Jurisdiction for cassation appeals against appellate decisions in low-value civil cases: statutory gap and hierarchical analogical application

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecata reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C., D. ŞI D. Sucursala Craiova, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună admiterea acţiunii, obligarea pârâtelor la remiterea în contul numitei B. a sumei de 10.000 USD care a făcut obiectul transferului bancar din data de 11 iulie 2015, plus dobânda legală până la momentul remiterii efective, obligarea pârâtelor la plata echivalentului în RON a sumei de 1000 USD cu titlu de daune morale iar ulterior la data de 27 noiembrie 2015. Reclamanţii, prin precizarea la acţiune depusă, au arătat că înţeleg să renunţe la primul capăt de cerere, respectiv obligarea pârâtelor la remiterea în contul numitei B. a sumei de 10.000 USD, care a făcut obiectul transferului bancar din data de 11 iulie 2015, plus dobânda legală până la momentul remiterii efective, întrucât a fost îndeplinită această obligaţie, solicitând în acelaşi timp obligarea pârâtei C. S.A. la restituirea comisionului perceput în mod nelegal în cuantum total de 283 RON (68 USD x4,17 RON), sumă compusă din 15 USD, comision perceput în momentul transferului la data de 9 martie 2015, 20 USD, comision perceput cu ocazia transferului din 11 iulie 2015.

Prin sentinţa civilă nr. 8186 din 8 iunie 2016 pronunţată de Judecătoria Craiova a fost respinsă ca neîntemeiată atât excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de pârâta D. S.A. fosta S.C. E. S.A. cât şi cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanţii A. şi B. împotriva pârâtelor S.C. C. S.A. şi D. S.A..

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel apelanţii-reclamanţi A. şi B..

Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 156 din 28 februarie 2017, a respins apelul, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenţii -reclamanţi A. şi B., recursul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a Civilă.

Intimata-pârâtă D. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de tardivitate a formulării recursului, excepţia nulităţii recursului iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, excepţia tardivităţii formulării recursului, excepţia nulităţii recursului iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenţii-reclamanţi au formulat răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepţiilor şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă prin decizia nr. 185 din 16 noiembrie 2017 a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu.

A declinat în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă competenţa materială de soluţionare a recursului.

În pronunţarea acestei hotărâri instanţa s-a raportat la dispoziţiile la art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi la art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Dolj revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Craiova, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind soluţionarea recursului declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei nr. 156 din 28 februarie 2017 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 8 iunie 2018.