High Court admits jurisdictional exception, declines appeal against tribunal ruling on fence dispute, remits to Bucharest Court of Appeal.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted its own exception of material incompetence and declined jurisdiction over the appeals filed by both parties against the decision of the Călărași Tribunal (which, on appeal, had reversed the first-instance judgment and dismissed the claim), referring the case to the Bucharest Court of Appeal. The underlying dispute concerned a non-pecuniary obligation to cut trees and build a common fence, initially adjudicated by a first-instance court and then by a tribunal as appellate court. The High Court held that under Article 97(1) of the Civil Procedure Code it only hears appeals against decisions of courts of appeal (or in other cases expressly provided by law), not against decisions rendered by tribunals in appeal; the rules of hierarchical judicial organization (Articles 94-97, 122, 483(4), 497 CPC) require that such appeals be heard by the hierarchically superior court, namely the court of appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 494 C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ, art. 95 pct. 2 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 497 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ; High Court admits jurisdictional exception, declines appeal against tribunal ruling on fence dispute, remits to Bucharest Court of Appeal: The underlying dispute concerned a non-pecuniary obligation to cut trees and build a common fence, initially adjudicated by a first-instance court and then by a tribunal as appellate court. The High Court held that under Article 97(1) of the Civil Procedure Code it only hears appeals against decisions of courts of appeal (or in other cases expressly provided by law), not against decisions rendered by tribunals in appeal; the rules of hierarchical judicial organization (Articles 94-97, 122, 483(4), 497 CPC) require that such appeals be heard by the hierarchically superior court, namely the court of appeal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedDetermined that the High Court of Cassation and Justice is not competent to hear appeals against decisions of tribunals in appeal, as it only has jurisdiction for appeals against court of appeal decisions.
Cited to establish that new competence rules can only be set by modifying the Code, thus no new rule could be created to attribute jurisdiction to the High Court.
Interpreted in conjunction with Art. 97 pct. 1 to show that in case of cassation, cases are referred to the court of appeal, which cannot be a tribunal in this matter.
Full text
Şedinţa publică din data de 12 iunie 2018
Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 257/25.05.2017, Judecătoria Lehliu-Gară a admis acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B., a obligat pârâtul să taie arborii aflaţi pe terenul său în punctele 158, 157, 147, 149 şi 150 conform raportului de expertiză topografică efectuat de expert C. şi să înfiinţeze gardul comun pentru o distanţă de 35,58 ml (plasă şi pari de lemn) şi 40 ml pari de lemn; a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 528,64 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, părţile au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 903/03.11.2017, Tribunalul Călăraşi, secţia Civilă a respins apelul declarat de reclamant, a admis apelul pârâtului şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea şi a obligat reclamantul la plata către pârât a sumei de 254 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii, părţile au declarat recurs; cererile de recurs au fost înregistrate la Tribunalul Călăraşi şi înaintate spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.
Prin decizia civilă nr. 121/22.03.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a declinat competenţa de soluţionare a recursurilor în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astăzi, în şedinţă publică, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale materiale, asupra căreia, în temeiul art. 132, rap. la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:
Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată într-o cerere privind o obligaţie de a face neevaluabilă în bani.
Cauza a fost soluţionată în primă instanţă de Judecătoria Lehliu-Gară, conform normei de competenţă prevăzută de art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ., iar în apel, de Tribunalul Călăraşi, potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 2 C. proc. civ.
Aşa fiind, cum pentru stabilirea competenţei de soluţionare a pricinii în primă instanţă nu a fost aplicat criteriul caracterului evaluabil în bani al cererii, efectele deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituţională, nu se produc în cauză, astfel că nu se impune vreo referire la considerentele acesteia.
În speţă, recursurile au fost declarate împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Călăraşi, în apel.
Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."
Aşadar, prima teză a acestui text a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.
Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.
Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.
A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.
Relevante în expunerea raţionamentului care exclude competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel, sunt dispoziţiile art. 497 C. proc. civ. care reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea casată."
Acest text trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 C. proc. civ. impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.
Or, în materia obligaţiilor de a face neevaluabile în bani, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.
Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.
Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.
În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.
Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".
Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.
În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:
Nici dispoziţiile art. 96 pct. 3, nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, competenţa curţilor de apel în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.
Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.
Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.
Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.
Mai mult, sintagma "instanţa ierarhic superioară" este prezentă în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac.
În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., aşa încât competenţa trebuie atribuită, prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, nicio dispoziţie în vigoare neîngăduind concluzia potrivit căreia un atare sistem ar fi fost până în prezent abandonat.
De aceea, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Călăraşi, competenţa de soluţionare a recursurilor aparţine Curţii de Apel Bucureşti, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Declină competenţa de soluţionare a recursurilor declarate de recurentul-reclamant A. şi de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 903/03.11.2017, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia Civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2018.