Contestație în anulare barred by non-enforceability deadline and restriction to formal procedural errors when challenging dismissal of appeal of law on admissibility grounds

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2018

Asupra contestaţiei în anulare de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 151 din 01 februarie 2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a admis excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimatele-pârâte S.C. A. S.A. şi S.C. B. S.A. şi în consecinţă a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul C. împotriva deciziei civile nr. 175/R din 15 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, C. a formulat contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., în susţinerea căruia a arătat, în esenţă, că în soluţionarea recursului, instanţa, din greşeală, nu a cercetat recursul în conţinutul real în care fusese formulat şi care era în concordanţă cu obiectul şi cauza reală a acţiunii şi a judecăţii, declarând inadmisibilitatea recursului în considerarea unui obiect şi cauze străine acţiunii şi care ar fi vizat o hotărâre a Consiliului de Administraţie, în cazul căreia, potrivit Legii nr. 31/1990, hotărârea de primă instanţă este supusă recursului şi nu şi apelului.

Totodată, revizuentul a susţinut că deşi excepţia inadmisibilităţii recursului fusese motivată de intimată doar pe simplul considerent că o decizie pronunţată în recurs nu poate fi atacată cu recurs, Înalta Curte a admis excepţia pentru argumente cu totul noi, diferite, de cu totul altă natură decât cele invocate de intimată, fără ca aceste aspecte să fi fost puse în discuţie în şedinţa de judecată. Aceasta, în opinia revizuentului, constituind o omisiune a instanţei şi o încălcare a dreptului la un proces echitabil recunoscut de art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Revizuentul consideră că dovada cea mai concludentă că instanţa nu a cercetat motivul de recurs real formulat, este că cererea de chemare în judecată nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de acţiuni la care se referă Legea nr. 31/1990(lege la care instanţa a făcut trimitere pentru declararea recursului inadmisibil) şi în cazul cărora împotriva hotărârii primei instanţe calea de atac este numai cea a recursului.

Prin urmare, susţine revizuentul, datorită greşelii instanţei de a se raporta în soluţionarea recursului la un alt obiect şi cauză a cererii de chemare în judecată, decât cel ce rezultă neechivoc din conţinutul acesteia şi la o altă procedură urmată în cursul judecăţii decât cea care în mod real a fost urmată, aceasta a cercetat un motiv de recurs neformulat de recurent, dar a omis să cerceteze motivul de recurs ce în mod real a fost formulat.

Pentru aceste motive revizuentul a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, anularea hotărârii contestate şi în rejudecarea motivelor de recurs, admiterea recursului, casarea deciziei nr. 175/R/15.09.2015 a Curţii de Apel Galaţi şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru a judeca şi a se pronunţa ca instanţă de apel.

Prin întâmpinările şi notele scrise depuse la dosar intimatele S.C. B. S.A., S.C. D. S.A. şi S.C. A. S.A. au solicitat respingerea contestaţiei în anulare.

Examinând cu prioritate excepţia tardivităţii, invocată de către intimata S.C. A. S.A., în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să o respingă pentru următoarele considerente:

Având în vedere că decizia contestată în prezenta cauză, a vizat inadmisibilitatea recursului, această decizie nu se aduce la îndeplinire pe cale de executare silită, deoarece nu cuprinde nici o dispoziţie de stabilire a unei obligaţii, în sarcina vreuneia dintre părţi, susceptibilă de executare silită.

Prin urmare, sunt incidente dispoziţiile art. 319 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora contestaţia în anulare se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei până la împlinirea termenului stabilit de art. 401 alin. (1) lit. b) sau c) împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

Astfel fiind se constată că, decizia contestată, respectiv decizia nr. 151 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a fost pronunţată la data 01 februarie 2017, iar contestaţia în anulare a fost depusă la data de 22 septembrie 2017 (potrivit datei de înregistrare de la fila x), cu respectarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 319 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate raportate la temeiului de drept invocat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge contestaţia în anulare pentru considerentele ce urmează:

În cauză, contestatorul invocă drept temei juridic al căii extraordinare de atac dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., susţinând, pe de o parte, că instanţa de recurs din greşeală, nu a cercetat recursul în conţinutul real în care fusese formulat şi care era în concordanţă cu obiectul şi cauza reală a acţiunii, iar, pe de altă parte, că instanţa a reţinut greşit inadmisibilitatea recursului, întrucât a admis excepţia pentru argumente cu totul noi, diferite, de cele invocate de intimată.

