Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2596/2018 AI generated

Consumer loan dispute: Invalidation of pre-dispute forum selection clause under alternative territorial jurisdiction rules

Case Number Decizia nr. 2596/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania resolved a negative conflict of jurisdiction by awarding territorial competence to the Corabia Court of Law, thereby validating the consumer’s initial choice of forum over the bank’s counter-venue. The dispute involved a personal loan contract where the consumer challenged specific clauses—including the foreign currency risk, variable interest rate, and a 5% origination fee—as abusive, while the bank had previously invoked a contractual forum selection clause for the Bucharest court. The decisive legal basis rested on Article 113(1)(8) and Article 116 of the Code of Civil Procedure, which provide an alternative territorial jurisdiction allowing consumers to sue at their domicile, combined with Article 126(2), which renders pre-dispute forum selection clauses in consumer contracts unwritten and unenforceable; the court further aligned with EU jurisprudence that such exclusive jurisdiction clauses in standard consumer contracts may be abusive and must be assessed ex officio, ultimately preventing the bank from overriding the statutory consumer forum.

Legislator headnote

AI generated

art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 116 C. proc. civ, art. 107 din C. proc. civ, art. 113 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 126 alin. (2) C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Consumer loan dispute: Invalidation of pre-dispute forum selection clause under alternative territorial jurisdiction rules: Acţiunea reclamantului vizează constatarea caracterului abuziv al unor clauze cuprinse în contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. x din data de 17.07.2008, iar potrivit art. 13.5 din contract, litigiile rezultate din această convenţie se soluţionează de instanţele de judecată competente din Bucureşti, clauză contractuală ce a fundamentat şi soluţia de declinare a competenţei dispusă de către Judecătoria Corabia.

Keywords

AI generated
jurisdiction over consumer contracts Civil Procedure Code conflict of jurisdiction alternative jurisdiction banking law contractual clause

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 7 iunie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Corabia sub nr. x/2017 din 25.04.2017 reclamantul A. a formulat, in contradictoriu cu parata B. S.A., cerere de chemare in judecata prin care a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar si eliminarea acesteia; obligarea paratei la inghetarea/stabilizarea cursului valutar aplicat ratelor lunare incasate de catre banca pentru restituirea imprumutului, la valoarea cursului indicat; constatarea abuziva a clauzei prevazuta la art. 3.2. privind tipul dobanzii, care in cazul de fata este variabila in functie de evolutia pietei financiar-bancare, iar banca avand dreptul de a modifica rata de dobanda; constatarea ca abuziva a clauzei prevazuta la art. 4 privind comisionul de acordare in cuantum de 5% aplicat la suma imprumutata si retinut din aceasta la data acordarii creditului; obligarea paratei la restituirea diferentelor incasate de catre parata peste cursul valutar de la momentul semnarii contractului, ca efect al constatarii nulitatii absolute a clauzei de risc valutar.

In drept, cererea a fost întemeiată pe disp. Lg. 193/2000, C. civ., O.U.G. nr. 21/1992, O.U.G. nr. 174/2008.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, pe fondul cauzei respingerea cererii ca neîntemeiată, iar pe cale de excepţie a invocat excepţia necompetentei teritoriale a Judecătoriei Corabia.

Prin sentinţa civilă nr. 24 din data de 17 ianuarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, instanţa a admis excepţia necompetenţei Judecătoriei Corabia şi a declinat competenţa soluţionării cauzei in favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

În fundamentarea acestei sentinţe, analizând cu prioritate excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Corabia, instanţa a reţinut că în cuprinsul contractului de credit pct. 13.5 s-a menţionat ca "litigiile rezultate din prezentul contract care nu pot fi soluţionate pe cale amiabila, se soluţionează de instanţele de judecata competente din Bucuresti." şi că, potrivit art. 12 din Lg. 193/2000, competenta facultativa prevazuta in cadrul acestei legi se aplica exclusiv cererilor in instanta introduse de catre ANPC.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorulu 1 Bucureşti sub numărul x/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 2748/2018 din 27 aprilie 2018, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. în favoarea Judecătoriei Corabia şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia, totodată, a dispus suspendarea cauzei până la soluţionarea conflictului de competenţă.

