Suspension of civil proceedings pending criminal forgery investigation under Article 307 of the New Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2018

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin încheierea de şedinţă publică pronunţată la data de 13 decembrie 2016, în dosarul nr. x/2013, în conformitate cu art. 307 noul C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei privind apelul formulat de apelanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 5941 din 27 noiembrie 2014, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimata S.C. C. S.A. (fostă S.C. D. S.A.) Bucureşti - prin administrator judiciar E. S.P.R.L. Bucureşti, şi a înaintat înscrisul denunţat ca fals - Act adiţional nr. x la antecontractul de vânzare-cumpărare nr. BAN nr. x din 2 aprilie 2010 Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti, pentru cercetarea falsului.

Împotriva acestei încheieri au formulat recurs, în termen, reclamanţii A. şi B., la data de 7 martie 2017, motivele de recurs fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeaşi dată.

Prin criticile care au fost încadrate în drept în prevederile pct. 5 şi pct. 6 ale art. 488 alin. (1) Noul C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi A. şi B. au susţinut, în esenţă, că în mod ilegal s-a dispus suspendarea dosarului, că nu există niciun temei legal pentru suspendare, în condiţiile în care instanţa nu şi-a motivat în drept suspendarea, iar trimiterea dosarului la Poliţie pentru a se efectua cercetări pentru constatarea falsului în actul adiţional la contractul de vânzare-cumpărare nu a corespuns voinţei lor, faţă de precizarea că aceştia nu doresc să ne judece în penal, nu doresc pedepsirea penală, solicitând numai pe primirea banilor care intimata i-a luat ilegal de la ei.

De asemenea, recurenţii au mai arătat că nu mai există persoana juridică iniţială (S.C. D. S.A.), întrucât a dat faliment, şi nu este posibilă judecarea în penal cu o persoană juridică inexistentă, falimentară.

În fine, recurenţii-reclamanţi au mai susţinut că instanţa nu a soluţionat apelul, deşi a fost învestită legal, motivele de apel sunt exacte, iar la dosar sunt probe temeinice, concludente, instanţa civilă având posibilitatea de a desfiinţa un act ilegal prin mijloace de drept civil.

Înalta Curte, prin decizia nr. 1646 din 9 noiembrie 2017 a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva încheierii din 13 decembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2013.

În fundamentarea acestei decizii instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:

Instanţa de apel a procedat la soluţionarea cauzei cu analiza aspectelor care au impus suspendarea judecăţii cauzei, şi cu indicarea temeiului de drept prevăzut de art. 307 Noul C. proc. civ., hotărârea fiind motivată, deoarece instanţa a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale cu privire la legalitatea şi temeinicia măsurii suspendării şi, astfel, hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Referitor la criticile recurenţilor-reclamanţi ce vizează, în esenţă, incidenţa motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 Noul C. proc. civ., dispoziţii care prevăd că hotărârea poate fi recurată când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, Înalta Curte a reţinut că 5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii;5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii;dispoziţiile art. 306 şi art. 307 Noul C. proc. civ. au fost în mod judicios interpretate, instanţa de apel procedând la o corectă aplicare a lor prin suspendarea judecăţii apelului formulat de reclamanţi şi înaintarea înscrisului denunţat ca fals - Actul adiţional nr. x la antecontractul de vânzare-cumpărare nr. BAN nr. x din 2 aprilie 2010 - Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, pentru cercetarea falsului.

Dacă partea care a prezentat înscrisul stăruie să se folosească de acesta, deşi denunţarea ca fals a acestuia nu a fost retrasă, instanţa, dacă este indicat autorul falsului sau complicele acestuia, poate suspenda judecata procesului, înaintând de îndată înscrisul denunţat ca fals parchetului competent, pentru cercetarea falsului, împreună cu procesul-verbal ce se va încheia în acest scop. S-a avut în vedere că aceste dispoziţii reglementează un caz special de suspendare facultativă a judecării unei cauze, o ipoteză a art. 413 alin. (1) pct. 3 Noul C. proc. civ., instanţa putând lua măsura numai dacă va considera oportun şi când sunt îndeplinite cumulativ cerinţele ca: partea care a prezentat înscrisul denunţat ca fals să stăruie să se folosească de acesta; denunţarea ca fals a înscrisului nu a fost retrasă, şi, autorul falsului sau complicele acestuia este indicat.

