Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 294/2018 AI generated

Former spouse's deregistration claim transferred to Court of Appeal after High Court finds material incompetence; tribunal judgment stands.

Case Number Decizia nr. 294/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted its own exception of material incompetence and declined jurisdiction over the claimant’s appeal to the Court of Appeal Oradea, with no further appeal available; consequently, the appellate decision of the Tribunal Bihor (which had reversed the first-instance judgment and dismissed the claim) remains in force pending the transfer. The underlying dispute was a civil action by a former spouse seeking judicial declarations that a car originally co-owned with her ex-husband had been sold in 2006, repurchased by him as his own property in 2010, and scrapped in 2011, and seeking an order compelling the public registration service to deregister the vehicle from her name without further formalities; the first instance had granted the claim, but the appeal court rejected it. The High Court held that, because the claim was a monetary matter valued at up to 200,000 RON and the decision under appeal was rendered by a tribunal in an appeal, no legal provision (including Articles 97(1), 483(2), and 497 of the Civil Procedure Code) confers jurisdiction on the High Court for such appeals, particularly after Constitutional Court Decision No. 369/2017 created a legislative gap by striking down the increased 1,000,000 RON threshold; applying the principle of hierarchical judicial review, competence lies with the Court of Appeal as the immediately superior court.

Legislator headnote

AI generated

art. 132 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 497 C. proc. civ; Former spouse's deregistration claim transferred to Court of Appeal after High Court finds material incompetence; tribunal judgment stands: The underlying dispute was a civil action by a former spouse seeking judicial declarations that a car originally co-owned with her ex-husband had been sold in 2006, repurchased by him as his own property in 2010, and scrapped in 2011, and seeking an order compelling the public registration service to deregister the vehicle from her name without further formalities; the first instance had granted the claim, but the appeal court rejected it. The High Court held that, because the claim was a monetary matter valued at up to 200,000 RON and the decision under appeal was rendered by a tribunal in an appeal, no legal provision (including Articles 97(1), 483(2), and 497 of the Civil Procedure Code) confers jurisdiction on the High Court for such appeals, particularly after Constitutional Court Decision No. 369/2017 created a legislative gap by striking down the increased 1,000,000 RON threshold; applying the principle of hierarchical judicial review, competence lies with the Court of Appeal as the immediately superior court.

Keywords

AI generated
standing to appeal transfer of property declining of jurisdiction matter in dispute transfer of competence civil judgment

Cited Legislation

AI generated
art. 132 alin. (1) C. proc. civ
482 şi la art. 132 alin. (1) C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:
art. 483 alin. (2) C. proc. civ
Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)".
art. 95 pct. 1 C. proc. civ
k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.
art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
(1) din Constituţie şi art. 31 alin.
art. 97 pct. 1 C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".
art. 497 C. proc. civ
atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 C. proc. civ.
art. 95 pct. 2 C. proc. civ
În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.
art. 483 alin. (3) C. proc. civ
Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)".

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 161/2017
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Basis for declining jurisdiction due to material incompetence.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 13 februarie 2018

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la 7 iulie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi INSTITUŢIA PREFECTULUI JUDEŢULUI BIHOR - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ŞI ÎNMATRICULĂRI AUTOVEHICULE, a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate că autoturismul deţinut iniţial de către reclamantă alături de fostul soţ, B., marca x, cu nr. de înmatriculare x, a fost înstrăinat în cursul anului 2006 către numitul C., să se constate că pârâtul B. a cumpărat de la numitul C. autoturismul în anul 2010, după divorţul de reclamantă, cu titlu de bun propriu, să se constate că autoturismul nu mai exista din anul 2011, întrucât a fost dezmembrat şi dus, cu acordul proprietarului, pârâtul de rândul 1, la fier vechi şi să fie obligată pârâta de rândul 2 să radieze de pe numele reclamantei autovehiculul fără acte sau alte formalităţi suplimentare.

