Invalid revision of supreme court decision due to lack of merits evaluation and expired deadline

Şedinţa publică din data de 13 februarie 2018

Asupra cererii de revizuire, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la 10 iunie 2013 sub nr. x/2013, reclamanta Uniunea Artiştilor Plastici, persoană juridică fără scop lucrativ sau patrimonial, înfiinţată în condiţiile Legii nr. 21/1924 ca Uniune de creaţie, apolitică, non profit, cu personalitate juridică, înregistrată în Registrul Naţional O.N.G., Ministerul Justiţiei cu număr naţional 2/D/1998 la categoria "Uniuni şi grupări de persoane juridice înfiinţate potrivit Legii nr. 21/1924", reprezentată de preşedinte A. a solicitat să se constate inexistenţa entităţii denumită "Uniunea Artiştilor Plastici din România", cu sediul declarat în Bucureşti, Str. x.

Prin sentinţa civilă nr. 3073 din 26 septembrie 2013, judecătoria Alba Iulia a admis excepţia propriei necompetenţe materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată la 16 octombrie 2013 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2013.

Prin sentinţa civilă nr. 418 din 2 aprilie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Uniunea Artiştilor Plastici, prin reprezentant A., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Artiştilor Plastici din România.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta Uniunea Artiştilor Plastici - Alba Iulia, solicitând modificarea în tot a sentinţei, în sensul admiterii acţiunii şi constatării inexistenţei entităţii Uniunea Artiştilor Plastici din România.

Prin decizia civilă nr. 100 din 26 februarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins excepţiile lipsei calităţii de reprezentant, invocate de ambele părţi şi a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă Uniunea Artiştilor Plastici prin reprezentant A. împotriva sentinţei civile nr. 418 din 2 aprilie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Uniunea Artiştilor Plastici din România.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Uniunea Artiştilor Plastici - Alba Iulia prin reprezentant A..

Prin decizia nr. 2490 din 03 decembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă,în dosarul nr. x/2013 s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta Uniunea Artiştilor Plastici Alba Iulia împotriva deciziei civile nr. 100 din 26 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

În motivarea acestei decizii s-au reţinut următoarele:

Înfiinţarea şi legala funcţionare a Uniunii Artiştilor Plastici din România au fost recunoscute prin Decretul nr. 266/1950 privind recunoaşterea Uniunii Artiştilor Plastici din România ca persoană juridică de utilitate publică.

Art. 1 din Decretul nr. 266/1950 prevede:

"Uniunea Artiştilor Plastici din Republica Populară Română funcţionează în conformitate cu statutul, adoptat la data de 20 octombrie 1950 de Conferinţa artiştilor din Republica Populară Română. B. din Bucureşti şi Sindicatele mixte de artişti plastici din Provincie se dizolvă, iar patrimoniul lor trece asupra Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Populară Română".

Prin O.G. nr. 26/2000 privind asociaţiile, la art. 85 s-a statuat că "Persoanele juridice de utilitate publică - asociaţii, fundaţii, organizaţii de orice fel - înfiinţate prin legi, ordonanţe, decrete-lege, sau prin orice alte acte de drept public nu intră sub incidenţa acestei ordonanţe, ci rămân supuse reglementărilor speciale care stau la baza înfiinţării şi funcţionării lor".

Judecătoria Sector 1 Bucureşti a reţinut că Uniunea Artiştilor Plastici din România urmează regimul juridic pe care l-a avut de la data înfiinţării prin Decretul nr. 266 din 23 decembrie 1950 ca persoană juridică de utilitate publică.

Funcţionarea Uniunii Artiştilor Plastici este supusă reglementărilor speciale ale Decretului-Lege nr. 27/1990 privind organizarea şi funcţionarea în condiţii de autonomie economică a organizaţiilor de scriitori, artişti plastici şi compozitori, creatori de film şi de teatru.

Prin urmare, Înalta Curte a apreciat că intimata-pârâtă nu trebuia să dobândească personalitate juridică, deoarece de la data înfiinţării sale acest atribut nu a fost pierdut, entitatea neavând regimul juridic al unei asociaţii pentru a se supune dispoziţiilor O.G. nr. 26/2000 şi nefiind necesară înregistrarea sa în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.

La 23 februarie 2017, revizuenta Uniunea Artiştilor Plastici Alba Iulia a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 2490 din 03 decembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2013, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul că în prezent intimata Uniunea Artiştilor Plastici, cu sediul în Bucureşti, nu are personalitate juridică dobândită în condiţiile legii.

În drept, revizuenta a invocat dispoziţiile art. 509 pct. 1, 5 şi 8 C. proc. civ.

