Pre-contractual nullity claim annulled for non-payment of judicial stamp duty, preserving lower courts' rejection of absolute nullity based on buyer's solvency

Şedinţa publică din data de 12 iunie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29.04.2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi C., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare a imobilului situat în Bucureşti, str. x, încheiat la data de 30.04.2003, între reclamantă, în calitate de promitent-vânzător şi pârâtul B., în calitate de promitent-cumpărător.

Prin sentinţa civilă nr. 280/01.03.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, precum şi cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată; de asemenea, a hotărât că, în temeiul art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, suma de 9.524,6 RON, care a constituit obiect al cererii de ajutor public judiciar, rămâne în sarcina statului.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 356A/12.04.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă; apelanta a fost obligată să plătească intimaţilor suma de 10.800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei pronunţate în apel, A. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curţii de Apel Bucureşti.

În motivare, a prezentat situaţia de fapt şi evoluţia litigiului în fazele procesuale anterioare şi a susţinut că instanţa de apel a făcut confuzie între cauza mediată a vânzării şi caracterul atipic al antecontractului de vânzare-cumpărare, cu consecinţa neacceptării consecinţelor juridice diferite ale antecontractului şi a unei judecăţi greşite.

A arătat recurenta, în esenţă, că intimatul a dobândit un imobil în valoare de 350.000 dolari americani, deşi a deţinut la data încheierii antecontractului doar 9.000 dolari americani, restul sumei fiind dobândită după 8 ani; or, tocmai această situaţie a vrut să o prevină prin instituirea condiţiei deţinerii preţului la data încheierii antecontractului.

În opinia recurentei, neîndeplinirea acestei condiţii trebuie sancţionată cu nulitatea absolută.

În continuare, a arătat că, potrivit art. 954 C. civ., eroarea este sancţionată cu nulitatea când cade asupra obiectului convenţiei şi a susţinut că instanţa a calificat actul juridic atipic drept motivaţia internă a vânzării, când, în realitate, a avut reprezentarea eronată a faptului că încheie un antecontract sub condiţia solvabilităţii promitentului-cumpărător; prin urmare, în mod nelegal a reţinut instanţa că insolvabilitatea nu creează eroare obstacol.

În acest context, a evocat dispoziţiile art. 1650 şi 1660 C. civ. şi a subliniat că, potrivit acestora, substanţa obiectului contractului de vânzare-cumpărare nu rezidă doar în câtimea preţului şi natura bunului, ci mai ales în existenţa acestei sume de bani.

A mai arătat recurenta că, pornind de la acest raţionament eronat, instanţa de apel a stabilit în mod superficial situaţia de fapt şi, mai mult, nu a analizat probele administrate în cauză.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La data de 04.10.2017, intimaţii au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând că motivele invocate de recurentă nu se circumscriu celor reglementate de art. 488 C. proc. civ. în subsidiar, au solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

La data de 19.10.2017, recurenta a depus la dosar o cerere de renunţare la judecata recursului, prin care a precizat că nu înţelege să-şi îndeplinească obligaţia de timbrare a căii de atac.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat, iar prin încheierea din 13.03.2018 s-a dispus comunicarea sa către părţi.

Luând în examinare, cu prioritate, chestiunea timbrajului, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În speţă, în etapa regularizării, constatându-se că recursul nu este timbrat, s-a stabilit în sarcina recurentei obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 8.575,35 RON, calculată conform art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Recurentei i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, potrivit dovezilor aflate la dosarul cauzei .

Constatând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de achitare a taxei judiciare de timbru, până la termenul de judecată stabilit în cauză, respectiv 12.06.2018, Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor textelor de lege evocate mai sus, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 356A/12.04.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2018.