Credit contract dispute; cassation appeal declared inadmissible due to value threshold limit

COMPLET FILTRU

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea iniţial înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la data de 26 septembrie 2014, sub nr. x/2014, şi, ulterior, declinată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 25 iunie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A. Bucureşti, solicitând instanţei ca, urmare administrării probelor, prin hotărâre judecătorească, să hotărască următoarele: să constate caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art. 1.1 lit. b), art. 4.1, art. 4.2, art. 4.3, art. 4.7, art. 5.1, art. 5.2 teza 2, art. 5.8, art. 6.1 alin. (1) şi (2), art. 6.2, art. 14.4 teza 2 din contractul de credit nr. x/22.08.2008, acestea fiind nule absolut, şi, pe cale de consecinţă, să se dispună eliminarea acestora din contract; obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a comisionului de procesare în cuantum de 4.963,10 CHF perceput de pârâtă, la care să se adauge dobânda legală de la data plăţii acestui comision şi până la data restituirii efective; obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a comisionului de administrare lunar perceput de aceasta, la care să se adauge dobânda legală de la data plăţii şi până la restituirea efectivă; obligarea pârâtei la eliminarea comisionului de administrare din contract; obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii aplicate creditului conform dobânzii iniţiale de 4,6% pe an pentru perioada august 2008- octombrie 2010 şi, pe cale de consecinţă, să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei rezultate din diferenţa dintre dobânda percepută şi dobânda recalculată, la care să se adauge dobânda legală de la data plăţii şi până la data restituirii efective; să dispună obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii aplicate creditului după formula Marja băncii fixă + Libor CHF 3 luni pentru perioada noiembrie 2010 la zi, urmând ca pârâta să actualizeze pe viitor, la fiecare 3 luni, dobânda conform indicelui Libor CHF 3 luni, şi, să dispună obligarea pârâtei la convertirea în RON a creditului acordat la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului şi, implicit, recalcularea tuturor sumelor plătite de la data acordării creditului; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 21 octombrie 2014, reclamantul a modificat capetele 5 şi 6 din cerere, solicitând obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii aplicate creditului după formula "marja băncii fixă 1,85%+Libor CHF 3 luni", pentru perioada septembrie 2009 la zi, urmând ca pârâta să actualizeze pe viitor, la fiecare 3 luni dobânda prin raportare la indicele Libor CHF 3 luni, conform art. 93 lit. g) din O.G. nr. 21/1992, art. 14 din Legea 190/1999, art. 11 lit. g) din Norma B.N.R. nr. 8/1999.

La data de 1 aprilie 2015 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de pârâtă, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată, şi, în prealabil, invocând excepţia inadmisibilităţii capătului 7 de cerere şi a lipsei interesului legitim al capătului 7 de cerere.

La data de 10 iunie 2015, reclamantul a formulat o cerere de modificare a cererii, pentru petitele 1, 2, 3, 4, fiind făcute precizări cu privire la motivarea în fapt şi drept. Reclamantul a modificat petitul 6 în sensul că solicită obligarea pârâtei la convertirea în RON a creditului acordat la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului, urmând ca plata acestuia să se facă în continuare în RON. A modificat şi petitul 5 în sensul că solicită obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii aplicate creditului după formula marja băncii fixă 1,85%+Libor CHF 3 luni pentru perioada septembrie 2009- până la zi.

