Hierarchical jurisdiction limit on cassation appeals against tribunal decisions absent express statutory authorization

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2018

Asupra recursului de faţă;

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtele C. S.A. şi C. S.A. - SUCURSALA TG JIU, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce va pronunţa, să dispună constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale menţionate la art. 1.3 lit.

a) din contractul nr. x/29.07.2008 şi, pe cale consecinţă, nulitatea clauzei privind comisionul de acordare de 820 CHF achitat la data retragerii creditului şi restituirea comisionului de acordare în cuantum de 820 CHF, sumă ce urmează a fi actualizată până la data plăţii efective, obligarea băncii la stabilirea soldului acordat efectiv în graficele de rambursare prin reactualizare fără acest comision; înlăturarea efectului acestui comision cu privire la sumele încasate în plus ce au fost generate prin introducerea lui abuzivă; constatarea caracterului abuziv al clauzelor cu privire la rata dobânzii, prevăzute la art. 1.2 şi secţiunea 5 cu referire la posibilitatea de a modifica in mod unilateral dobânda, fără a exista consimţământul clientului si înlăturarea acestei prevederi din contractul de credit, ce urmează să fie eliminată/diminuată sau cel puţin respectată ca fiind cea precizată la data semnării contractului de credit nr. x/29.07.2008, pe toată perioada derulării contractului şi să fie obligate pârâtele la restituirea integrală sau a diferenţelor reţinute cu titlu de dobândă percepută, de la data primei plăţi şi până la zi, urmând a fi actualizate până la data restituirii efective; constatarea ca abuzivă a clauzei cu privire la dobânda penalizatoare de 4 %, prevăzută la art. 5.5 şi eliminarea din contract a acestei prevederi; constatarea nulităţii absolute a clauzelor contractuale inserate în contractul de credit la art. 6.3 privind efectuarea plăţilor în moneda creditului şi suportarea de către consumator a diferenţelor de curs valutar ca fiind abuzive, cu îngheţarea cursului de schimb valutar CHF-leu pentru efectuarea plăţilor în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elveţian, de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului şi obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate in plus fata de cursul de la data încheierii contractului de credit, de la data încheierii contractului de credit pana la data rămânerii definitive a hotărârii, sumă ce urmează a fi actualizată până la data plăţii efective; constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 4.2., 4.3.,4.4.

şi 7.2 cu privire la obligativitatea încheierii asigurărilor cu una din societăţile agreate de Bancă ",plata în CHF a poliţelor de asigurare şi declararea unilaterală a " rezilierii de prim - drept" a contractului.

Prin sentinţa civilă nr. 7575 din 13.10.2016, Judecătoria Târgu Jiu a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei B., invocată prin întâmpinare; a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. şi C. S.A.; a constatat caracterul abuziv al clauzei înscrise în art. 1.3 lit. a) din contractul de credit nr. x/29.07.2008 şi în consecinţă, a constatat nulitatea absolută a acestei clauze; a obligat pârâtele să restituie reclamanţilor suma încasată cu titlu de comision de acordare, ce urmează a fi actualizată până la data plăţii efective şi a respins în rest cererea.

Împotriva sentinţei civile nr. 7575 din 13.10.2016 au declarant apel reclamanţii A. şi B. şi pârâta C. S.A..

Tribunalul Gorj, secţia a - II-a civilă prin încheierea nr. 357/08.05.2017, a admis excepţia de necompetenţă materială funcţională a secţiei a II-a Civilă a Tribunalului Gorj invocată de intimata pârâtă C. S.A. şi a declinat competenţa soluţionării apelurilor declarate de apelanţii reclamanţi A. şi B. şi apelantele pârâte C. S.A. şi C. S.A. - Sucursala Târgu - Jiu, împotriva sentinţei civile nr. 7575 din 13.10.2016 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, în favoarea secţiei I Civilă.

Apelurile au fost înregistrate pe rolul secţiei I Civilă a Tribunalului Gorj sub nr. x/2016*.