Prin sentinţa civilă nr. 7110/2016 din 17 octombrie 2016, Judecătoria Oradea a respins excepţiile inadmisibilităţii cererii, lipsei de interes şi lipsei calităţii procesuale a pârâtului B., invocate de acesta.

A admis cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi INSTITUŢIA PREFECTULUI JUDEŢULUI BIHOR - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ŞI ÎNMATRICULĂRI AUTOVEHICULE.

A constatat că autoturismul deţinut iniţial de către reclamantă alături de fostul soţ, B., marca x, cu nr. de înmatriculare x, a fost înstrăinat în cursul anului 2006 către numitul C..

A constatat că pârâtul B. a cumpărat de la numitul C. autoturismul în anul 2010, după divorţul de reclamantă, cu titlu de bun propriu.

A constatat că autoturismul nu mai există din anul 2011, întrucât a fost dezmembrat şi dus, cu acordul proprietarului, pârâtul de rd. 1, la fier vechi.

A dispus radierea din circulaţie a autoturismului menţionat de pe numele reclamantei, în evidenţele SERVICIULUI PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ŞI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR BIHOR, fără acte sau alte formalităţi suplimentare.

L-a obligat pe pârâtul B. la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1820 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul B., solicitând modificarea sentinţei şi, pe cale de consecinţă, să se respingă acţiunea formulată.

Prin decizia civilă nr. 332/A/2017 din 16 martie 2017, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a admis apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 7110 din 17 octombrie 2016, pronunţată de Judecătoria Oradea, a schimbat în totalitate sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâţilor şi a obligat-o pe intimată la plata sumei de 960 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea apelantului.

Împotriva deciziei civile nr. 332/A/2017 din 16 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Bihor a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea cu reţinere a hotărârii atacate şi, pe cale de consecinţă, schimbarea în tot a acesteia.

Prin decizia civilă nr. 161/2017-R din 26 octombrie 2017, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu de instanţă şi a declinat în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 332/A/2017 din 16 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Bihor.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 6 noiembrie 2017.

La termenul din 13 februarie 2018, instanţa supremă a invocat ex officio excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 132 alin. (1) C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)".

Legea nr. 2/2013 de punere în aplicare a noului C. proc. civ. a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la 31 decembrie 2018 inclusiv.

O primă concluzie care se desprinde din cele prezentate anterior este în sensul că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele - pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni spre soluţionare judecarea recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituţională.

Se cuvine subliniat că, ulterior pronunţării deciziei nr. 369/2017 de către Curtea Constituţională, ar fi fost util ca legiuitorul, dând eficienţă dispoziţiilor art. 147 alin. (1) din Constituţie şi art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, să stabilească instanţa căreia urma să îi revină competenţa de a soluţiona recursurile declarate împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în soluţionarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Un atare deziderat nu a fost atins, însă, aşa încât în prezent există un vid legislativ în ceea ce priveşte competenţa materială în soluţionarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

În acest context, de lege lata nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea unor asemenea recursuri.

Analiza care va fi expusă în continuare relevă faptul că textele de lege în vigoare exclud în realitate competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Aşadar, prima teză a acestui text a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Relevante în expunerea raţionamentului care exclude competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv sunt dispoziţiile art. 497 C. proc. civ., care reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 C. proc. civ. impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă faptul că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Desigur că, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că în speţă nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Nici dispoziţiile art. 96 pct. 3, nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, competenţa curţilor de apel în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel - sens în care vidul legislativ a fost prezentat mai sus.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi ale organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri şi de omisiunea legiuitorului de a reglementa instanţa competentă să le judece, ulterior pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369/2017.

Se remarcă faptul că sintagma "instanţa ierarhic superioară" este prezentă în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Bihor, secţia I civilă, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Oradea, instanţă în favoarea căreia urmează să fie declinată competenţa de soluţionare a căii de atac în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 332/A/2017 din 16 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Oradea.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2018.