Prin sentinţa civilă nr. 6814, pronunţată la data de 04 decembrie 2015, în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei de interes şi a inadmisibilităţii pentru capătul 7 de cerere; a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. Bucureşti, astfel cum a fost precizată şi modificată; a constatat caracterul abuziv al clauzelor cuprinse la art. 1.1 lit b, art. 4.1, art. 4.2, art. 4.3, art. 4.7, art. 5.1, art. 5.2 teza 2, art. 5.8, art. 6.1 alin. (1) si alin. (2), art. 6.2, art. 14.4 teza 2 din contractul de credit nr. x/22.08.2008, acestea fiind nule absolut şi a dispus eliminarea lor din contract; a obligat pârâta să restituie reclamantului suma percepută cu titlu de comision de procesare în cuantum de 4.963,10 CHF, la care se adaugă dobânda legală de la data plaţii acesteia şi până la data restituirii efective; a obligat pârâta să restituie reclamantului sumele reţinute cu titlu de comision lunar de administrare, în cuantum de 32.945,45 CHF, la care se adaugă dobânda legala de la data plăţii şi până la restituirea efectivă; a obligat pârâta la convertirea în RON a creditului acordat la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului şi la recalcularea tuturor sumelor plătite de la data acordării creditului, şi a respins ca neîntemeiate petitele 4, 5 şi 6 din cerere; a obligat pârâta la 5.507 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, în termen, pârâta B. S.A. Bucureşti, la data de 11 martie 2016 (data poştei înscrisă pe plicul de expediere), motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeaşi dată.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 254, pronunţată la data de 09 februarie 2017, în dosarul nr. x/2015, a admis apelul formulat de apelanta- pârâtă B. S.A. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 6814/04.12.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul- reclamant A., şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că: a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută parţială a clauzelor cuprinse la: - art. 4.3 din contractul de credit nr. x/22.08.2008 doar în partea privitoare la: criteriul de determinare a ratei anuale a dobânzilor aniversare aplicabile, menţionate la art. 4.1 pct. 2, respectiv "cea în vigoare la momentul exercitării opţiunii", şi, criteriul de determinare a dobânzii aniversare revizuibile pentru un an aplicabile în cazul prevăzut la art. 4.2, respectiv "cea în vigoare la momentul datei de aniversare a creditului, dobândă ce va fi afişată la sediile băncii", şi, - art. 4.7 din contractul de credit nr. x/22.08.2008 doar în partea privitoare la criteriul de modificarea a ratei anuale a dobânzii aniversare revizuibile, respectiv "în funcţie de evoluţia pieţei financiare sau de politica de credite a băncii" a respins în rest, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată şi modificată; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 166,88 RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în primă instanţă; a menţinut restul dispoziţiilor din sentinţa apelată; a obligat apelanta- pârâtă la plata către intimatul- reclamant a sumei de 113,60 RON şi 7,644 Euro la cursul B.N.R. din data plăţii reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel, şi a respins ca neîntemeiată cererea apelantei- pârâte privind obligarea intimatului- reclamant la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

Reclamantul A. a uzat în continuare de calea de atac a recursului împotriva acestei decizii.

Faţă de dispoziţiile art. 490 alin. (2) teza I C. proc. civ., coroborat cu art. 491 din Legea nr. 134/2010- noul C. proc. civ., cu referire la art. 474 alin. (1) din acelaşi Cod, raportat la art. XVII alin. (3) şi art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013, pârâta B. S.A. Bucureşti a depus la dosar recurs incident, în cadrul termenului procedural legal, odată cu întâmpinarea la recursul principal.

Învestită fiind cu judecata recursului declarat în cauză, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia de inadmisibilitate a recursului, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) şi art. 483 alin. (2) teza I Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 98 alin. (1) şi art. 99 alin. (2) din acelaşi Cod, prin raportare la art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, excepţie în privinţa căreia, fiind luată în examinare cu prioritate faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., reţine următoarele:

Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, iar, potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi orice alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Aşadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile stabilite ca atare prin art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi text, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Deopotrivă, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 634 alin. (1) Noul C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului; 2. hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3. hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel; 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs; 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii; 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.".