În fundamentarea acestei soluţii, Judecătoria Sector 1 Bucureşti, în aplicarea dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 116 C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Acţiunea reclamantului vizează constatarea caracterului abuziv al unor clauze cuprinse în contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. x din data de 17.07.2008, iar potrivit art. 13.5 din contract, litigiile rezultate din această convenţie se soluţionează de instanţele de judecată competente din Bucureşti, clauză contractuală ce a fundamentat şi soluţia de declinare a competenţei dispusă de către Judecătoria Corabia.

Totuşi, a reţinut instanţa, prin hotărârea din data de 09.11.2010, pronunţată în cauza C-137/08, C.. împotriva D., cod ECLI:EU:C:2010:659, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că "Instanţa naţională trebuie să dispună din oficiu măsuri de cercetare judecătorească pentru a stabili dacă o clauză prin care se atribuie competenţă jurisdicţională teritorială exclusivă, ce figurează în contractul care face obiectul unui litigiu cu care este sesizată şi care a fost încheiat între un vânzător sau un furnizor şi un consumator, intră în domeniul de aplicare al Directivei 93/13 şi, în caz afirmativ, trebuie să aprecieze din oficiu eventualul caracter abuziv al unei astfel de clauze".

Instanţa naţională a statuat că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile stabilite de către Curtea de Justiţie a Uniuni Europene în hotărârea anterior menţionată pentru ca această clauză de atribuire a competenţei, art. 13.5 din contract, să fie considerată abuzivă, astfel că devin aplicabile regulile de competenţă prevăzute în dreptul comun.

Instanţa a apreciat că, potrivit art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 116 din acelaşi cod, legislaţia conferă consumatorului dreptul de a alege între mai multe instanţe deopotrivă competente, respectiv între instanţa de la sediul profesionistului şi cea de la domiciliul său.

În speţă, s-a reţinut că alegerea reclamantului a fost efectuată în momentul în care a introdus cererea la instanţa de la domiciliul său, respectiv la Judecătoria Corabia şi, în consecinţă, această instanţă este competentă să soluţioneze prezenta cauză.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Corabia competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Se constată că acţiunea dedusă judecăţii are ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze cuprinse în contractul de împrumut nr. x din data de 17.07.2008 încheiat între reclamant şi pârâtă, precum şi că acest litigiu face parte din materia protecţiei drepturilor consumatorilor.

Regula generală în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 din C. proc. civ., care prevede că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Conform art. 113 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în afară de instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, mai este competentă "instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

Instanţa reţine că reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 C. proc. civ.

Pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opţiune susţinută de art. 116 C. proc. civ.

Mai mult decât atât, potrivit art. 126 alin. (2) din acelaşi cod "În litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă".

Ca atare, conform dispoziţiilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ., clauza atributivă de competenţa prevăzută la art. 13.5 din contractul de credit nu poate fi avută în vedere întrucât a fost stipulată anterior naşterii dreptului la despăgubire.

În egală măsură, Înalta Curte reţine că în cauza Oceano Grupo Editorial S.A. vs. E. s-a stabilit că este inechitabil şi mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva comerciantului care i-a încălcat drepturile la instanţa de la sediul acestuia din urmă.

Este de necontestat că prezenta cauză este guvernată de norme juridice ce instituie o competenţă alternativă, având în vedere şi textele legale anterior evocate, reclamantul având posibilitatea de a introduce acţiunea fie la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, fie la instanţa domiciliului consumatorului, care este în loc. Corabia, aceste instanţe fiind deopotrivă competente.

În cauză, opţiunea reclamantului a fost în sensul soluţionării cauzei la Judecătoria Corabia, prin urmare, la instanţa de la domiciliul său, conform art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., opţiune susţinută de prevederile art. 116 C. proc. civ. din acelaşi cod.

Este de reţinut că, în toate cazurile de competenţă alternativă, alegerea instanţei aparţine reclamantului, iar odată învestită una dintre instanţele competente teritorial, opţiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acţiunii s-a fixat în mod definitiv competenţa teritorială a instanţei respective.

Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Corabia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Corabia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2018.