Cererea de revizuire a fost înregistrată sub nr. x/2017 la 23 februarie 2017 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Din verificările efectuate, s-a constatat că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a fost înregistrată sub nr. x/2017 şi cererea de revizuire intitulată "recurs în interesul legii", care a fost calificată de preşedintele secţiei a II-a Civile ca fiind cerere de revizuire, formulată de aceeaşi revizuenta împotriva aceleaşi decizii.

Prin încheierea din 20 iunie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2017 s-a admis excepţia de conexitate şi s-a înaintat dosarul completului de judecată nr. 5, învestit cu soluţionarea dosarului nr. x/2017

Cererile de revizuire conexate conţin aceleaşi susţineri, prin care revizuenta a arătat, în esenţă, următoarele:

Revizuenta consideră că Înalta Curte, prin decizia nr. 2490/2015, a dat mai mult decât s-a cerut, atribuind personalitate juridică unei entităţi care nu are acest atribut, pe considerentul fals că înscrisul denumit Decret nr. 266/1950 ar fi un act normativ sau o lege. Consideră revizuenta că, în fapt şi în drept, Decretul nr. 266/1950 este un act administrativ individual, care nu poate fi calificat act normativ sau lege şi că efectele acestui act de putere publică s-au epuizat la momentul adoptării lui.

Arată că intimata Uniunea Artiştilor Plastici din România a nesocotit dispoziţiile legale de înfiinţare şi înregistrare din Legea nr. 21/1924 privind constituirea persoanelor juridice de drept privat şi nu are dreptul de a fi parte în proces, toate actele de procedură trebuind sancţionate cu nulitatea juridică.

Susţine revizuenta că prin art. 110 din Legea nr. 134/2010 s-a impus obligaţia constituirii tuturor entităţilor fără personalitate juridică şi s-a instituit sancţiunea nulităţii absolute a actelor de procedură ale entităţii fără act de constituire.

Prin urmare, revizuenta solicită instanţei să constate inexistenţa dispoziţiei de înfiinţare şi neatribuirea uneia dintre cele 2 forme ale personalităţii juridice - de drept public sau de drept privat.

Totodată, mai arată şi faptul că nu există o încheiere judecătorească de schimbare a denumirii, nu există un alt statut de funcţionare supus validării instanţelor de judecată, decât cel caduc din 20 octombrie 1950, pentru o organizaţie obştească de utilitate politică, nu publică.

Susţine că, prin conţinutul şi dispoziţiile lui, Decretul nr. 266/1950 încalcă art. 2, 9, 16, 40 şi 52 din Constituţia României, iar noul Codul fiscal realizează o delimitare clară a entităţilor juridice din România, după legea care guvernează funcţionarea lor.

Astfel, consideră că persoanele juridice de drept privat nu se pot înfiinţa decât printr-un act de înfiinţare autorizat în condiţiile legii, conform art. 194 alin. (1) lit. c) din noul C. civ. ele se pot constitui liber, în una din formele prevăzute de lege, iar prin sintagma "în una dintre formele prevăzute de lege" noul C. civ. trimite la genul juridic, respectiv fără scop lucrativ sau nonprofit - asociaţii şi fundaţii înfiinţate şi constituite din particulari şi cu scop lucrativ - societăţi comerciale.

Precizează revizuenta că, în conformitate cu Decretul nr. 31/1954, numai persoanele juridice de drept public se înfiinţează direct prin lege, pe când persoanele juridice de drept privat, sunt obligate, în funcţie de scopul lor (patrimonial sau nu), de a se supune reglementarilor speciale în materie, respectiv Legea nr. 31/1990, Legea nr. 21/1924, O.G. nr. 26/2000.

Arată că, şi sub acest aspect, există autoritate de lucru judecat impusă de Curtea de Apel Bucureşti care a stabilit prin decizia civilă nr. 540/A/2016, pronunţată în dosarul civil nr. x/2016, că înscrisul denumit Decret nr. 266/1950 nu este un act normativ sau o lege; drept consecinţă, intimata avea obligaţia de a se organiza potrivit prevederilor legale în vigoare, ceea ce Uniunea Artiştilor Plastici, cu sediul declarat în Bucureşti, strada x, nr. 29, sector 1 nu a făcut, urmarea fiind că în prezent aceasta nu are personalitate juridică.

În concluzie, revizuenta susţine că înscrisul denumit Decretul nr. 266/1950 nu a fost o lege sau act normativ, cu atât mai puţin o lege de constituire sau de înfiinţare a persoanelor juridice, fiind în fapt şi în drept un act administrativ de putere publică, ale cărui efecte juridice s-au epuizat o dată cu Revoluţia din decembrie 1989.

Revizuenta invocă autoritatea de lucru judecat în raport de înscrisurile noi pe care le-a descoperit, respectiv decizia nr. 166/1999 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/1999 şi decizia nr. 1118 din 31 martie 2000, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie în dosarul nr. x/1999 cu privire la lipsa personalităţii juridice a intimatei.