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac- care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

În cauză, se constată că, obiect al recursului de faţă îl constituie decizia civilă nr. 254 din 09 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2015, prin care instanţa de apel a admis apelul formulat de apelanta- pârâtă B. S.A. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 6814/04.12.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul- reclamant A., şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că: a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută parţială a clauzelor cuprinse la: - art. 4.3 din contractul de credit nr. x/22.08.2008 doar în partea privitoare la: criteriul de determinare a ratei anuale a dobânzilor aniversare aplicabile, menţionate la art. 4.1 pct. 2, respectiv "cea în vigoare la momentul exercitării opţiunii", şi, criteriul de determinare a dobânzii aniversare revizuibile pentru un an aplicabile în cazul prevăzut la art. 4.2, respectiv "cea în vigoare la momentul datei de aniversare a creditului, dobândă ce va fi afişată la sediile băncii", şi, - art. 4.7 din contractul de credit nr. x/22.08.2008 doar în partea privitoare la criteriul de modificarea a ratei anuale a dobânzii aniversare revizuibile, respectiv "în funcţie de evoluţia pieţei financiare sau de politica de credite a băncii" a respins în rest, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată şi modificată; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 166,88 RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în primă instanţă; a menţinut restul dispoziţiilor din sentinţa apelată; a obligat apelanta- pârâtă la plata către intimatul- reclamant a sumei de 113,60 RON şi 7,644 Euro la cursul B.N.R. din data plăţii reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel, şi a respins ca neîntemeiată cererea apelantei- pârâte privind obligarea intimatului- reclamant la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

Potrivit dispoziţiilor art. 98 alin. (1) C. proc. civ., "competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, pentru stabilirea valorii nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale precum dobânzile, penalităţile, fructele etc.

Potrivit dispoziţiilor art. 99 alin. (2) din acelaşi act normativ, "în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior menţionate, rezultă că în cazul cererii de chemare în judecată care cuprinde mai multe capete de cerere principale, întemeiate pe aceeaşi cauză, competenţa după valoare va fi determinată în funcţie de acea pretenţie care are valoarea cea mai ridicată.

Prin raportare la aceste prevederi legale, se constată că prin cererea de chemare în judecată formulată în prezenta cauză s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al unor clauze stipulate în Contractul de credit nr. x din 22.08.2008.

Fiind formulate capete de cerere distincte în legătură cu clauze contractuale a căror validitate este contestată, se constată că acestea au natura unor capete de cerere principale, în sensul art. 30 alin. (3) teza a II-a prima ipoteză C. proc. civ., având în vedere că, pe de o parte, au fost formulate prin cererea introductivă de instanţă şi, pe de altă parte, soluţia dată fiecărui capăt de cerere nu depinde de soluţia dată celorlalte capete de cerere.

Astfel, va fi examinată valoarea fiecărui capăt de cerere principal, prin raportare la estimările făcute în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi la sumele ce rezultă din înscrisurile depuse în primă instanţă.

Prin raportare la aceste valori, se constată că valoarea cea mai ridicată este cea din capătul de cerere principal prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la convertirea în RON a creditului acordat la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului, şi, implicit, recalcularea tuturor sumelor plătite de la data acordării creditului, aceasta fiind în cuantum de 392.055,18 RON (echivalentul creditului de 266.179,09 CHF, în sumă de 970.622,05 RON, conform cursului BNR de la data formulării cererii de chemare în judecată- 3,6465 RON/CHF, minus suma de 578.566,87 RON, conform cursului BNR de la data acordării creditului- 2,1736 RON/CHF).

Potrivit dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017 pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20. VII.2017, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii (paragraful 32) s-a reţinut că, efectul constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

În condiţiile în care caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale vizează atât dispozitivul, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină (Decizia Curţii Constituţionale nr. 1/1995), rezultă că sintagma privitoare la pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv nu se va mai aplica hotărârilor pronunţate în apel ulterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, a Curţii Constituţionale.

Per a contrario, hotărârilor pronunţate în apel anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, a Curţii Constituţionale, li se aplică pragul valoric de 1.000.000 RON, reglementat de prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Or, această din urmă ipoteză este aplicabilă în prezenta cauză, în condiţiile în care decizia ce face obiectul prezentului recurs a fost pronunţată la 09 februarie 2017, iar decizia nr. 369 din 30 mai 2017, a Curţii Constituţionale, a fost publicată în Monitorul Oficial la 20 iulie 2017, deci, chiar mult anterior declarării ca fiind neconstituţionale a prevederilor legale sus- arătate.

