CHF consumer credit appeal inadmissible for lack of material jurisdiction, case referred to Court of Appeal

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 20 ianuarie 2015, sub nr. x/2015, reclamanţii A., B. ş.a., au chemat în judecată pe pârâta C. S.A. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a clauzelor din contractele de credit şi actele adiţionale pentru încălcarea obligaţiilor de informare, consultare şi avertizare a consumatorilor anterior încheierii contractelor de credit, a obligaţiei de a nu pune în vânzare produse/servicii financiare defectuoase, a obligaţiei de nu utiliza practici comerciale înşelătoare şi a obligaţiei de a nu introduce clauze abuzive în contractele de credit; - să se dispună obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare aferent contractului de credit, care să prevadă restituirea creditului în RON, conversia sumei creditului din CHF în RON făcându-se la data contractării fiecărui credit, la cursul CHF - leu de la data încheierii contractului de credit; - obligarea pârâtei la plata în solidaritate activă a sumei de 35.860.000 RON cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe sub nr. x/2015, în urma disjungerii din dosarul nr. x/2015, conform încheierii instanţei din 15 octombrie 2015, reclamantul D., în contradictoriu pârâta SOCIETATEA C. S.A., a solicitat să se constate nulitatea absolută a clauzelor de risc valutar indicate în anexa nr. 1 la acţiune.

Prin sentinţa civilă nr. 105 din 14 ianuarie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-au dispus următoarele:

"Admite excepţia necompetentei materiale a Tribunalului Bucureşti. Declină competenta de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul D., în contradictoriu cu parata SOCIETATEA C. S.A., în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti".

S-a reţinut în esenţă că, la stabilirea competenţei materiale a instanţei se va avea în vedere valoarea creditului în RON la cursul de schimb al BNR de la data încheierii contractului de credit, ţinând cont că obiectele cererii de chemare în judecată vizează momentul încheierii contractului şi efectuarea plăţilor în RON la cursul de schimb aferent acestui moment, valoarea în RON a sumei acordate cu titlu de împrumut fiind mai mică de 200.000 RON, tribunalul făcând aplicarea dispoziţiilor art. 94 alin. (1) lit. j) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 7094 din 21 aprilie 2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, s-au dispus următoarele:

"Admite excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei. Declină competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamant D. - şi pe pârât SOCIETATEA C. S.A., în favoarea Tribunalului Bucureşti. Constată ivit conflictul negativ de competenţă şi înaintează dosarul Curţii de Apel Bucureşti în vederea soluţionării incidentului procedural."

S-a reţinut, în esenţă, de către Judecătorie că, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., judecătoria judecă cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti.

Or, capătul III de cerere avea o valoare de 35.860.000 RON şi se întemeia pe aceleaşi fapte ilicite reclamate şi prin primul capăt de cerere, astfel încât, indiferent dacă se lua sau nu decizia disjungerii acestei cereri, capătul trei de cerere a atras competenţa tribunalului de soluţionare a tuturor capetelor de cerere.

Pe cale de consecinţă, având în vedere că al treilea capăt de cerere este evaluabil în bani şi că valoarea acestuia depăşeşte pragul de 200.000 RON prevăzut de art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., s-a apreciat că, în speţă, competenţa materială de soluţionare a întregii cauze revine tribunalului, acesta având plenitudine de jurisdicţie pentru soluţionarea proceselor în primă instanţă, potrivit art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

În soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 184 din 16 iunie 2016, a stabilit că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este competentă material în judecarea pricinii.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa nr. 16076 din 29 septembrie 2016, a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul D..

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia nr. 1938 din 18 mai 2017, a respins apelul declarat de apelantul-reclamant D., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurentul-reclamant D., acesta fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Intimata-pârâta C. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia de inadmisibilitate a recursului iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul-reclamant a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, raportat la art. 21 alin. (3), la art. 16 alin. (1) şi la art. 126 alin. (3) din Constituţia României.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia nr. 332 din 2 noiembrie 2017 a admis recursul, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâta C. S.A. şi a declinat în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa materială de soluţionare a recursului.

În pronunţarea acestei hotărâri instanţa s-a raportat la dispoziţiile art. 96 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., la alin. (4) al art. 483 C. proc. civ., la art. 483 alin. (4) C. proc. civ. şi la decizia nr. 369/2017 pronunţată de Curtea Constituţională.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Bucureşti revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind soluţionarea recursului declarat de recurentul-reclamant D. împotriva deciziei nr. 1938 din 18 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 8 iunie 2018.