Competence for restitution of overpaid wages after voluntary execution of modified labor judgment

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi sub nr. x/2017, la data de 8 februarie 2017, reclamanta CN CF CFR S.A. Bucureşti, prin Sucursala Regională CF Iaşi, a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.204 RON, reprezentând sumă nedatorată încasată de la societate, şi a dobânzii legale aferente acestei sume calculată de la data pronunţării sentinţei şi până la restituirea efectivă a debitului restant. De asemenea, reclamanta a solicitat şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că prin sentinţa civilă nr. 2012/2014 a Tribunalului Iaşi a fost obligată să achite reclamantului diferenţe de drepturi salariale, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, pentru perioadele 9 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010, 1 ianuarie 2011 -18 aprilie 2014. În baza acestei sentinţe civile, executorie de drept, şi ca urmare a solicitării scrise a Uniunii Sindicale Teritoriale "B." Iaşi în numele şi pentru reclamantul A., societatea a încheiat convenţia de eşalonare la plată nr. x şi a achitat pârâtului suma de 2074 RON (tranşa I conform convenţiei).

Prin decizia civilă nr. 474/2015 a Curţii de Apel Iaşi a fost modificată sentinţa Tribunalului Iaşi în sensul respingerii capetelor de cerere formulate de Uniunea Sindicală Teritorială "B." Iaşi în numele şi pentru reclamantul A. având ca obiect plata, actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală, a diferenţei de drepturi salariale pentru perioada 1 ianuarie 2011 - 18 aprilie 2013. Astfel, a susţinut reclamanta că, în urma pronunţării deciziei Curţii de Apel Iaşi, suma pe care pârâtul era îndreptăţit să o primească s-a diminuat, rezultând o diferenţă de 1.204 RON achitată în plus de către societate.

Reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 256 Codul muncii.

La primul termen de judecată, pârâtul a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Iaşi, raportat la dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii şi ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, susţinând că Tribunalul Bucureşti este competent să soluţioneze prezenta cerere având în vedere că sediul reclamantei este în Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 828 din 3 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia Civilă în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Iaşi şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta CN CF CFR S.A. Bucureşti, prin Sucursala Regională CF Iaşi, în favoarea Tribunalului Bucureşti, în aplicarea evocatelor texte de lege.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2017.

Prin sentinţa nr. 5589 din 24 august 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta CN CF CFR S.A. Bucureşti, prin Sucursala Regională CF Iaşi, în contradictoriu cu pârâtul A. în favoarea Judecătoriei Paşcani.

În pronunţarea acestei soluţii instanţa a reţinut, în esenţă, că tribunalul a fost învestit cu o cerere având ca obiect întoarcerea executării silite, în speţă fiind astfel incidente, în determinarea instanţei competente material în soluţionarea litigiului, dispoziţiile art. 723 alin. (1) C. proc. civ., art. 724 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 2361 din 14 decembrie 2017, Judecătoria Paşcani a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Paşcani, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

A constatat ivit conflict negativ de competenţă între Tribunalul Bucureşti şi Judecătoria Paşcani, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit şi a dispus suspendarea cauzei până la soluţionarea definitivă a conflictului de competenţă.

În fundamentarea acestei soluţii, Judecătoria Paşcani a reţinut că acţiunea a fost întemeiată de reclamantă pe dispoziţiile art. 256 din Codul muncii şi că, faţă de executarea benevolă a sentinţei primei instanţei, nu se poate extinde competenţa de soluţionare a cauzei către judecătorie, întrucât dispoziţiile art. 723 alin. (1), art. 724 alin. (3) din C. proc. civ., sunt texte speciale ce se aplică numai în cazul executării silite, ceea ce nu este cazul în speţă, context în care devin incidente dispoziţiile art. 256 alin. (1) şi cele ale art. 269 alin. (1) din Codul muncii.

Înalta Curte, legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., constată că Tribunalul Bucureşti este instanţa competentă material şi teritorial în soluţionarea pricinii pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi sub nr. x/2017, la data de 8 februarie 2017, reclamanta CN CF CFR S.A. Bucureşti, prin Sucursala Regională CF Iaşi, a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.204 RON, reprezentând sumă nedatorată încasată de la societate, şi a dobânzii legale aferente acestei sume, calculată de la data pronunţării sentinţei şi până la restituirea efectivă a debitului restant.

Actele şi lucrările dosarului relevă faptul că sentinţa civilă nr. 2012/2014 a Tribunalului Iaşi, executorie de drept, prin care a fost soluţionat un conflict de muncă, a fost executată de bunăvoie de angajator, acţiunea formulată de reclamantă fiind consecinţa modificării acestei sentinţe, prin decizia nr. 474/2015, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi.

De asemenea, se reţine că acţiunea dedusă judecăţii a fost întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 256 din Codul muncii şi că reclamanta nu a făcut nicio precizare a cererii, în sensul că aceasta are ca obiect întoarcerea executării sentinţei civile nr. 2012/2014 a Tribunalului Iaşi, potrivit dispoziţiilor art. 723 din C. proc. civ.

Prin urmare, reclamanta a dedus judecăţii un conflict individual de muncă, în sensul art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, întemeiat pe dispoziţiile art. 256 din Codul muncii, privitoare la restituirea sumelor nedatorate încasate de salariat de la angajator, împrejurare faţă de care sunt incidente, în determinarea instanţei competente material, dispoziţiile art. 208 din acelaşi act normativ, conform cărora conflictele individuale de muncă se soluţionează, în primă instanţă, de către tribunal.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, aşa cum s-a reţinut prin sentinţa civilă nr. 828 din 3 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia Civilă în dosarul nr. x/2017, aceasta se stabileşte potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (1) din Codul muncii, conform cărora judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform C. proc. civ., iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text de lege, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau sediul.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 2 februarie 2018.