Rezultă că, aspectele invocate prin contestaţia în anulare se referă la modul în care a instanţa de recurs a dezlegat problema admisibilităţii căii de atac.

Evaluarea problemei admisibilităţii căii de atac, pe care contestatorul o invocă, conturează o eventuală greşeală de judecată, ori o asemenea greşeală nu se încadrează în rândul celor pentru care art. 318 teza I C. proc. civ. deschide calea contestaţiei în anulare.

Greşelile la care se referă art. 318 teza I C. proc. civ. sunt erori materiale ce ţin de judecata formală a recursului, nicidecum eventuale greşeli legate de modul de interpretare sau aplicare a legii, deoarece contestaţia în anulare tinde la reformarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităţilor formale săvârşite de instanţă cu ocazia judecăţii, iar nu pentru că judecata nu ar fi fost bine făcută.

De aceea, faptul că rezolvarea dată de către instanţa de recurs problemei admisibilităţii recursului s-ar întemeia pe aplicarea greşită a legii - contestatorul pretinzând că instanţa de recurs a constatat inadmisibilitatea recursului în considerarea unui obiect şi cauze străine acţiunii şi care ar fi vizat o hotărâre a Consiliului de Administraţie, în cazul căreia, potrivit Legii nr. 31/1990, hotărârea de primă instanţă este supusă recursului şi nu şi apelului - nu poate fi valorificat într-o contestaţie în anulare.

Pe de altă parte, în speţă, nu este nici cazul unei omisiuni de cercetare a unui motiv de recurs în sensul art. 318 teza a II-a C. proc. civ.

Retractarea, pe calea contestaţiei în anulare, a unei hotărâri pronunţate în recurs este posibilă, conform art. 318 teza a II-a C. proc. civ. numai atunci când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Rezultă că folosirea contestaţiei în anulare pentru omisiunea de cercetare a unui motiv de recurs este permisă numai atunci când recursul a fost respins în fond, nu şi atunci când recursul a fost respins pe o excepţie procesuală.

Căile de atac şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, de strictă interpretare, prioritar analizării motivelor invocate în susţinerea căii de atac fiind aspectul admisibilităţii acesteia, iar constatarea neîndeplinirii acestei cerinţe, cu consecinţa respingerii căii de atac ca fiind inadmisibilă, face de prisos analiza motivelor formulate.

Cum instanţa de recurs s-a pronunţat în sensul respingerii recursului ca inadmisibil, analiza motivelor propriu-zise de recurs nu mai era posibilă, astfel că, în speţă, nu este cazul omisiunii din greşeală a analizării motivelor de recurs avută în vedere de prevederile art. 318 teza a II-a C. proc. civ.

În concluzie, reţinând că susţinerile formulate de contestator nu se circumscriu motivelor limitativ prevăzute de art. 318 C. proc. civ., care nu pot fi extinse, prin analogie, la alte situaţii decât cele vizate în mod expres de acest text de lege, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge contestaţia în anulare.

În ceea ce priveşte cererea formulată de intimata S.C. A. S.A., cu ocazia dezbaterilor, prin apărătorul ales, de acordare a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va respinge cererea având în vedere că intimata S.C. A. S.A. nu a făcut dovada efectuării cheltuielilor de judecată cu chitanţa de achitare a onorariului de avocat şi, ca atare, cererea nu este întemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare.

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul C. împotriva deciziei nr. 151 din 1 februarie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2012.

Respinge cererea intimatei S.C. A. S.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi 14 februarie 2018.