Negative jurisdictional conflict over minor maintenance reduction: exclusive territorial competence of the protected person's domicile under Art. 114(1) Code of Civil Procedure
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction between the Buftea and Ploiești Courts of First Instance by ordering the Ploiești Court to hear the case, establishing it as the competent forum for the dispute. The case involved a father's request to reduce the maintenance allowance for his minor daughter, which initially triggered a jurisdictional dispute after the Buftea Court declined territorial jurisdiction based on the minor's residence in the Ploiești district, while the Ploiești Court rejected the case citing procedural irregularities in the initial jurisdictional analysis. Relying on Article 114(1) of the Code of Civil Procedure, the court determined that jurisdiction is exclusively vested in the court of the protected person's domicile or residence, and rejected the Ploiești Court's argument that the jurisdictional exception was invalidly raised later than the first hearing; the court reasoned that the Buftea Court could not have addressed jurisdiction at the first hearing because a procedural incident (a request for postponement due to lack of defense) precluded a definitive ruling on public-order competence until the incident was resolved.
Legislator headnote
AI generatedart. 114 alin. (1) C. proc. civ, art. 124 alin. (2) C. proc. civ, art. 222 C. proc. civ, art. 114 din C. proc. civ, art. 114 alin. (1) din C. proc. civ, art. 130 alin. (2) C. proc. civ; Negative jurisdictional conflict over minor maintenance reduction: exclusive territorial competence of the protected person's domicile under Art. 114(1) Code of Civil Procedure: The case involved a father's request to reduce the maintenance allowance for his minor daughter, which initially triggered a jurisdictional dispute after the Buftea Court declined territorial jurisdiction based on the minor's residence in the Ploiești district, while the Ploiești Court rejected the case citing procedural irregularities in the initial jurisdictional analysis. Relying on Article 114(1) of the Code of Civil Procedure, the court determined that jurisdiction is exclusively vested in the court of the protected person's domicile or residence, and rejected the Ploiești Court's argument that the jurisdictional exception was invalidly raised later than the first hearing; the court reasoned that the Buftea Court could not have addressed jurisdiction at the first hearing because a procedural incident (a request for postponement due to lack of defense) precluded a definitive ruling on public-order competence until the incident was resolved.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural rule authorizing the High Court to establish the competent court to resolve the negative conflict of jurisdiction between the first instance courts.
Full text
Şedinţa publică din data de 7 iunie 2018
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 18.08.2017 pe rolul Judecătoriei Buftea, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu parata A. si cu minora reducerea pensiei de întreţinere stabilită în favoarea minorei B., arătând că s-au modificat condiţiile sale materiale.
In drept,cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile C. civ. si de procedura civila.
Prin sentinţa civilă nr. 990 din 23.02.2018, pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/2017 a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Buftea, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
În fundamentarea acestei sentinţe, s-a reţinut faţă de obiectul cauzei - pensie de întreţinere - că sunt aplicabile dispoziţiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ. privind cererile în materie de tutelă şi familie.
Astfel, dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.
In fapt, instanţa a constatat că, prin sentinţa civilă nr. 10827 a Judecătoriei Ploieşti, pronunţată în dosarul nr. x/2013, definitiva prin neapelare, s-a stabilit domiciliul minorei B. la mamă, A., care îşi are domiciliul în judeţul Prahova.
Ca atare, instanţa a reţinut că domiciliul minorei se află în raza de competenţă a Judecătoriei Ploieşti motiv pentru care competenţa de soluţionare a cererii aparţine acestei instanţe.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti, la data de 13.03.2018, sub numărul x/2017.
Prin sentinţa nr. 3511 din 25 aprile 2018 Judecătoria Ploieşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea; totodată, a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă între Judecătoria Buftea şi Judecătoria Ploieşti, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă astfel ivit.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa, a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin sentinţa de declinare a competenţei nr. 990/23.02.2018, Judecătoria Buftea a reţinut că, potrivit art. 114 alin. (1) C. proc. civ., instanţa competentă să soluţioneze cererea formulată este Judecătoria Ploieşti având în vedere că minora îşi are locuinţa în comuna Puchenii Mari, jud. Prahova.
