Non-payment of advance judicial taxes for revision petition causing automatic annulment
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled a revision petition as lacking proper judicial stamp, thereby upholding the prior appellate decision that had dismissed an appeal for lack of filing fee; the petitioner, a civic association, had sought to revise the 2017 dismissal of its appeal against a 2012 appellate order which had noted the withdrawal of a lawsuit involving a judicial administrator and a limited liability company. The court decided the case on the procedural ground of non-payment of the mandatory advance tax, prioritizing the timbre issue over any exceptions of inadmissibility or lack of timbre argued by the court ex officio. Relying on the Law on Judicial Taxes, the court held that failure to pay the specific 10 RON tax for revision requests or the accompanying judicial stamp by the established hearing date, without a valid legal exemption, constitutes grounds for automatic annulment of the petition.
Legislator headnote
AI generatedart. 3 lit. h) din Legea nr. 146/1997, art. 20 din Legea nr. 146/1997; Non-payment of advance judicial taxes for revision petition causing automatic annulment: Luând în examinare, cu prioritate, chestiunea timbrajului, care primează oricărei excepţii invocate în cauză, instanţa supremă reţine că, potrivit art. 3 lit. h) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum a fost modificată, completată şi rectificată, cererile de revizuire se taxează cu suma de 10 RON, taxă judiciară de timbru.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 12 iunie 2018
Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea din 23.05.2012, pronunţată în dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a luat act de renunţarea la judecata recursului declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din data de 02.03.2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimatul administrator judiciar B. S.P.R.L.
Împotriva acestei încheieri, Asociaţia pentru Cinstirea Memoriei Eroilor a declarat recurs, care a fost anulat ca netimbrat prin decizia nr. 184/02.02.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
Împotriva acestei decizii, Asociaţia pentru Cinstirea Memoriei Eroilor a formulat cerere de revizuire.
Astăzi, în şedinţă publică, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţiile netimbrării şi inadmisibilităţii cererii de revizuire.
Luând în examinare, cu prioritate, chestiunea timbrajului, care primează oricărei excepţii invocate în cauză, instanţa supremă reţine că, potrivit art. 3 lit. h) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum a fost modificată, completată şi rectificată, cererile de revizuire se taxează cu suma de 10 RON, taxă judiciară de timbru.
Pe de altă parte, O.G. nr. 32/1995 a instituit obligativitatea aplicării şi a timbrului judiciar, în cazurile în care se percepe taxa judiciară de timbru.
În conformitate cu prevederile alin. (1) al art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se datorează şi se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte că în măsura în care taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
Articolul 20 alin. (3) din lege statuează că neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii.
În speţă, revizuenta a fost citată cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru şi timbrului judiciar, potrivit dovezii aflate la dosarul cauzei .
Aşa fiind, constatând că cererea de revizuire nu a fost timbrată anticipat, că revizuenta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare, până la termenul de judecată stabilit în cauză, respectiv 12.06.2018 şi că, în cauză, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligaţia timbrării, Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor textelor de lege evocate mai sus, va anula cererea de revizuire, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrată cererea de revizuire formulată de revizuenta Asociaţia pentru Cinstirea Memoriei Eroilor împotriva deciziei nr. 184/02.02.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2012.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi,12 iunie 2018.