Supreme Court incompetence for appeal against Tribunal judgment due to value exceeding 200,000 RON threshold
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared itself materially incompetent, declined jurisdiction in favor of the Pitești Court of Appeal, and ordered the remand of the case, leaving the lower court decisions in a state of suspension pending review by the competent appellate instance. The dispute concerned a claim by a contractor for the release of 50% of a performance guarantee retained by an employer, along with interest on late payments, where the plaintiff had argued that the appeal was admissible at the Supreme Court level. The decisive legal basis for the declination was the interpretation of Constitutional Court Decision No. 369/2017, which declared unconstitutional the restriction on appeals for claims valued up to RON 1,000,000, but the High Court determined this ruling applied only to cases initiated at the Tribunal level. Because the subject matter value exceeded RON 200,000, the first instance jurisdiction belonged to the Tribunal under Article 94(1)(k) of the Code of Civil Procedure, meaning that appeals against Tribunal decisions in such cases must be resolved by the Court of Appeal (the immediately superior instance) rather than the High Court, in accordance with Article 483(4) and Article 97(1) of the Code of Civil Procedure, which prohibit "skipping" a level of jurisdiction.
Legislator headnote
AI generatedart. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 483 C. proc. civ; Supreme Court incompetence for appeal against Tribunal judgment due to value exceeding 200,000 RON threshold: The dispute concerned a claim by a contractor for the release of 50% of a performance guarantee retained by an employer, along with interest on late payments, where the plaintiff had argued that the appeal was admissible at the Supreme Court level. The decisive legal basis for the declination was the interpretation of Constitutional Court Decision No. 369/2017, which declared unconstitutional the restriction on appeals for claims valued up to RON 1,000,000, but the High Court determined this ruling applied only to cases initiated at the Tribunal level. Because the subject matter value exceeded RON 200,000, the first instance jurisdiction belonged to the Tribunal under Article 94(1)(k) of the Code of Civil Procedure, meaning that appeals against Tribunal decisions in such cases must be resolved by the Court of Appeal (the immediately superior instance) rather than the High Court, in accordance with Article 483(4) and Article 97(1) of the Code of Civil Procedure, which prohibit "skipping" a level of jurisdiction.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural provision cited in the dispositive to justify the admission of the exception of material incompetence and the declination of jurisdiction.
Full text
Şedinţa publică din data de 7 iunie 2018
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 04.09.2015, sub nr. x/2015, societatea reclamantă A. S.R.L., in contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., având in vedere prevederile art. 1852 alin. (3), art. 1862 alin. (3), art. 1879 alin. (3) si 4, art. 1707 alin. (3) art. 1717 noul C. civ., art. 192 si urm. din noul C. proc. civ., precum şi în baza prevederilor art. 2 din actul Adiţional nr. 1 la contractul de execuţie nr. x/2012 a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat sa se dispună obligarea societăţii parate, în baza prevederilor art. 2 din Actul Adiţional nr. 1 la Contractul de execuţie nr. x/08.05.2012, la restituirea către societatea reclamanta a valorii de 50% din valoarea reţinuta aferenta garanţiei de buna execuţie, in cuantum de 52.095,53 RON evidenţiata si reţinuta de către societatea parata din fiecare factura. De asemenea, societatea reclamantă a mai solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata penalităţilor de întârziere la îndeplinirea obligaţiei contractuale, curgând de la data de 28.06.2015 şi până la data înregistrării cererii de chemare in judecata, respectiv 26.08.2015, respectiv suma de 15.625,8 RON, conform Tabelului conţinând modalitatea de plata a acestora, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 3681/2016 din 22.04.2016, Judecătoria Piteşti a admis excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată invocată de către pârâtă şi a respins cererea reclamantei, ca prematur introdusă; totodată, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii de reprezentant invocată de către pârâtă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta.
Prin decizia nr. 3404/2017 din 21.11.2017, Tribunalul Arges a respins apelul declarat de către A. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 3681/2016 pronunţată de Judecătoria Piteşti în prezenta cauză, intimată fiind S.C. B. S.R.L., ca nefondat; a luat act că se solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
Împotriva acestei decizii, A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii excepţiei prematurităţii invocate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 2 martie 2018.
Prin rezoluţia din data de 6 martie 2018, s-a fixat termen de judecată la 7 iunie 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererii de recurs.
La data de 22 mai 2018, recurenta-reclamantă a depus note scrise, prin care a arătat că Înalta Curte este competentă să soluţioneze cauza.
Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale, urmează a o admite şi a declina soluţionarea recursului în favoarea Curţii de Apel Piteşti, pentru următoarele considerente:
După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".
Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidenţa acestor dispoziţii şi referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.
Rezultă că sintagma declarată neconstituţională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică cele care pornesc în primă instanţă de la tribunale.
De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale. Conţinutul acestui paragraf este următorul:
"Întrucât recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, Curtea reţine că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie".
Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituţională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puţin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi că doar anumite recursuri ajung să fie soluţionate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.
În ce priveşte criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluţionate de către judecătorii, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, aceasta însemnând că, în ce priveşte criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competenţa, în primă instanţă, a tribunalelor.
Coroborând aceste dispoziţii legale cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât şi în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depăşesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.
În altă ordine de idei, se poate reţine că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 şi 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului şi hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competenţa de soluţionare a recursurilor revine instanţelor imediat superioare, respectiv curţilor de apel.
Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.
Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al art. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.
De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.
Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 3404/2017 din 21 noiembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Argeş, secţia Civilă, în favoarea Curţii de Apel Piteşti.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2018.