S-a reţinut că, în cauză, suspendarea judecării cauzei de către instanţa de apel a fost determinată de cererea de înscriere în fals cu privire la Actul adiţional încheiat la data de 3 aprilie 2010, în ceea ce priveşte semnătura care apare pe acest înscris în numele reclamantei B., şi cu reţinerea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 307 Noul C. proc. civ.

Or, atâta timp cât înscrisul denunţat ca fals este însuşi un act juridic dedus judecăţii, prin acţiune solicitându-se constatarea nulităţii antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x din 2 aprilie 2010, precum şi a actului adiţional încheiat la data de 3 aprilie 2010, Înalta Curte a constatat că este fondată soluţia instanţei de suspendare a judecării apelului. Faptul că s-a făcut o sesizare de denunţare ca fals a înscrisului ce formează obiectul cauzei, justifică pe deplin, aşa cum corect şi legal a apreciat şi instanţa de apel, suspendarea judecăţii procesului pe temeiul art. 307 Noul C. proc. civ., întrucât, rezultatul cercetării penale, cu evidenţă, ar avea înrâurire asupra soluţiei.

S-a reţinut că, dacă instanţa nu ar suspenda procesul, rămânând în pronunţare asupra cauzei fără ca procesul penal să fie finalizat, înscrisul contestat ca fals nu va putea fi înlăturat din materialul probator doar pentru considerentul contestării sale în această procedură, ci va trebui să fie evaluat împreună cu toate probele cauzei, mai mult, în ipoteza în care instanţa nu ar suspenda judecata, iar actul este declarat fals, hotărârea pronunţată ar fi susceptibilă de a fi revizuită.

Astfel, având în vedere că denunţarea ca fals este în legătură cu un înscris ce a generat litigiul de faţă, fiind îndeplinită condiţia prevăzută în mod expres de art. 307 Noul C. proc. civ., s-a avut în vedere că, în mod corect instanţa de apel a apreciat că se impune suspendarea judecării apelului şi înaintarea înscrisului către Parchet, pentru cercetarea falsului.

Instanţa de control judiciar a apreciat că dreptul la un proces în termen optim şi previzibil nu poate fi absolutizat, în detrimentul altor principii fundamentale, precum legalitatea şi aflarea adevărului, că nu se poate susţine o încălcare a principiului egalităţii părţilor prin măsura suspendării judecăţii cauzei, din actele dosarului nerezultând că reclamantul ar fi fost în vreun fel discriminat.

Împotriva acestei decizii au formulat contestaţiei în anulare contestatorii A. şi B. care au solicitat admiterea cererii în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 1 şi 3 C. proc. civ.

Prin critica subsumată art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. contestatorii invocă excepţia de necompetenţă funcţională a instanţei de recurs în condiţiile în care obiectul dosarului şi speţei este de drept civil propriu zis, acesta vizând anularea unui act adiţional la un contract de vânzare-cumpărare.

Prin cea de-a doua critică, circumscrisă art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatorii invocă faptul că instanţa de recurs nu a cercetat (a omis) motivul de recurs privind nemotivarea încheierii de şedinţă din 13 decembrie 2016, considerând că acest fapt atrage sancţiunea nulităţii acestuia.

Intimata S.C. C. S.A. a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare.

Înalta Curte, examinând decizia contestată prin prisma criticilor formulate, constată următoarele:

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 1 şi 3 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

Aşadar, analiza motivului de anulare ce vizează necompetenţa funcţională a instanţei de recurs este condiţionată de invocarea în faţa acesteia a aceleaşi excepţii şi de omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra acesteia.

Or, în cauză, recurenţii nu au invocat o atare excepţie în faza procesuală a recursului, împrejurare faţă de care invocarea acestei critici apare ca fiind lipsită de fundament.

Cât priveşte cea de-a doua critică de anulare, cea vizând omisiunea instanţei de analiza toate motivele de recurs, este de precizat că aceasta este formulată eliptic, insuficient motivată.

Examinând totuşi această critică, Înalta Curte constată că prin decizia ce formează obiectul prezentei contestaţii în anulare instanţa de recurs a răspuns în mod punctual tuturor criticilor de nelegalitate formulate de recurent, legalitatea hotărârii atacate fiind analizată strict în limitele impuse de soluţia pronunţată şi de temeiurile invocate de recurenţi, aspect ce reiese cu evidenţă din lecturarea deciziei contestate.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1646 din 9 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 2 februarie 2018.