Prin decizia civilă nr. 1183 din 04.07.2017, Tribunalul Gorj a admis excepţia necompetenţei secţiei I Civile a declinat competenţa de soluţionare a apelurilor declarate de apelanţii reclamanţi A. şi B. şi intimatele pârâte C. S.A. şi C. S.A. - Sucursala Târgu - Jiu, împotriva încheierii nr. 357/08.05.2017 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a Civilă în dosar nr. x/2016, în favoarea Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între secţia I Civilă şi secţia a II-a Civilă a Tribunalului Gorj; a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul secţiei I Civile a Curţii de Apel Craiova pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Curtea de Apel Craiova prin decizia nr. 65 din 30.08.2017 a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civilă a Tribunalului Gorj.

Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă prin decizia nr. 753/2017 din 20 noiembrie 2017 a respins ca nefondat apelul declarat de apelantele pârâte C. S.A. şi C. S.A- Sucursala Târgu-Jiu; a admis apelul declarat de apelanţii reclamanţi, A. şi B.; a schimbat sentinţa în sensul că a admis acţiunea; a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute de art. 1.2 şi secţiunea 5, art. 4.2, 4.3 4.4, 5,6.3,7.2 din contract; a dispus stabilirea cursului valutar CHF/leu la valoarea CHF de la data încheierii contractului şi plata ratelor la această valoare pe întreaga perioadă de derulare a acestuia; a obligat pârâtele să restituie reclamanţilor sumele reţinute în plus faţă de cursul valutar de la data încheierii contractului, actualizate de la data fiecărei reţineri la data restituirii şi a sumelor încasate în plus faţă de dobânda compusă din marja fixă a băncii de la data încheierii contractului plus indicele LIBOR, actualizate la data fiecărei reţineri la data restituirii; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei şi a obligat apelantele pârâte la 800 RON cheltuieli de judecată în apel către apelanţii reclamanţi.

Împotriva acestei decizii, pârâta C. S.A. a declarat recurs.

Prin adresa emisă de Tribunalul Gorj, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 16 martie 2018.

Prin rezoluţia completului din data de 21 martie 2018 s-a stabilit termen de judecată pentru 13 iunie 2018.

În şedinţa publică din data de 13 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale materiale şi a rămas în pronunţare asupra acestei excepţii.

Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei sale materiale, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată şi urmează a o admite pentru următoarele considerente

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluţionat o cerere care a declanşat procedura judiciară în faţa judecătoriei.

Cu întâietate, sub aspectul excepţiei de necompetenţă materială, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine incidenţa prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanţa supremă judecă recursurile declarate împotriva curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispoziţiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunţate în condiţiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabileşte că secţia I Civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel.

În soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ţine seama de existenţa normativă a recursului şi de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor condiţii de acces la anumite căi de atac.

Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanţa supremă şi că, pe lângă necesitatea existenţei normative a recursului, este important a se avea în vedere condiţiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziţia legală menţionată rezultă faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a instanţei supreme.

Aşadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, echivalează cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum şi dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie conform cărora:

"competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziţie legală nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun în soluţionarea recursurilor.

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul şi scopul recursului şi nu în ultimul rând instanţa competentă să soluţioneze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuieşte controlul de legalitate.

În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă, el se determină conform normei de competenţă stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curţii de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speţa supusă judecăţii nu se regăseşte în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunţată de tribunal în apel în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcţionează principiul organizării ierarhice a instanţelor judecătoreşti, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituţională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac pot infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispoziţiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuţie aplicabilitatea deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017, întrucât, distinct de chestiunea aplicării în timp a deciziei din perspectiva art. 27 C. proc. civ., aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenţei ratione materiae de soluţionare a recursului, anume cel al admisibilităţii căii extraordinare de atac.

Având în vedere considerentele arătate, precum şi faptul că în cauza supusă judecăţii decizia recurată este pronunţată de Tribunalul Gorj în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Craiova căreia îi aparţine competenţa ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei nr. 753/2017 din 20 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2018.