Intimata Uniunea Artiştilor Plastici din România a depus întâmpinări, în dosarele conexate, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal ca inadmisibilă şi tardivă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată, precum şi obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii, intimata susţine că nu este îndeplinită condiţia ca hotărârea supusă revizuirii să evoce fondul (art. 509 C. proc. civ.), nici condiţia ca înscrisurile doveditoare să fi fost reţinute de partea potrivnică (art. 509 pct. 5 C. proc. civ.) şi nici condiţia privind încălcarea autorităţii de lucru judecat (art. 509 pct. 8 C. proc. civ.).

Referitor la excepţia tardivităţii promovării cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., intimata susţine că decizia atacată a fost pronunţată la 3 decembrie 2015, iar revizuenta a formulat cererea de revizuire la 23 februarie 2017, cu încălcarea termenului de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 23 octombrie 2017, în temeiul art. 63 şi următoarele C. proc. civ., C. a depus cerere de intervenţie accesorie în interesul intimatei Uniunea Artiştilor Plastici din România.

Prin cererea formulată, C. a solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal ca fiind tardiv formulată, iar în subsidiar ca inadmisibilă, cu cheltuieli de judecată.

La 9 februarie 2018, C. a depus completare la cererea de intervenţie accesorie, prin care a invocat aceleaşi excepţii.

La termenul din 13 februarie 2018, Înalta Curte a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de C. în interesul intimatei Uniunea Artiştilor Plastici din România, pentru considerentele arătate în practicaua prezentei decizii.

Tot la termenul din 13 februarie 2018, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor cererea de repunere în termenul de declarare a căii de atac a revizuirii, formulată de revizuentă, precum şi excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii revizuirii, invocate de intimată şi de intervenienta în interesul intimatei.

Aceste excepţii, ambele de procedură, vor fi examinate, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., după cum urmează:

Excepţia inadmisibilităţii va fi luată în analiză în privinţa cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 5 C. proc. civ., întrucât în cele două cazuri nu există derogarea prevăzută de art. 509 alin. (2) C. proc. civ. legată de natura hotărârii care se atacă, legea prevăzând un real fine de neprimire pentru exercitarea căii de atac a revizuirii.

Excepţia tardivităţii va fi examinată în privinţa revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât în această situaţie alin. (2) al articolului precitat nu mai impune, ca şi condiţie de admisibilitate, cerinţa ca hotărârea atacată să evoce fondul.

Excepţia de inadmisibilitate este întemeiată şi va fi admisă pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce permite retractarea unei hotărâri numai pentru cauzele strict şi limitativ prevăzute de lege.

Conform dispoziţiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., obiect al cererii de revizuire poate fi o hotărâre pronunţată asupra fondului sau care evocă fondul. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10 sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul.

Cum prin decizia nr. 2490 din 03 decembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, a cărei revizuire se solicită, a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta Uniunea Artiştilor Plastici Alba Iulia împotriva deciziei civile nr. 100 din 26 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, se constată că în cauză nu este îndeplinită cerinţa de admisibilitate impusă de dispoziţiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ., respectiv calea de atac a revizuirii nu este îndreptată împotriva unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul.

Evocarea fondului, ca expresie a uneia dintre condiţiile prealabile de admisibilitate a cererii de revizuire, presupune fie stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea care a fost reţinută în etapele procesuale anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră pe deplin stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând a se da o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii. Drept urmare, hotărârile prin care se resping căile de atac, păstrându-se situaţia de fapt, nu sunt susceptibile de revizuire.

Condiţia evocării fondului nu este îndeplinită în cauză, câtă vreme hotărârea împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire nu a evocat fondul cauzei, fiind o decizie prin care a fost respins ca nefondat recursul.

Pentru considerentele expuse, având în vedere dispoziţiile art. 509 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 1 şi 5 C. proc. civ.

Cu privire la cererea de repunere în termen, formulată de revizuenta Uniunea Artiştilor Plastici Alba Iulia, Înalta Curte o va respinge ca nefondată, pentru următoarele considerente:

În cazul de revizuire invocat, întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de o lună prevăzut de 511 alin. (1) din acelaşi cod începe să curgă de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, respectiv a deciziei nr. 2490 din 03 decembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, astfel cum prevăd dispoziţiile pct. 8 al articolului precitat.

Potrivit art. 186 alin. (1) C. proc. civ., "partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate".

În speţă, revizuenta a solicitat repunerea în termenul de declarare a cererii de revizuire întemeiată pe art. 509 pct. 8 C. proc. civ. motivat de faptul că la 14 februarie 2017 ar fi luat cunoştinţă de autoritatea de lucru judecat prin studierea dosarului nr. x/1990, aflat în prezent la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi, implicit, de cuprinsul deciziei civile nr. 1118/1999.

