Supreme Court lack of material jurisdiction to review appeal against Tribunal's suspension order due to death of party.

Şedinţa publică din data de 7 iunie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Lieşti la data de 14.04.2016 reclamantul A. a solicitat îndreptarea, lămurirea şi completarea hotărârii pronunţată în dosarul nr. x/2015.

Prin încheierea din data de 28.06.2016, Judecătoria Lieşti a suspendat judecarea cererii, în baza art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cu motivarea că a intervenit decesul unei părţi, iar reclamantul nu a indicat moştenitorii.

Împotriva acestei Încheieri, reclamantul A. a exercitat calea de atac a recursului.

Prin decizia civilă nr. 20/2017 din 31.01.2017 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în dosarul x/2015, a fost admisă excepţia netimbrării invocată de instanţă din oficiu.

A fost respins ca netimbrat recursul formulat de recurentul - reclamant A., în contradictoriu cu intimatul - pârât B., împotriva încheierii de şedinţă din data de 28.06.2016 pronunţată de Judecătoria Lieşti în dosarul nr. x/2015.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, sub nr. x/2015/a2.

Prin decizia civilă nr. 17/R din 10 ianuarie 2018, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3), art. 97 pct. 1 C. proc. civ. şi considerentele deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 pronunţată de Curtea Constituţională.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 9 februarie 2018.

Prin rezoluţia din data de 14 februarie 2018, s-a fixat termen de judecată la 7 iunie 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererii de recurs.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale, urmează a o admite şi a declina soluţionarea recursului în favoarea Curţii de Apel Galaţi, pentru următoarele considerente:

La originea exercitării prezentului recurs se află o cerere care a declanşat procedura judiciară în faţa judecătoriei, respectiv o cerere de îndreptare, lămurire şi completare a unei hotărâri formulată în cadrul unui litigiu având ca obiect o contestaţie la executare.

Judecata acestei cereri a fost suspendată în baza art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cu motivarea că a intervenit decesul unei părţi, iar reclamantul nu a indicat moştenitorii.

Împotriva acestei hotărâri reclamantul a formulat recurs, care a fost soluţionat, printr-o decizie definitivă, de instanţa superioară-Tribunalul Galaţi.

Potrivit art. 414 alin. (1) C. proc. civ., asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară; iar conform alin. (2) al acestui text de lege împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, se poate declara recurs cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului.

Aşadar, recursul împotriva încheierii de suspendare se judecă de instanţa superioară celei care a pronunţat hotărârea, cum s-a procedat şi în speţă; în acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Ulterior, reclamantul a declarat recurs împotriva acestei din urmă hotărâri, care formează obiectul căii extraordinare de atac pendinte.

În cauză, nu se poate reţine susţinerea Curţii de Apel Galaţi în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al art. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă avem de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.

Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanţa supremă şi că, pe lângă necesitatea existenţei normative a recursului, este important a se avea în vedere condiţiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziţia legală menţionată rezultă faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a instanţei supreme.

Aşadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

Hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă se determină conform normei de competenţă stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curţii de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speţa supusă judecăţii nu se regăseşte în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o hotărâre pronunţată de tribunal în cadrul unei cereri de recurs formulate împotriva unei încheieri prin care cauza a fost suspendată în baza art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuţie aplicabilitatea deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30.05.2017, întrucât, aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenţei ratione materiae de soluţionare a recursului, anume cel al admisibilităţii căii extraordinare de atac.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 20/2017 din 31 ianuarie 2017, pronunţate de Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015, în favoarea Curţii de Apel Galaţi.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2018.