct de vedere, recurenta apreciază ca fiind încălcate şi prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., text ce impune instanţei obligaţia de a cuprinde în considerentele hotărârii motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază hotărârea. Nu sunt astfel lămurite motivele instanţei de apel de a stabili că despăgubirea trebuie calculată proporţional în raport de suprafaţa imobilelor distruse sau de ce această variantă a fost preferată în favoarea altor criterii de limitare a despăgubirii cum ar fi cel al valorii.

Totodată, nu a fost clarificată de către instanţa de apel conduita de a uniformiza valoarea tuturor imobilelor şi de a stabili un preţ pentru un m.p. de construcţie pornind strict şi exclusiv de la suprafaţa acestor imobile. O suprafaţă mai mică sau mai mare a unui imobil nu atrage automat şi direct proporţional o valoare a acestuia mai mică sau mai mare. Pentru stabilirea valorii se au în vedere criterii mai complexe cum sunt tipul construcţiei, materiale folosite pentru construcţie, gradul de finisare, gradul de uzură etc.

Consideră că absenţa oricăror lămuriri cu privire la temeiul juridic avut în vedere de către instanţa de apel îndreptăţeşte recurenta-reclamantă să aducă în atenţia instanţei de recurs faptul că, în măsura în care trebuia operată o reducere a despăgubirii ce i-a fost acordată de către instanţa de fond, instanţa de apel trebuia să opteze pentru alt criteriu de proporţionalitate a despăgubirii, respectiv valoarea imobilelor.

Cu privire la incidenţa motivului de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., apreciază că aceasta trebuie analizată dintr-o dublă perspectivă.

a) Instanţa de apel nu a clarificat în cuprinsul motivării hotărârii care este temeiul de drept ce justifică reducerea valorii despăgubirii ce a fost acordată de către instanţa de fond. Cu ocazia motivelor de apel depuse de către C. S.A. s-a adus în atenţia instanţei faptul că reclamanta ar fi în situaţia unei subasigurări, deoarece valoarea imobilelor depăşeşte valoarea sumei asigurate prin poliţa de asigurare. În măsura în care ar fi să circumscriem temeiul juridic al reducerii despăgubirii ca fiind cel al art. 28 din Legea nr. 136/1995 (contractul de asigurare fiind încheiat anterior intrării în vigoare al C. civ.) apreciază că instanţa a făcut o greşită aplicare a prevederilor acestui text legal.

Prin soluţia la care s-a oprit, mai susţine recurenta, instanţa de apel a interpretat greşit sau a trecut cu vederea natura contractului despre care este vorba în speţă. Suntem în prezenta unui contract de adeziune, ale cărui clauze şi condiţii sunt prestabilite de asigurător. Prin urmare, natura contractului de a fi unul de adeziune ar fi trebuit să constituie criteriul de exigenţă în aprecierea conduitei şi obligaţiilor asigurătorului. Din această perspectivă, consideră că asigurătorul nu se poate prevala şi nu poate invoca în folosul său omisiunea de a nu fi clarificat la momentul încheierii actului juridic clauzele cu caracter general şi ipotetic pe care el însuşi le-a înscris în contract, printr-o clauză specială care să cuprindă elementele pe care. în concret, le considera importante si specifice situaţiei date şi de care se va lega îndeplinirea obligaţiilor sale la producerea riscului asigurat.

În opinia recurentei, instanţa de apel inversează, în interpretarea sa, poziţia părţilor aşa cum aceasta rezultă din natura contractului, şi acordă C. S.A., deşi profesionistul din cadrul raportului juridic, beneficiul interpretării în favoarea sa a clauzei de subasigurare, aşadar nu simpla stipulare în contractul de asigurare (a cărui natură este aceea de adeziune, iar conţinutul este preformulat exclusiv de asigurător) a situaţiei, ipotetice, de subasigurare, permite asigurătorului să facă aplicarea acestor prevederi, ci numai existenţa unei clauze în acest sens, explicit şi distinct acceptată de părţi.

Din acest punct de vedere, în conformitate cu prevederile art. 2 din Legea nr. 136/1995, într-adevăr, pârâta a înscris în contract clauze ce au ca obiect o situaţie de subasigurare, dar din conţinutul acestora rezultă clar că se aplică numai situaţiilor în care bunurile sunt afectate de o daună parţială nu şi situaţiilor de daună totală cum este cazul în situaţia de faţă. Chiar în ipoteza în care ar fi extinse prevederile contractuale şi pentru situaţiile de daună totală, prevederile art. 7.6 din Condiţiile generale de asigurare stabilesc că valoarea despăgubirii se reduce proporţional, corespunzător raportului dintre suma asigurată şi valoarea bunului la data producerii evenimentului asigurat.

b) În măsura în care se va aprecia că ipoteza de lucru a instanţei de apel nu a fost cea a incidenţei unei clauze de subasigurare, ci a vizat interpretarea contractului de asigurare încheiat între părţi, recurenta apreciază că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 969 C. civ. de la 1864 (în vigoare la data încheierii poliţei de asigurare).

Ceea ce critică cu privire la soluţia adoptată de către instanţa de apel este ignorarea caracterului aleatoriu al contractului de asigurare.

Apreciază că acesta trebuia să fie punctul de pornire al instanţei de apel de a verifica şi interpreta corect actul dedus judecăţii.

Având în vedere caracterul aleatoriu al contractului de asigurare solicită instanţei să constate faptul că reclamanta este îndreptăţită să solicită şi să obţină valoarea maximă a despăgubirii stabilită prin contractul de asigurare, respectiv 1.400.000 RON.

Aceasta întrucât, în cadrul actelor aleatorii părţile au în vedere posibilitatea unui câştig şi riscul unei pierderi datorită unei împrejurări viitoare şi incerte, de care depinde întinderea sau existenţa obligaţiilor lor.

