Competent instance for cassation appeal against appellate decision in claims under 1 million RON due to legislative gap

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 24.05.2016, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute la pct. 5 teza I "la data încheierii prezentului contract dobânda curentă este de 11,8% pe an" din contractul de credit de nevoi personale nr. 2782/06.09.2007 şi să dispună anularea acestei clauze contractuale, ca abuzivă; obligarea pârâtei la restituirea sumei de 30.207 RON încasată cu titlu de dobândă nedatorată în baza clauzei de la pct. 5 al contractului şi dobânda legală aferentă acestei sume, de la data plăţii şi până la data achitării efective a acesteia, clauză anulată de Tribunalul Specializat Cluj prin decizia civilă nr. 328/R/2015 din dosar nr. x/2011; obligarea pârâtei la plata sumei de 499 RON, încasată cu titlu de comision de risc în perioada septembrie 2007 - mai 2008, în baza clauzei de la pct. 9 lit. f) a contractului şi dobânda legală aferentă acestei sume, dobândă calculată de la data plăţii şi până la data plăţii efective, clauză abuzivă anulată prin aceeaşi decizie a Tribunalului Specializat; constatarea nulităţii absolute a clauzei de la pct. 9 lit. b) din contract privind comisionul de acordare credit şi anularea clauzei, ca abuzivă; constatarea nulităţii absolute a clauzei contractuale prevăzute la pct. 9 lit. c) din contract privind comisionul de administrare şi anularea clauzei, ca abuzive; obligarea pârâtei la restituirea sumei de 294 RON încasată cu titlu de comision de acordare credit şi dobânda legală calculată asupra acestei sume de la data plăţii şi până la data achitării efective; obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.627,5 RON încasată cu titlu de comision de administrare în perioada septembrie 2007 - mai 2016, şi dobânda legală calculată asupra acestei sume de la data plăţii şi până la data achitării efective; obligarea pârâtei la modificarea contractului ca urmare a constatării nulităţii absolute parţiale şi la emiterea unui nou grafic de rambursare în conformitate cu decizia Tribunalului Specializat Cluj menţionată anterior.

Prin sentinţa civilă nr. 9031/2016 pronunţată la 24 octombrie 2016 în dosarul x/2016 al Judecătoriei Cluj-Napoca, instanţa de fond a respins excepţia nelegalei timbrări, excepţia prematurităţii sau lipsei de interes, excepţia autorităţii de lucru judecat, invocate de pârâta-reclamantă reconvenţională, ca neîntemeiate.

A admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A.

A respins cererea reconvenţională formulată de reclamanta reconvenţională B. S.A. în contradictoriu cu pârâtul reconvenţional A., ca neîntemeiată.

A obligat pârâta B. S.A. să restituie reclamantului sumele încasate cu titlu de comision de urmărire risc, în baza clauzei de la pct. 9 lit. f) din contractul de credit nr. x/06.09.2007, în perioada septembrie 2007 - mai 2008, precum şi dobânda legală aferentă acestor sume, calculată de la data plăţii şi până la data restituirii efective a acestora.

A respins restul cererilor reclamantului, ca neîntemeiate.

A obligat reclamantul să plătească pârâtei-reclamante reconvenţionale B. S.A. suma de 3.222 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

A respins în rest cererea pârâtei-reclamante reconvenţionale B. S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1176/2017 din 18 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, s-a respins ca neîntemeiat apelul declarat de apelanta B. S.A. împotriva sentinţei primei instanţe.

S-a admis apelul declarat de apelantul A. şi s-a modificat sentinţa apelată în sensul că s-a constatat caracterul abuziv şi al clauzei cuprinse la art. 9 lit. b) din contractul de credit de nevoi personale nr. 2782/06.09.2007 referitor la comisionul de acordare credit, a fost obligată pârâta să restituie reclamantului sumele percepute cu titlul de comision acordare credit, cu dobânda legală penalizatoare calculată asupra acestei sume de la data perceperii şi până la data plăţii efective, şi s-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

A fost obligată intimata apelantă B. S.A. să plătească apelantului A. suma de 1.000 RON, cu titlul de cheltuieli parţiale de judecată în apel, aferente pretenţiilor admise.

Împotriva deciziei menţionate anterior, a declarat recurs recurentul-reclamant A..

Prin adresa din 26 martie 2018, Tribunalul Specializat Cluj a înaintat dosarul cauzei spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Specializat Cluj, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Specializat Cluj revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Cluj, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, privind soluţionarea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1176/2017 din 18 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2018.