Inadmissibility of cassation for contract dispute under 1,000,000 RON threshold despite Constitutional Court's subsequent unconstitutionality ruling

Şedinţa publică din data de 12 iunie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 10.02.2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamantele S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L. şi C. au chemat în judecată pe pârâta D. S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 150.000 euro către reclamanta S.C. A. S.R.L. şi a sumei de 40.000 euro către reclamanta C., cu titlu de prejudiciu suferit ca urmare a nerespectării clauzei inserate la art. 5 din Anexa nr. 113/4/4 din 02.02.2010 la contractul de facilitate de credit la termen nr. 113/14.07.2006, daunele-interese pretinse fiind aferente perioadei 01.09.2010 - 22.03.2013.

Prin încheierea din 24.11.2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte pretenţiile aferente perioadei 01.09.2010 - 09.02.2012, iar prin sentinţa civilă nr. 1613/15.03.2016 a respins ca neîntemeiată acţiunea şi a obligat reclamantele la plata către pârâtă a sumei de 12.045,76 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei şi încheierii din 24.11.2015, reclamantele S.C. A. S.R.L. şi C. au declarat apel, criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1000/06.06.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat împotriva încheierii din 24.11.2015 şi a admis apelul declarat împotriva sentinţei nr. 1613/15.03.2016, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte cererea formulată de reclamanta C., a obligat pârâta la plata către aceasta a dobânzii legale aferente sumei de 201.000 euro, calculată pentru perioada 10.02.2012 - 22.03.2013, a menţinut dispoziţia privind respingerea ca neîntemeiată a cererii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi a obligat apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata către intimata-pârâtă a sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând modificarea sa, cu consecinţa admiterii apelului şi anulării sau schimbării în tot a hotărârilor apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi obligării pârâtei să plătească dobânda legală aplicabilă valorii celor două imobile, calculată pentru perioada 10.02.2012 - 22.03.2013.

În motivare, a arătat că hotărârea atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 199/06.02.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă; a invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare invocat, a prezentat, pe larg, consideraţii de principiu cu privire la autoritatea de lucru judecat şi a subliniat că, potrivit C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, aceasta se întinde atât asupra dispozitivului hotărârii, cât şi asupra considerentelor pe care acesta se sprijină, apreciind că o asemenea reglementare este în concordanţă cu jurisprudenţa CEDO.

În acest context, a susţinut că prin decizia nr. 199/06.02.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a tranşat cu autoritate de lucru judecat puterea doveditoare a antecontractelor de vânzare având ca obiect imobilele ipotecate şi întrunirea a trei dintre condiţiile răspunderii civile contractuale, respectiv intenţia şi voinţa de a vinde imobilul la nivelul lunii octombrie 2010, fapta ilicită şi vinovăţia intimatei şi, de asemenea, s-a statuat asupra valorii bunului imobil în luna octombrie 2010.

A arătat recurenta că singurul motiv care a condus la respingerea pretenţiilor sale este neprobarea prejudiciului, prin prisma faptului că, spre deosebire de reclamanta C., nu a vândut încă cele două imobile, cu toate că intenţia, voinţa şi posibilitatea vânzării în luna octombrie 2010 au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat prin decizia nr. 199/06.02.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

A mai susţinut recurenta că intimata nu poate invoca autoritatea de lucru judecat, întrucât prejudiciul a cărui reparare o solicită în speţă este diferit de cel invocat în litigiul în care a fost pronunţată decizia nr. 199/06.02.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Recursul a fost înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti, la 16.08.2017, calea de atac fiind expediată prin poştă la 14.08.2017.

La data de 27.10.2017, intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului; în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate (...) şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv (...)."

În speţă, hotărârea atacată este pronunţată într-o cerere evaluabilă în bani, prin care prin care reclamantele S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L. şi C. au solicitat să se dispună obligarea pârâtei D. S.A. la plata sumei de 150.000 euro către reclamanta S.C. A. S.R.L. şi a sumei de 40.000 euro către reclamanta C., cu titlu de prejudiciu suferit ca urmare a nerespectării clauzei inserate la art. 5 din Anexa nr. 113/4/4 din 02.02.2010, la contractul de facilitate de credit la termen nr. 113/14.07.2006.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, constată că valoarea obiectului cererii de chemare în judecată este de 868.300 RON, reprezentând echivalentul în RON a 190.000 euro, la cursul de schimb afişat de B.N.R. la data formulării recursului, sumă ce se situează sub pragul valoric impus de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Prin Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017 s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituţională.

Curtea Constituţională a statuat că "efect al constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013."

Aşadar, de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial, sintagma declarată neconstituţională nu se mai află în ordinea juridică, aspect care echivalează cu o modificare a C. proc. civ.

Or, potrivit art. 25 alin. (1) C. proc. civ., "procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi", iar potrivit art. 27 C. proc. civ., "hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituţia României, deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii de la data publicării şi au putere numai pentru viitor.

Mai mult, în considerentele deciziei nr. 3/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a statuat, pe cale incidentală, că efectele deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale a României privesc hotărârile pronunţate în apel după publicarea în Monitorul Oficial a acestei din urmă decizii - 20.07.2017, însă în litigiile pornite ulterior acestui moment, având în vedere cele statuate de instanţa de contencios constituţional, coroborate în mod necesar cu dispoziţiile art. 27 C. proc. civ.

În speţă, procesul a fost iniţiat la data de 10.02.2015, iar hotărârea atacată a fost pronunţată la data de 06.06.2017, deci anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale a României.

Prin urmare, raportat la considerentele expuse mai sus, decizia atacată este una definitivă, nesupusă recursului, astfel că Înalta Curte, în temeiul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

În baza dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta la plata către intimata D. S.A. a sumei de 7.659,44 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1000/06.06.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenta la plata către intimata D. S.A. a sumei de 7.659,44 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2018.