Totodată, prin contract nu s-au stabilit situaţii de limitare a despăgubirilor în cazul daunei totale altele decât valoarea maximă stabilită prin poliţa de asigurare. În condiţiile în care prin raportul de evaluare întocmit în cauză s-a stabilit o valoare a bunurilor distruse de 1.677.086 RON, reclamanta nu poate solicita decât o valoare până la limita maximă a poliţei, respectiv 1.400.000 RON.

Astfel, distrugerea doar a unora dintre imobilele asigurate nu îndreptăţeşte asigurătorul să beneficieze de o reducere a despăgubirii ce trebuie plătită, cât timp o asemenea clauză nu a fost menţionată în cuprinsul actului.

Aşa fiind, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă S.C. C. S.A. a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, solicitând, în principal, admiterea excepţiei invocate şi, în consecinţă, respingerea recursului, ca inadmisibil, iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din 12 aprilie 2017 a fost încuviinţat, în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 25 octombrie 2017, constatându-se că recursul este admisibil în principiu şi că sunt întrunite dispoziţiile art. 493 alin. (7) din Codul de procedurăcivilă, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la data de 14 februarie 2018, cu citarea părţilor.

La termenul din 14 februarie 2018, reprezentantul recurentei-reclamante a depus la dosar înscrisuri din care rezultă că societatea recurentă nu mai este în procedura insolvenţei.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Este de reţinut că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Se constată că hotărârea atacată este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, decizia recurată fiind amplu motivată, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia.

Este de necontestat că între reclamanta S.C. A. S.R.L., în calitate de asigurat şi E. (a cărei continuatoare în drepturi este pârâta S.C. C. SA), s-a încheiat la data de 16 martie 2011, în condiţiile Legii nr. 136/1995, contractul de asigurare, dovedit prin poliţa de asigurare nr. x, emisă de asigurător.

Obiect al asigurării l-au constituit cele 25 de imobile, proprietatea reclamantei, din Baia Mare, str. x înscrise în CF x, suma asigurată pentru care părţile au convenit fiind de 1.400.000 RON. Printre riscurile asigurate se numără şi incendiul. Beneficiar al asigurării a fost desemnată F., în considerarea contractului de credit încheiat între reclamantă şi banca beneficiară a asigurării.

Argumentat şi legal motivat, instanţa de apel, printr-o integrală coroborare şi apreciere a probelor a constatat că justeţe că în incendiul din 26.10.2011 au fost distruse corpurile de clădire C16, C17 şi C22, parte a imobilului de pe str. x.

În esenţă, chestiunea supusă judecăţii de către recurentă, o constituie aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 969 C. civ. de la 1864, raportat la clauzele contractuale, faţă de cuantumul despăgubirii acordate de instanţa de apel urmare a producerii riscului asigurat.

Potrivit art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante şi judecătorii sunt obligaţi să le aplice aşa cum au fost concepute şi redactate.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de control judiciar a ţinut seama de ceea ce părţile au intenţionat să se înţeleagă din conţinutul contractului de asigurare încheiat, respectiv a clauzei referitoare stabilirea cuantumului despăgubirii în cazul producerii unui eveniment (art. 4.1.1.), precum şi ce reprezintă dauna totală şi dauna parţială, astfel cum acestea au fost definite în condiţiile de asigurare .

Potrivit art. 4.1. din Condiţiile generale de asigurare:

"Bunurile se asigură la valoarea declarată de Asigurat, determinată la data încheierii contractului pentru toate categoriile de bunuri. Suma asigurată a bunurilor la data încheierii contractului se stabileşte în funcţie de opţiunea Asiguratului (…)"

În acest context, instanţa de apel a reţinut cu justeţe că valoarea asigurată pentru toate corpurile de clădire de pe str. x este de 1.400.000 RON, aşa încât, având în vedere că numai o parte din imobile au fost avariate (C16, C17, C22), suma cuvenită cu titlu de despăgubiri trebuie calculată proporţional în raport de suprafaţa acestor trei imobile şi în nici un caz nu poate depăşi 1.400.000 RON, respectiv valoarea maximă a despăgubirii ce se putea acorda dacă toate imobilele asigurate erau distruse urmare a producerii riscului asigurat.

Recurenta-reclamantă nu se poate prevala de faptul că asigurarea este un contract de adeziune, atât timp cât libertatea alegerii partenerului contractual nu este îngrădită şi, în plus, asiguratul are posibilitatea inserării unor clauze în contract, în funcţie de natura şi conţinutul acestora.

Aşa fiind, raportat la situaţia de fapt stabilită, cu respectarea art. 969 C. civ. de la 1864, în mod legal instanţa de apel a reţinut că în cauză reclamanta nu este îndreptăţită la valoarea maximă a despăgubirii ce se putea acorda dacă toate imobilele asigurate erau distruse urmare a producerii riscului asigurat.

Fără a reitera considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu se confirmă nici motivul de nelegalitate instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât, astfel cum s-a arătat, instanţa de apel a dat o corectă eficienţă normelor de drept material incidente speţei.

Nu în ultimul rând, simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, neînsuşirea de către instanţă a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal al art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi nici nu atrage incidenţa motivului reglementat de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., conform căruia, casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Totodată, recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului sau a argumentelor de fapt şi de drept invocate în faţa instanţei a cărei hotărâre se cere a fi cenzurată.

Aşa fiind, în condiţiile în care restabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea probelor aflate la dosar exced competenţei instanţei de recurs, se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 488 C. proc. civ.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi invocate de recurentă, decizia recurată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 594/2016 din 9 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, ca nefondat, menţinând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 594/2016 din 9 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi 14 februarie 2018.