Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2759/2018 AI generated

Borrowers' appeal over debt-forgiveness challenge referred to Bucharest Court of Appeal; lower rulings stand.

Case Number Decizia nr. 2759/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs No costs imposed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted its own exception of material incompetence and declined jurisdiction over the appeal (recurs) filed by borrowers against a Court of Appeal decision, referring the case to the Bucharest Court of Appeal; the lower court decisions (first-instance judgment upholding the creditor's challenge under Law No. 77/2016 on debt forgiveness in lieu of payment and the appellate decision affirming it) remain in force pending the new appeal. The dispute arose from a creditor's challenge to a debtors' notification for "dare în plată" (transfer of property in lieu of payment), which was upheld at first instance and on appeal. The Court held that under Article 97(1) of the Civil Procedure Code, the Supreme Court only hears appeals against decisions of courts of appeal or other decisions expressly assigned by law, not those rendered by tribunals in appellate capacity; consequently, under the hierarchical judicial organization principle, jurisdiction belongs to the Bucharest Court of Appeal as the superior court to the tribunal.

Legislator headnote

AI generated

art. 494 C. proc. civ, art. 95 pct. 2 C. proc. civ, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 77/2016, art. 94 pct. 3 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 497 C. proc. civ; Borrowers' appeal over debt-forgiveness challenge referred to Bucharest Court of Appeal; lower rulings stand: Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Keywords

AI generated
standing to appeal debt payment judicial law civil judgment declining of jurisdiction notification of the decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 12 iunie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin contestaţia înregistrată la data de 06.06.2017 pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, contestatoarea A. S.A. a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu B., C. şi D., să constate că notificarea primită de la debitori nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 77/2016, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3757/27.04.2017, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis contestaţia, a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate privind darea în plată, reglementate de Legea nr. 77/2016 şi, în consecinţă, a repus părţile în situaţia anterioară emiterii de către intimaţi a notificării nr. x/24.05.2016; intimaţii au fost obligaţi la plata sumei de 100 RON către contestatoare, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, B., C. şi D. au declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 5250/20.12.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii, B., C. şi D. au declarat recurs, care a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti şi înaintat spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astăzi, în şedinţă publică, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale materiale, asupra căreia, în temeiul art. 132, rap. la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată într-un litigiu întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 77/2016, cauza fiind soluţionată în primă instanţă de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, conform normei speciale de competenţă prevăzută de art. 7 alin. (2) din aceeaşi lege, iar în apel, de Tribunalul Bucureşti, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ.

De aceea, în cauză este lipsită de relevanţă valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, competenţa materială a judecătoriei fiind atrasă de dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 77/2016, rap. la art. 94 pct. 3 C. proc. civ.

Aşadar, pentru stabilirea competenţei de soluţionare a pricinii în primă instanţă nu a fost aplicat criteriul caracterului evaluabil în bani al cererii.

Drept urmare, efectele deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituţională, nu se produc în cauză, astfel că nu se impune vreo referire la considerentele acesteia.

În speţă, recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Bucureşti, în apel.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Aşadar, prima teză a acestui text a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Relevante în expunerea raţionamentului care exclude competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel, sunt dispoziţiile art. 497 C. proc. civ. care reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea casată."

Acest text trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 C. proc. civ. impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor întemeiate pe dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Nici dispoziţiile art. 96 pct. 3, nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, competenţa curţilor de apel în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Mai mult, sintagma "instanţa ierarhic superioară" este prezentă în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., aşa încât competenţa trebuie atribuită, prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, nicio dispoziţie în vigoare neîngăduind concluzia potrivit căreia un atare sistem ar fi fost până în prezent abandonat.

De aceea, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Bucureşti, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Bucureşti, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenţii B., C. şi D. împotriva deciziei nr. 5250/20.12.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2018.