Contestație în anulare for insolvency cessation: material error exception excludes substantive misapplication of insolvency law to counter-claims.

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2018

Asupra contestaţiei în anulare deduse judecăţii:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. x/2010, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.A. la plata sumei de 100.094,37 euro fără TVA, sumă în care este inclusă şi diferenţa de 76.799,62 RON la factura nr. x/21.01.2009, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate şi neachitate, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea reconvenţională, pârâta-reclamantă reconvenţională S.C. B. S.A. a solicitat obligarea reclamantei-pârâtă reconvenţională S.C. A. S.R.L la plata sumei de 135.000 euro, reprezentând contravaloarea penalităţilor de întârziere datorate de aceasta ca urmare a nerespectării termenului de execuţie a lucrărilor contractate, şi a cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 1074/C/2015, pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2010, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L împotriva pârâtei S.C. B. S.A, care a fost obligată să plătească reclamantei suma de 78.080,14 euro în echivalentul în RON la data plăţii, reprezentând contravaloarea lucrării efectuate, suma de 53.222,75 RON, reprezentând pretenţii ce constau în contravaloare mochetă, precum şi penalităţi de întârziere, conform contractului, aferente sumei de 76.799,62 RON, începând cu data scadenţei şi până la plata acesteia. A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 76.799,62 RON reprezentând rest de plată din factura fiscală nr. x/21.01.2009. A fost respinsă acţiunea reconvenţională formulată de pârâta S.C. B. S.A. A fost admisă în parte cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată formulată de reclamantă. A fost obligată pârâta la plata sumei de 31.912 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 238/2016 pronunţată în acelaşi dosar, Tribunalul Sibiu a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de către reclamanta S.C. A. S.R.L şi a respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei nr. 1074/C/15.12.2015 formulată de pârâta S.C. B. S.A. Totodată, a admis cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei nr. 1074/C/15.12.2015 pronunţată de reclamanta S.C. A. S.R.L şi a dispus lămurirea dispozitivului sentinţei nr. 1074/C/15.12.2015, în sensul că pârâta a fost obligată la plata sumei de 78.080,14 euro fără TVA, în echivalentul în RON la data plăţii, reprezentând contravaloare lucrări efectuate.

Prin decizia nr. 255/2017 din 24 mai 2017, Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva sentinţei nr. 1074/C/2015 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2010 şi, în consecinţă:

A schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că:

A obligat pârâta S.C. B. S.A. să plătească reclamantei S.C. A. S.R.L. suma de 47752,84 euro fără TVA, în echivalent în RON la data plăţii reprezentând contravaloare lucrări; a înlăturat obligarea pârâtei la plata sumei de 53222,75 RON reprezentând contravaloare mochetă; totodată, a înlăturat obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere aferente sumei de 76799,62 RON şi a menţinut dispoziţia de respingere a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 76799,62 RON, reprezentând rest de plată din factura nr. x/21.01.2009.

A admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională S.C. B. S.A. împotriva reclamantei-pârâtă reconvenţională S.C. A. S.R.L. şi în consecinţă:

A obligat pârâta reconvenţională S.C. A. S.R.L. să plătească reclamantei-reconvenţionale suma de 79.500 euro, în echivalent în RON la data plăţii, reprezentând penalităţi de întârziere; a obligat reclamanta pârâtă reconvenţională să plătească pârâtei reclamantă reconvenţională suma de 16.629,5 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale la fond după compensare; totodată a obligat intimata S.C. A. S.R.L., la plata sumei de 123.824,03 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel şi a respins cererea apelantei privind obligarea intimatei reclamante la plata sumei reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă penalităţilor de întârziere, de la fond.

Împotriva deciziei nr. 255/2017 din 24 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia a II-a civilă, a declarat recurs reclamanta S.C A. S.R.L.

Prin decizia nr. 221 din 1 februarie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus încetarea acţiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. prin administrator judiciar D..

În argumentarea acestei soluţii, s-a reţinut, că prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu de la 27 martie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenţei formulată de debitoarea S.C. B. S.A., soluţie rămasă definitivă prin neapelare, astfel cum rezultă din dovada depusă la dosar.

În raport cu această împrejurare şi cu obiectul acţiunii judiciare formulate de reclamantă, ce vizează realizarea creanţelor asupra averii debitoarei, constatând că procedura insolvenţei pârâtei a fost deschisă sub imperiul Legii nr. 85/2014, s-a reţinut incidenţa în cauză a art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, a cărui teză finală prevede că:"La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează".

Prin urmare, în cazul în care, pe parcursul acţiunii judiciare având ca obiect realizarea creanţelor asupra averii debitorului, se dispune deschiderea procedurii insolvenţei faţă de acesta din urmă se suspendă de drept acţiunea, însă această suspendare este numai provizorie, în cazul rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, efectele sale producându-se numai până la respectivul moment, după care acţiunea judiciară încetează.

Având în vedere dispoziţiile legale mai sus menţionate şi reţinând că, prin încheierea din 27 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a Civiă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin neapelare, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoarea S.C. B. S.A., Înalta Curte a constatat încetarea acţiunii formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. prin administrator judiciar D..

Faţă de soluţia dispusă, Înalta Curte a constatat că nu se mai impune analizarea motivelor de recurs formulate de recurenta-reclamantă.

