Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2605/2018 AI generated

Jurisdiction of appeal over tribunal decisions in low-value consumer credit disputes following unconstitutionality of recourse threshold

Case Number Decizia nr. 2605/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed its own material jurisdiction over the appeal and referred the case to the Bucharest Court of Appeal, ruling that the appellate court was the competent instance to adjudicate the appeal. The dispute concerned a consumer credit agreement where the bank challenged a first-instance judgment that declared certain contractual clauses null and abusive, ordered the restitution of paid commissions, and imposed statutory interest, following a procedural suspension for failure to evaluate all nullified clauses. Relying on Article 5(3) and Article 483(4) of the Civil Procedure Code, the court determined that because the amount in dispute fell below the statutory threshold for recourse to the High Court under the transitional provisions of Law No. 2/2013, and no specific law assigned jurisdiction to the High Court for such cases, the appeal must be heard by the hierarchically superior instance to the tribunal that issued the decision in the appeal phase.

Legislator headnote

AI generated

art. 242 alin. (1) C. proc. civ, art. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 5 C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004; Jurisdiction of appeal over tribunal decisions in low-value consumer credit disputes following unconstitutionality of recourse threshold: A respins ca neîntemeiată cererea de a constata caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei prevăzute de art. 8.1 lit. e) şi art. 8.3. din Condiţiile Generale, conţinute în convenţia de credit nr. x/DZ din 21 aprilie 2008.

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code consumer credit procedural nullity banking law value in dispute transitional justice

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23 decembrie 2013 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti sub nr. x/2013, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa:

1. să constate nulitatea absolută a următoarelor clauze cuprinse în convenţia de credit nr. x din 29 martie 2007: clauza pct. 3 lit. d), clauza pct. 5 lit. a) din Condiţiile Speciale; clauza pct. 8.1. lit. c), d) şi e), clauza pct. 8.3., clauza pct. 10.1 şi clauza pct. 10.2 din Condiţiile Generale;

2. să constate caracterul fix al dobânzii pentru toată perioada de creditarea aferentă convenţiei şi obligarea păstrării aceluiaşi procent fix şi în viitor;

3. să oblige pârâta să restituie sumelor plătite în mod nejustificat sau să fie considerate drept plată anticipată, respectiv suma de 18.858,52 CHF;

4. să oblige pârâta să plătească dobânda legală calculată la debitul în sumă de 192.000 CHF de la data declanşării procedurii de informare şi până la plata efectivă a debitului principal;

5. să oblige pârâta să plătească reclamanţilor despăgubiri morale în valoare de 2000 CHF aşa cum au fost stabilite prin practica judecătorească;

6. să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia Civilă, prin sentinţa nr. 11973 din 9 noiembrie 2015 a admis în parte cererea privind pe reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A..

A constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor prevăzute de art. 3 lit. d), art. 5 lit. a) din Condiţiile Speciale, de art. 8.1. lit. lit). c), art. 8.1. lit. d), art. 10.1 şi art. 10.2 din Condiţiile Generale, conţinute în convenţia de credit nr. x/DZ din 21 aprilie 2008.

A respins ca neîntemeiată cererea de a constata caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei prevăzute de art. 8.1 lit. e) şi art. 8.3. din Condiţiile Generale, conţinute în convenţia de credit nr. x/DZ din 21 aprilie 2008.

A obligat pârâta la restituirea către reclamanţi a sumei de 14.482,02 CHF, reprezentând comision de risc/administrare achitat de reclamanţi până la data de 1 iunie 2015, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare calculată de la data procedurii de informare şi până la data plăţii efective.

A respins ca neîntemeiată cererea de a constata caracterul fix al dobânzii şi obligarea pârâtei la păstrarea aceluiaşi procent fix şi în viitor.

A respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la plata despăgubirii morale.

A obligat pârâta la plata către reclamanţi a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 5.096,53 RON constând în onorariu de expert (1877,63 RON), onorariu de avocat (3022lei), onorariu mediator (150 RON), taxe poştale (6,50 RON) şi contravaloare copiere înscrisuri (40,40 RON).

Prin încheierea din data de 6 septembrie 2017 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., a dispus suspendarea judecăţii cauzei având ca obiect apelul declarat de apelanta-pârâtă D. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 11973 din 9 noiembrie 2015 pronunţate de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B., pentru neîndeplinirea obligaţiilor puse în vedere prin rezoluţia din 8 februarie 2017, respectiv neevaluarea tuturor clauzelor constatate nule.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs recurenta-pârâtă D. S.A., solicitând admiterea recursului şi repunerea pe rol a cauzei.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, art. 95, art. 96 şi art. 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Bucureşti revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva încheierii din 6 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 8 iunie 2018.