Nullity action over prescribed enforcement acts sent to Court of Appeal on material incompetence

Şedinţa publică din data de 13 februarie 2018

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la 21 ianuarie 2015 sub nr. x/2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a formulat acţiune în constatare a nulităţii absolute a actelor de executare silită emise de BEJ C., întocmite în dosarul de executare silită nr. DDG 3930 din 10 aprilie 2014 pe numele reclamantului, în urma cererii de executare silită formulată de pârâtă, prin mandatar D. S.R.L., solicitând constatarea prescripţiei creanţei ce face obiectul acţiunii, anularea tuturor formelor de executare silite emise de BEJ E. în dos. nr. DDG 3930 din 10 aprilie 2014 pe numele reclamantului.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958, decizia nr. 1/2004 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, art. 2512, 2513, 2517 C. civ. şi art. 622 - 913 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 12176 din 14 octombrie 2015, Judecătoria Craiova a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată din oficiu de instanţă. A respins acţiunea în constatare ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A., prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 869/2016 din 7 decembrie 2016, Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă a respins apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 12176 din 14 octombrie 2015, pronunţată de Judecătoria Craiova .

Împotriva deciziei numărul 869 din 07 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2015 a formulat cerere de revizuire apelantul-reclamant A., solicitând admiterea cererii de revizuire şi modificarea deciziei nr. 869/2016, în sensul admiterii apelului.

Prin decizia nr. 300/2017 din 11 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimata B. - prin mandatar D. S.R.L. împotriva deciziei nr. 869 din 07 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2015.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul A., solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond. Recursul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova la 7 iulie 2017.

Prin decizia nr. 180/2017 din 15 noiembrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu de instanţă şi a declinat în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de soluţionare a recursului declarat.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 27 noiembrie 2017.

La termenul din 13 februarie 2018 instanţa supremă a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale proprii în soluţionarea recursului.

Examinând cu prioritate, în temeiul 494, raportat la art. 482 şi la art. 132 alin. (1) C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei hotărâri pronunţate de Tribunalul Dolj în soluţionarea unei cereri de revizuire îndreptate împotriva unei decizii pronunţate în apel.

Conform dispoziţiilor art. 510 din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, "(1) Cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere. (2) În cazul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre. Dacă una dintre instanţele de recurs la care se referă aceste dispoziţii este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea de revizuire se va judeca de această instanţă. (3) În cazul în care se invocă motive care atrag competenţe diferite, nu va opera prorogarea competenţei."

Art. 513 alin. (5) din acelaşi cod statuează că hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Aşadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel şi în căile de atac de retractare de competenţa acestora.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs:

"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text de lege trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 din acelaşi act normativ impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Aceste considerente relevă faptul că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o decizie pronunţată de un tribunal, ca instanţă de revizuire - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, analiza dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Craiova, instanţă ierarhic superioară, în favoarea căreia urmează să fie declinată competenţa de soluţionare a căii de atac în temeiul art. 132 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei nr. 300/2017 din 11 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2018.