Municipality's appeal inadmissible; adverse possession award for land and former ritual bath stands final.

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti sub nr. x/2014, reclamanta Comunitatea Evreilor din Ploieşti a solicitat, în contradictoriu cu Municipiul Ploieşti, să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor situate în Ploieşti, str. x, compuse din 1269 mp (din care suprafaţa construită 503 +83 mp şi 683 mp curte) şi construcţiile edificate pe teren.

Prin sentinţa civilă nr. 2838 din 2 martie 2015, Judecătoria Ploieşti şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, raportat la valoarea obiectului litigiului, ce depăşeşte pragul valoric de 200.000 RON.

Pe rolul Tribunalului Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2014.

La data de 03.06.2015, reclamanta a depus la dosar o precizare la acţiune, în sensul individualizării imobilelor în litigiu, respectiv teren în suprafaţă de 1362 mp (din care suprafaţa ocupată de construcţii 385 mp; două construcţii edificate pe suprafaţa de 385 mp conform raportului de evaluare, care constau în fosta baie rituală cu faţa la str. x, edificată în anul 1924, cu suprafaţă desfăşurată de 457,45 mp, cu regim de înălţime parter, cu o suprafaţă de 319,98 mp şi podul mansardat de 137,47 mp, (319,98 mp +137,47 mp =457,45 mp) din cărămidă, acoperită cu tablă.

Prin sentinţa civilă nr. 1283 din 29 aprilie 2016, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a admis acţiunea şi a constatat dreptul de proprietate al reclamantei asupra suprafeţei de 1269,00 m.p. teren situat în municipiul Ploieşti, judeţul Prahova, astfel cum a fost identificat, prin perimetrul 1-2-3-4-5-1 pe planul de situaţie aferent raportului de expertiză topografică întocmit de expert tehnic A. - precum şi asupra construcţiilor situate pe terenul menţionat, respectiv: construcţie principală (fosta baie rituală) parter şi etaj (parţial din pod) având o suprafaţă construită de 319,98 m.p. şi suprafaţă desfăşurată de 457,45 m.p. şi anexa corpului principal (construcţie parter şi mansardă-pod mansardat, cu destinaţia de magazie a vechiului cimitir evreiesc - desfiinţată) având o suprafaţă construită de 64,65 m.p. şi suprafaţă desfăşurată de 129,84 m.p., astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea construcţii, întocmit de expert tehnic B., cu schiţele de plan anexe aferente - imobile teren şi construcţii dobândite prin prescripţia achizitivă de lungă durată.

Împotriva sentinţei civile nr. 1283 din 29 aprilie 2016 a Tribunalului Prahova, secţia I civilă a declarat apel pârâtul Municipiul Ploieşti iar prin decizia nr. 1046 din 15 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, s-a respins ca nefondat apelul pârâtului.

La data de 28 iunie 2017, recurentul Municipiul Ploieşti prin Primar a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1046 din 15 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 27 iulie 2017.

Prin cererea de recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului şi pe cale de consecinţă, casarea deciziei recurate şi respingerea acţiunii.

În argumentarea motivului de casare invocat, recurentul a susţinut că soluţia instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1847 C. civ., având în vedere că s-a trecut peste împrejurarea că reclamanta nu a achitat taxele şi impozitele pentru toată perioada în care a deţinut imobilul în litigiu, astfel încât autoritatea publică locală să poată avea cunoştinţă de posesia acesteia.

A mai arătat recurentul că plata taxelor şi impozitelor pentru imobilul stăpânit este atributul titularului de drept sau al celui care se considera adevăratul proprietar, dovedindu-şi astfel intenţia de a stăpâni pentru sine (animus), în lipsa acestui element fiind vorba doar de o deţinere a lucrului sau o detenţie precară, dar nu o posesie.

Pentru aceste considerente a susţinut recurentul că prevederile art. 1847 şi 1890 C. civ. nu sunt îndeplinite în speţă în ceea ce priveşte imobilul situat in Ploieşti, str. x.

Prin întâmpinarea înregistrată la 6 septembrie 2017, intimata Comunitatea Evreilor din Ploieşti - Cultul Mozaic a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluţia propusă fiind de respingere a recursului ca inadmisibil.

Prin încheierea din 10 noiembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispoziţiile art. 246-248 şi ale art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Înalta Curte constată că hotărârea atacată este pronunţată într-o cerere evaluabilă în bani, valoarea imobilelor ce fac obiectul uzucapiunii fiind de 842.210 RON, astfel cum s-a reţinut prin sentinţa civilă nr. 2838 din 2 martie 2015 a Judecătoriei Ploieşti.

Prin urmare, valoarea obiectului cererii de chemare în judecată se situează sub pragul valoric impus de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

În acest context, trebuie precizat că, prin Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017 s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituţională.

Curtea Constituţională a statuat că "efect al constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013."

În speţă, hotărârea atacată a fost pronunţată la data de 15 mai 2017, deci anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale a României.

Prin urmare, raportat la considerentele evocate mai sus ale Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, hotărârea atacată este una definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Astfel, deşi decizia recurată poartă în dispozitiv menţiunea "cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare", faţă de prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", se constată că aceasta nu este supusă recursului, în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

Întrucât decizia atacată este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, în raport cu dispoziţiile legale evocate, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-pârât MUNICIPIUL PLOIEŞTI PRIN PRIMAR împotriva deciziei nr. 1046 din 15 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2018.