Totodată, a constatat că la primul termen de judecată din data de 04.12.2017, în condiţiile în care pârâtul a depus o cerere de amânare pentru lipsă de apărare, Judecătoria Buftea a amânat cauza, pentru ca pârâtul să facă dovada neprezentării avocatului ales, necompetenţa teritorială fiind invocată abia la al doilea termen de judecată.
Faţă de datele cauzei, instanţa a apreciat că în raport de natura litigiului, competenţa este reglementată de norme de ordine publică, astfel că aceasta trebuia analizată la primul termen de judecată la care părţile erau legal citate, aşa cum impun dispoziţiile art. 130 alin. (2) din Codul de procedură şi art. 131 alin. (1) din acelaşi cod.
Chiar dacă, cererea de amânare a cauzei, ce are natura unei incident procedural, potrivit art. 124 alin. (2) C. proc. civ., putea fi soluţionată de instanţa în faţa cărei a fost invocată, s-a reţinut că Judecătoria Buftea a amânat cauza fără să se pronunţe asupra acestei cereri în sensul admiterii sau respingerii (pentru că lipsea dovada imposibilităţii de prezentare a avocatului ales), fără să-şi verifice şi stabilească competenţa şi fără să proroge stabilirea şi verificarea competenţei, pentru termenul următor. Or, cât timp cauza nu a fost amânată în condiţiile art. 222 C. proc. civ., rezultă că Judecătoria Buftea nu şi-a analizat competenţa la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, astfel că aceasta trebuia să păstreze cauza spre soluţionare, invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale la al doilea termen de judecată fiind nelegală, cu încălcarea termenului imperativ prevăzut de normele de procedură.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Ploieşti competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
În speţă, acţiunea formulată de reclamantul C. are ca obiect modificarea măsurilor privind pensia de întreţinere datorată fiicei sale minore B..
Se reţine că cererile în materie de tutelă şi familie sunt reglementate de dispoziţiile art. 114 din C. proc. civ.. Potrivit alin. (1) "Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită."
Cum cererea de chemare în judecată se referă la măsuri ce privesc obligaţia de întreţinere a copilului său minor, Înalta Curte apreciază că, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 114 alin. (1) din C. proc. civ., care reprezintă o dispoziţie specială, ce instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.
În egală măsură, se constată că, la termenul de judecată din 04.12.2017, astfel cum reiese din cuprinsul încheierii de şedinţă din acea dată, în condiţiile în care pârâta a depus o cerere de amânare pentru lipsă de apărare, Judecătoria Buftea a amânat cauza în raport cu această cerere, necompetenţa teritorială fiind invocată la termenul următor.
Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."
Referitor la verificarea competenţei, alin. (1) al art. 131 C. proc. civ. stipulează în sensul că "La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".
Aşadar, instanţa nu avea cum să stabilească şi să consemneze în încheiere decât aspecte în legătură cu care părţile au putut să se exprime. Or, câtă vreme se ivise un incident procedural, cel privind cererea de amânare a soluţionării cauzei pentru lipsă de apărare, iar pricina a fost amânată în raport cu aceasta, judecătorul, ţinând cont de necesitatea respectării principiului dreptului la apărare şi al contradictorialităţii, precum şi de interesul superior al copilului, nu putea pronunţa o soluţie privind competenţa de ordine publică.
Dincolo de faptul că instanţa care a constatat ivit conflictul de competenţă nu este o instanţă de control judiciar, în speţă, nu se poate considera că judecătorul nu a luat act de această cerere de amânare, argumentat de faptul că nu fusese dovedit motivul cererii de amânare, în condiţiile în care instanţa a amânat cauza faţă de cererea pârâtei privind lipsa de apărare, stabilindu-se în sarcina acesteia doar obligaţia de a depune dovada neprezentării avocatului ales.
Având în vedere interesul superior al copilului, faptul că minora locuieşte împreună cu mama sa, în comuna Puchenii Mari, judeţul Prahova şi că Judecătoria Ploieşti este instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul minora (persoana ocrotită) cu privire la care se solicită luarea măsurilor ce fac obiectul demersului judiciar al reclamantului, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2018.