Împotriva deciziei nr. 221 din 1 februarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 03 aprilie 2018, a formulat contestaţie în anulare contestatoarea S.C A. S.R.L., invocând dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de contestaţie în anulare invocat, contestatoarea a arătat că dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, constând în neobservarea cererii reconvenţionale formulate de pârâta S.C. B. S.A. şi a motivelor de recurs împotriva soluţiei date cererii reconvenţionale prin decizia nr. 255 din 24 mai 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Astfel, a arătat contestatoarea că în afară de acţiunea introdusă de S.C A. S.R.L, în dosarul nr. x/2010, a fost dedusă judecăţii şi cererea reconvenţională formulată de S.C B. S.A., la care decizia contestată nu face referire.

A mai arătat contestatoarea că recursul său (mai exact, motivul I şi motivul III pct. 1 - 6) viza şi soluţia dată cererii reconvenţionale prin decizia nr. 255/24.05.2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, respectiv obligarea sa la plata sumelor de 79.500 Euro reprezentând penalităţi de întârziere şi a cheltuielilor de judecată (16.629,5 RON fond şi 123.824,03 RON, inclusiv în ceea ce priveşte obligarea sa la plata sumei de 29.480 RON cu titlu de onorariu de avocat în apel, care nu a fost cerută de apelanta-pârâtă).

În continuare, a susţinut contestatoarea că, din conţinutul art. 75 din Legea nr. 85/2014, reiese că suspendarea, respectiv încetarea reglementată de acest text de lege nu se refera şi la acţiunile formulate de debitoarea în insolvenţă contra unor terţi, care nu se suspendă şi nu încetează, indiferent că sunt formulate pe cale principală sau incidentală.

Prin urmare, judecata cererii reconvenţionale introduse de debitoarea în insolvenţă nu se suspendă şi nu încetează, ceea ce înseamnă că instanţa trebuia să soluţioneze recursul său în ceea ce priveşte soluţia dată cererii reconvenţionale, în caz contrar, decizia din apel prin care contestatoarea a fost obligată la plata unor sume de bani ar rămâne irevocabilă, ceea ce i-ar răpi un grad de jurisdicţie (recursul).

Prealabil examinării contestaţiei în anulare, Înalta Curte constată a fi neîntemeiată excepţia tardivităţii, invocată de intimată prin întâmpinare, având în vedere că o fotocopie a deciziei contestate a fost eliberată contestatoarei la 19.03.2018, conform dovezii depuse la fila x a prezentului dosar, iar calea extraordinară de atac a fost înregistrată la 03.04.2018, în termenul prevăzut de art. 319 alin. (2) C. proc. civ.. Drept consecinţă, excepţia tardivităţii urmează a fi respinsă

Trecând la analiza admisibilităţii contestaţiei în anulare supuse judecăţii, Înalta Curte constată că aceasta a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 318 teza I din C. proc. civ., şi anume situaţia în care "dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale".

Ipoteza prevăzută de lege vizează, prin urmare, erori materiale, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului şi care au avut drept consecinţă pronunţarea unor soluţii greşite. Este vorba deci, despre acea greşeală pe care o comite instanţa prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată, aspect ce nu se regăseşte însă în speţa de faţă.

Pe calea contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac, de retractare, pot fi analizate, din perspectiva dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. invocate, doar aspecte care se încadrează în sfera noţiunii de greşeală materială, care include greşeli de fapt, involuntare derivând din omiterea ori confundarea unor elemente sau date materiale, iar nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Numai o greşeală materială esenţială care a determinat o soluţie eronată poate fi invocată pe calea contestaţiei în anulare, iar aceasta se apreciază în raport cu situaţia existentă la dosar la data hotărârii ce se atacă.

În speţă, contestatoarea a invocat faptul că dezlegarea dată de Înalta Curte prin decizia contestată este rezultatul unei greşeli materiale, prin neobservarea cererii reconvenţionale formulate de pârâta S.C B. S.A şi a motivelor de recurs ce vizau soluţia dată cererii reconvenţionale prin decizia curţii de apel, întrucât, în raport cu dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2014, judecata cererii reconvenţionale introduse de debitoarea în insolvenţă nu se suspendă şi nu încetează, ceea ce înseamnă că instanţa trebuia să soluţioneze recursul său în ceea ce priveşte soluţia dată cererii reconvenţionale.

Or, un atare aspect nu se circumscrie noţiunii de greşeală materială, în sensul dispoziţiilor art. 318 teza I din C. proc. civ., întrucât vizează chiar modul în care a fost soluţionată pricina şi au fost interpretate şi aplicate dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2014 la situaţia particulară a cauzei.

Atacarea unei decizii a instanţei de recurs pe calea contestaţiei în anulare, nu se poate face decât pentru motive care să se circumscrie cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege, reglementarea legală a acestei căi extraordinare de atac, de retractare, nepermiţând invocarea unor pretinse greşeli de judecată ale instanţei, faţă de dispoziţiile de strictă interpretare ale art. 318 din C. proc. civ.

Faţă de cele de mai sus arătate, Înalta Curte urmează să respingă contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., ca parte căzută în pretenţii, contestatoarea va fi obligată să plătească intimatei S.C. B. S.A., prin administrator judiciar D. suma de 2.975 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, potrivit dovezii aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii.

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 221 din 01 februarie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2010, ca inadmisibilă.

Obligă contestatoarea să plătească intimatei S.C. B. S.A. prin administrator judiciar D. suma de 2.975 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2018.