Territorial jurisdiction for labor disputes: interpretation of "seat" under Art. 269(2) Labor Code to include secondary seats

Şedinţa publică din data de 12 iunie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 27.09.2017 pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I civilă, reclamanta Administraţia Naţională "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, a chemat în judecată pe pârâta A., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 669 RON, reprezentând plata nedatorată pe care pârâta a încasat-o în perioada octombrie 2014 - noiembrie 2015 de la angajator, sumă rezultată din recalcularea drepturilor salariale, conform deciziei nr. 816/14.12.2015 a directorului general al Administraţiei Naţionale "Apele Române".

Prin sentinţa nr. 121/22.01.2018, Tribunalului Suceava, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Suceava a reţinut că potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competenţa soluţionării conflictelor de muncă se stabileşte în funcţie de domiciliul sau sediul reclamantului, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora cererile privind soluţionarea unor conflicte individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

A subliniat tribunalul că art. 269 alin. (2) din Codul muncii nu conţine niciun indiciu al intenţiei legiuitorului de a se raporta, în toate cazurile, la sediul angajatorului cu care salariatul a încheiat contractul de muncă, iar referirea generică la domiciliul/sediul reclamantului implică raportarea la persoana fizică sau juridică care pretinde această calitate în proces.

În continuare, a evocat dispoziţiile art. 10 şi 14 alin. (2) din Codul muncii, care definesc contractul de muncă şi stabilesc că o persoană juridică poate încheia un astfel de contract, în calitate de angajator, din momentul dobândirii personalităţii juridice şi a subliniat că, potrivit art. 61 din Legea nr. 107/1996, Administraţia Naţională "Apele Române", instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, are în subordine administraţii bazinale de apă, organizate la nivelul districtelor de bazin hidrografic, ca instituţii publice cu personalitate juridică.

Or, faţă de aceste dispoziţii legale, a apreciat că titularul raportului juridic de muncă încheiat cu pârâta este Administraţia Bazinală de Apă Siret, instituţie cu personalitate juridică, astfel că sediul reclamantei la care se referă art. 269 alin. (2) C. proc. civ. este cel al sus-menţionatei instituţii, independent de existenţa unor subunităţi fără personalitate juridică, chiar dacă raportul juridic dedus judecăţii s-a derulat prin intermediul unei astfel de subunităţi.

În final, a subliniat că dacă legiuitorul ar fi intenţionat să reglementeze o excepţie cu privire la acest aspect, ar fi făcut-o în mod expres, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 107 rap. la art. 109 şi 110 C. proc. civ., dar şi că art. 269 alin. (2) din Codul muncii stabileşte o competenţă teritorială exclusivă, astfel că părţile nu ar fi putut-o înlătura prin acordul lor tacit.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bacău, secţia I civilă la data de 14.02.2018.

La data de 20.04.2018, Administraţia Naţională "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Siret - Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava a precizat că Administraţia Bazinală de Apă Siret - Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava are calitatea de reclamant şi stă în judecată în nume propriu, fiind angajatorul direct al personalului executiv.

Prin sentinţa civilă nr. 408/23.04.2018, Tribunalul Bacău, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bacău a evocat dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi a reţinut că, în speţă, reclamant este Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava fapt, neinteresând în această etapă procesuală lipsa personalităţii juridice, acest aspect urmând a fi analizat ulterior.

Astfel, notând că sediul reclamantului este situat în circumscripţia teritorială a Tribunalului Suceava, a reţinut că această instanţă este competentă să soluţioneze cererea.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, "judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

Aşadar, competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă revine instanţei competente de la domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul reclamantului.

Cu privire la noţiunea de "sediu", textul art. 269 alin. (2) din Codul muncii nu face nicio distincţie între sediul principal şi sediul secundar al reclamantului.

De aceea, raportat la regula de interpretare a normelor juridice conform căreia unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, "sediul" reclamantului la care se referă art. 269 alin. (2) din Codul muncii vizează atât sediul principal, cât şi cel secundar.

Pornind de la aceste consideraţii de principiu, instanţa supremă constată că, în speţă, conflictul de muncă a fost declanşat de angajator.

Totodată, notează că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Administraţia Naţională "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, a menţionat că sediul său este situat în municipiul Suceava, str. x, jud. Suceava.

De asemenea, prin precizările depuse la 20.04.2018, a precizat că Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, cu sediul la adresa sus-menţionată, are calitatea de reclamant şi stă în judecată în nume propriu, fiind angajatorul direct al personalului executiv.

Dat fiind că atât în acţiunea introductivă, cât şi în cererea precizatoare a fost indicat drept sediu al reclamantului cel din municipiul Suceava, str. x, jud. Suceava, în funcţie de acest sediu urmează a fi determinată instanţa competentă să soluţioneze litigiul.

Împrejurarea că sediul anterior menţionat este unul secundar, în sensul art. 227 alin. (2) teza I C. civ., nu poate conduce spre concluzia că instanţa competentă teritorial se determină numai în funcţie sediul principal al reclamantului, în condiţiile în care art. 269 alin. (2) din Codul muncii nu face nicio distincţie între sediul principal şi sediul secundar al reclamantului.

Prin urmare, Tribunalul Suceava este instanţa competentă teritorial să judece conflictul de muncă ivit între părţi.

Aşa fiind, faţă de dispoziţiile art. 269 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., competenţa soluţionării cauzei aparţine Tribunalului Suceava, instanţă în favoarea căreia, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei urmează a fi stabilită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2018.