Totodată, se reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. care instituie un prag valoric de 500.000 RON sunt prorogate de la aplicare, astfel cum rezultă din prevederile art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 conform cărora, "dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019".

Prin raportare la aceste consideraţii, cum, în speţă, valoarea cea mai ridicată o are capătul de cerere principal prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la convertirea în RON a creditului acordat la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului, şi, implicit, recalcularea tuturor sumelor plătite de la data acordării creditului, aceasta fiind în cuantum de 392.055,18 RON, valoare care este inferioară pragului valoric de 1.000.000 RON, prevăzut de dispoziţiile art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, se poate concluziona în sensul că decizia civilă nr. 254 din 09 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Apărarea formulată de recurentul- reclamant prin punctul de vedere formulat, în scris, faţă de raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în combaterea excepţiei de inadmisibilitate invocate, nu va fi reţinută, având în vedere că inclusiv determinarea competenţei materiale nu se face prin adiţionarea sumelor solicitate prin capetele principale de cerere, ci în modalitatea menţionată, legiuitorul însuşi arătând că, în cazul cererilor expres enumerate în art. 101 C. proc. civ., interesează valoarea obiectului actului juridic, după caz, proporţional cu partea din obiectul dedus judecăţii.

În atari condiţii, în speţă, decizia dată în apel nu întruneşte condiţia cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., întrucât, are caracter definitiv de la pronunţarea sa, şi, în această ipoteză, exercitarea căii extraordinare de atac este inadmisibilă.

Această concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac şi, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Înalta Curte constată că, în cauză, se aplică cu prioritate principiul legalităţii, conform căruia, regimul căilor de atac (fel, condiţii, termen) este reglementat de lege şi nu îi este îngăduit niciunui participant al procesului civil să deroge de la acest principiu. Legea este cea care recunoaşte condiţiile de exercitare a căilor de atac, acestea nu sunt stabilite de judecător, astfel că, menţiunile eronate din dispozitivul unei hotărâri privind regimul căii de atac nu sunt de natură a produce efecte juridice, în condiţiile în care sunt contrare legii, astfel că nu deschid părţilor drepturi pe care legea nu le acordă.

Astfel, Înalta Curte apreciază că formularea recursului de faţă încalcă principiul legalităţii căii de atac, în raport de prevederile art. 457 Noul C. proc. civ., ceea ce este inadmisibil, exerciţiul căilor de atac fiind pus la dispoziţia părţilor, în limitele şi condiţiile legii.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curţii Constituţionale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătoreşti nu se încalcă dreptul la acces liber la justiţie, aşa cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reţinute de art. 16 din Constituţia României.

Faţă de cele de mai sus, nefiind întrunite condiţiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilităţile se situează în categoria excepţiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu, cu consecinţa respingerii prezentului recurs dedus judecăţii, ca inadmisibil.

În ceea ce priveşte recursul incident formulat de recurenta- pârâtă B. S.A. Bucureşti, faţă de prevederile art. 491 alin. (1) Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 472 alin. (2) din acelaşi Cod, potrivit cu care, "Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect", se reţine că recursul incident a rămas fără efect, urmând a fi respins ca atare.

Constatând că, în faza procesuală anterioară, a apelului, taxa judiciară de timbru datorată de recurenta- pârâtă B. S.A. Bucureşti nu a fost plătită în cuantumul legal, fiind îndeplinite, astfel, condiţiile art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, Înalta Curte va obliga recurenta- pârâtă la plata sumei de 9.316,19, cu titlu de taxă judiciară ce timbru datorată în apel, şi, totodată, va dispune comunicarea hotărârii către Administraţia Financiară de la sediul recurentei- pârâte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul principal declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 254 din 09 februarie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Respinge, ca rămas fără efect, recursul incident declarat de pârâta B. S.A. BUCUREŞTI împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurenta - pârâtă B. S.A. BUCUREŞTI la plata sumei de 9.316,19, cu titlu de taxă judiciară ce timbru datorată în apel.

Dispune comunicarea hotărârii către Administraţia Financiară de la sediul recurentei- pârâte.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 1 februarie 2018.