Această situaţie de fapt invocată ca temei al repunerii în termen nu are aptitudinea de a fi circumscrisă motivului temeinic justificat, câtă vreme revizuenta nu arată care a fost împrejurarea care a împiedicat-o ca în termenul defipt de lege pentru exercitarea căii de atac să ia cunoştinţă de hotărâri judecătoreşti mult preexistente şi pe care finalmente a avut posibilitatea să le studieze în cursul anului 2017.

În contextul dat, faţă de faptul că revizuenta însăşi arată că a fost posibil să studieze hotărârile pe care le invocă în susţinerea cererii de revizuire, se poate trage concluzia că nu există un serios motiv de împiedicare care să justifice depăşirea termenului de exercitare a revizuirii, acest fapt datorându-se exclusiv lipsei de diligenţă a părţii înseşi.

În consecinţă, instanţa supremă apreciază că nu se poate reţine îndeplinirea cerinţelor art. 186 C. proc. civ., astfel că cererea de repunere în termenul de declarare a revizuirii va fi respinsă ca nefondată.

Examinând, în consecinţa respingerii cererii de repunere în termen, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin prisma excepţiei de tardivitate, invocată de intimata Uniunea Artiştilor Plastici din România şi de intervenienta accesorie C., Înalta Curte constată şi reţine următoarele:

Cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., deşi este admisibilă în raport de prevederile alin. (2) al art. 509 C. proc. civ., întrucât nu este cerută condiţia evocării fondului, va fi respinsă ca tardivă.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută daca există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Decizia nr. 2490 a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 3 decembrie 2015.

Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Conform dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive "hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii", iar potrivit art. 634 alin. (2) din acelaşi cod, "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori a recursului sau după caz, la data pronunţării."

Decizia a cărei revizuire se solicită, fiind pronunţată în cadrul unui recurs de către Înalta Curte, este definitivă de la data pronunţării, respectiv 3 decembrie 2015, astfel încât termenul legal de pentru exercitarea căii de atac, calculat potrivit regulii prescrise pentru termenele statornicite pe luni de dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., s-a împlinit la 3 ianuarie 2016, zi de duminică, astfel că s-a prelungit până la 4 ianuarie 2016, prima zi lucrătoare care a urmat, conform dispoziţiilor art. 181 alin. (2) C. proc. civ.

În speţă, în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cererea de revizuire a fost depusă la 20 februarie 2017, conform plicului existent la fila x şi înregistrată la Serviciul Registratură al acestei instanţe la 23 februarie 2017, iar în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cererea de revizuire a fost formulată la 20 aprilie 2017, conform rezoluţiei de la fila x, ambele cereri fiind depuse la mai mult de un an de la expirarea termenului de o lună.

Art. 185 alin. (1) C. proc. civ. prevede:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Articolul invocat prevede sancţiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege.

Aşa fiind, Înalta Curte urmează să respingă ca tardivă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., făcând astfel aplicarea sancţiunii decăderii, prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., pentru neexercitarea în termen a oricărei căi de atac.

Având în vedere că instanţa supremă a dat eficienţă apărărilor aduse de intervenientă în sprijinul poziţiei intimatei, în sensul că a admis ambele excepţii invocate de intervenientă, cererea de intervenţie accesorie urmează a fi admisă în conformitate cu dispoziţiile art. 67 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Faţă de soluţia adoptată, în raport de care revizuenta este considerată ca parte care a pierdut procesul şi de solicitarea formulată de intimata- intervenientă accesorie C., a cărei cerere de intervenţie va fi admisă, solicitare de acordare a cheltuielilor de judecată, devin incidente în cauză dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul cărora revizuenta va fi obligată la suportarea cheltuielilor de judecată, care sunt în cuantum de 4.780 RON şi constau în onorariu de avocat, potrivit dovezilor aflate la dosarul Înaltei Curţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată cererea de repunere în termen formulată de revizuenta Uniunea Artiştilor Plastici Alba Iulia.

Admite excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii invocate de intimata Uniunea Artiştilor Plastici din România şi de intervenienta accesorie C..

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 1 şi 5 C. proc. civ., formulată de revizuenta Uniunea Artiştilor Plastici Alba Iulia împotriva deciziei nr. 2490 din 03 decembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2013.

Respinge ca tardivă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., formulată de aceeaşi revizuentă împotriva aceleiaşi decizii.

Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de C. în interesul intimatei-pârâte.

Obligă pe revizuentă la plata sumei de 4.780 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-intervenientă accesorie.

Definitivă cu privire la soluţia dată asupra cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 1 şi 5 C. proc. civ.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii la Completul de 5 Judecători cu privire la soluţia dată asupra cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2018.