Competence for cassation appeal in monetary claims under 1 million RON following unconstitutionality of transitional threshold

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 02.06.2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 10.016,03 RON, compusă din 5.722,36 RON reprezentând contravaloarea cotelor de întreţinere, 510 RON reprezentând fond reparaţii şi 3.783,67 RON reprezentând penalizări, pentru perioada ianuarie 2013 - februarie 2015, cu cheltuieli de judecată.

La data de 9 decembrie 2015, reclamanta a precizat cererea de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 8.816,03 RON, debit compus din: 5.075,47 RON reprezentând cote de întreţinere pentru perioada parţial martie 2013, aprilie 2013 - februarie 2015; 510 RON reprezentând fond reparaţii pentru perioada martie 2013 - februarie 2015; 3.230,56 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate la data de 02.04.2015.

La termenul de judecată din data de 14 decembrie 2015, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către pârâtă, reţinând că aceasta are vocaţie succesorală cu privire la moştenirea rămasă de pe urma părinţilor săi şi că administrează apartamentul.

Prin sentinţa civilă nr. 18476 din 21 decembrie 2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti s-a admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 5075,47 RON reprezentând cote de întreţinere aferente perioadei martie 2013 - februarie 2015, suma de 3.230,56 RON reprezentând penalităţi de întârziere aferente aceleiaşi perioade, şi suma de 510 RON reprezentând fond de reparaţii.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta B., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la data de 10 mai 2016.

Prin decizia civilă nr. 4027 din 24 octombrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă B., împotriva sentinţei civile nr. 18476 din 21 decembrie 2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.

Împotriva deciziei civile nr. 4027 din 24 octombrie 2016 a formulat recurs pârâta B., prin care a solicitat admiterea recursului şi în temeiul dispoziţiilor art. 483 şi urm. din C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 2/2003.

Prin decizia nr. 396 din 4 septembrie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a admis excepţia de necompetenţă materială în soluţionarea cauzei.

A declinat competenţa de soluţionare a recursului formulat de recurenta - pârâtă B. în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În pronunţarea acestei hotărâri a făcut aplicarea art. 97 C. proc. civ., a art. 483 C. proc. civ.

Curtea de apel a reţinut că este instanţă specială în privinţa căii de atac a recursului, deci numai instanţă de excepţie în cazul cererilor de recurs, fiind legal competentă(dacă nu a intervenit vreo prorogare a competenţei prin neinvocarea în termen a excepţiei necompetenţei conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ.) să se pronunţe pe recurs numai în cazurile în care C. proc. civ. sau alte legi îi stabilesc competenţa specială de soluţionare.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Bucureşti revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 4027 din 24 octombrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 8 iunie 2018.