Jurisdictional exclusion of Supreme Court appellate review over tribunal decisions in enforcement challenges

Şedinţa publică din data de 13 februarie 2018

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman, la 27 mai 2013 sub nr. x/2013, contestatorul A. a solicitat anularea formelor de executare silită întocmite de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul de executare nr. 112/2013, inclusiv a încheierii de şedinţă nr. 410 din 16 mai 2013, pronunţată de Judecătoria Târgu Neamţ în dosarul nr. x/2013.

În drept, contestatorul a invocat dispoziţiile art. 650, 651, 781, raportat la art. 176 din noul C. proc. civ. art. 372, 387, 391, 399-404 din C. proc. civ. de la 1865 şi art. 1,5, 6, din Legea nr. 193/2000.

Prin sentinţa civilă nr. 1861 din 24 septembrie 2013 a fost admisă excepţia ridicată de intimata S.C. C. S.A., privind necompetenţa teritorială a Judecătoriei Roman şi a fost declinată competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de contestatorul A. în favoarea Judecătoriei Târgu Neamţ.

Judecătoria Târgu Neamţ a respins contestaţia la executare prin sentinţa civilă nr. 445 din 19 martie 2014.

Contestatorul a formulat la Tribunalul Neamţ, la 14 martie 2014, cerere de strămutare a cauzei, cerere care a fost declinată la Curtea de Apel Bacău şi care a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 23/CC din 17 iunie 2014, în sensul că această cauză a fost strămutată la Judecătoria Roman. Cum la data pronunţării strămutării Judecătoria Târgu Neamţ soluţionase cauza la data de 19 martie 2014, potrivit dispoziţiilor art. 145 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea este desfiinţată de drept.

Prin sentinţa civilă nr. 2041 din 6 iulie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2013 Judecătoria Roman a respins ca nefondată contestaţia la executare şi cererea de suspendare a executării silite formulate de contestatorul A., împotriva formelor de executare silită întocmite de B.E.J B., în dosarul de executare nr. x/2013, în contradictoriu cu intimata S.C. C. S.A. A dispus restituirea cauţiunii în cuantum de 459,10 RON achitată de contestatorul A. conform recipisei de consemnare la D., seria x nr. x/30.05.2013, după rămânerea definitivă a hotărârii. A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

La 3 decembrie 2015, contestatorul A. a formulat apel, prin care a solicitat desfiinţarea sentinţei primei instanţe, admiterea contestaţiei şi suspendare executării silite până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Prin decizia civilă nr. 719/AC din 21 noiembrie 2016, Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării silite, formulată de apelantul-contestator A.. A respins apelul civil formulat de apelantul A., împotriva sentinţei civile nr. 2041 din 06 iulie 2015 pronunţată de Judecătoria Roman, în contradictoriu cu intimatele S.C. C.. S.A şi S.C. E. S.R.L., în cauza având ca obiect contestaţie la executare, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă la 30 ianuarie 2017.

Prin decizia nr. 1392/2017 din 15 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu de instanţă şi a declinat în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de soluţionare a recursului declarat.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 3 ianuarie 2018.

La termenul din 13 februarie 2018 Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului.

Excepţia este întemeiată şi va fi admisă pentru următoarele considerente:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal în apel într-un proces având ca obiect contestaţie la executare, contestaţie în privinţa căreia competenţa materială în primă instanţă aparţine judecătoriei, conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Aşadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text de lege trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 din acelaşi act normativ impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor având ca obiect contestaţie la executare, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă faptul că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel, ci dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, analiza dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Bacău, instanţă în favoarea căreia urmează să fie declinată competenţa de soluţionare a căii de atac în temeiul art. 132 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 719/AC din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Bacău.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2018.