Bank loan abuse and currency risk claims: cassation appeal declared inadmissible due to transitional value threshold

Şedinţa publică din data de 6 iunie 2018

Deliberând în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 16.01.2015 sub nr. x/2015 la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., prin care au solicitat:

- 1. Să se constate caracterul nul absolut şi abuziv al clauzelor contractuale prevăzute de art. 3.7, art. 3.14 şi art. 4 din Contractul de credit nr. x din 31.03.2008 şi restituirea comisionului de rambursare anticipată;

- obligarea pârâtei la calcularea şi încasarea ratei dobânzii pe parcursul derulării contractului de credit raportat la valoarea marjei băncii de la data încheierii contractului, 31.03.2008;

- restituirea tuturor sumelor încasate în baza clauzelor contractuale nule şi abuzive, şi anume restituirea sumelor încasate cu titlul de comision de administrare şi rată de dobândă excedentară percepută de către bancă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor contractuale şi legale;

- stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului;

- denominarea în moneda naţională a plăţilor, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Ulterior promovării acţiunii, reclamanţii au depus la data de 09.02.2015 o cerere precizatoare prin care au solicitat şi sumele achitate cu titlu de comision de procesare, în cuantum de 1270,27 CHF sau echivalentul în RON în cuantum de 6.224.32 RON.

Suma achitată cu titlu de comision de rambursare anticipată, pe capătul 1 de cerere este în cuantum de 1.732.19 CHF sau 8.487.74 RON, iar valoarea dobânzii excedentare este în cuantum de 9.000 CHF (44.100 RON).

Prin sentinţa civilă nr. 8494/07.05.2015, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 07.07.2015.

Prin sentinţa civilă nr. 3906/23.06.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2015 a fost respinsă cererea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A. ca neîntemeiată.

În considerentele sentinţei, tribunalul a reţinut, în esenţă, că prevederile contractuale contestate de reclamanţi nu au caracter abuziv şi nu sunt lovite de nulitate absolută, întrucât din examinarea acestora nu a rezultat îndeplinirea condiţiilor impuse de Legea nr. 193/2000, pentru constatarea unei clauze abuzive.

Având în vedere caracterul neîntemeiat al cererilor analizate, tribunalul a reţinut că şi cererile accesorii privind restituirea prestaţiilor şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată au caracter neîntemeiat, a căror examinare s-a făcut în fapt şi în drept raportat la dispoziţiile legale incidente în materie şi a jurisprudenţei relevante a Curţii Europene de Justiţie.

Împotriva sentinţei tribunalului, reclamanţii au declarat apel solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea apelului, reclamanţii au criticat soluţia primei instanţe cu privire la caracterul abuziv al clauzelor contractuale referitoare la dobândă, comisionul de procesare şi comisionul de administrare, precum şi clauza de risc valutar.

Prin decizia civilă nr. 1133 din 22.06.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V -a civilă a admis apelul formulat de apelanţii reclamanţi A. şi B., împotriva sentinţei civile nr. 3906/23.06.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2015 în contradictoriu cu intimata pârâtă C. S.A. şi în consecinţă:

A schimbat sentinţa apelată, în sensul că:

A admis în parte cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată.

A constatat nulitatea absolută a clauzei prevăzută la art. 3.7 din contractul de credit nr. x/31.03.2008, numai în ceea ce priveşte sintagma " în funcţie de evoluţia pieţei financiare sau politica de credite a băncii".

A obligat pârâta să restituie reclamanţilor sumele percepute în plus cu titlu de dobândă peste procentul de 5,5%/an începând cu data majorării dobânzii şi până la data de 20.10.2010.

Au fost respinse celelalte capete de cerere ca neîntemeiate şi a fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor suma de 1240 RON cheltuieli de judecată.

S-a reţinut în esenţă că nu sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 şi art. 3 din Directiva 93/13/CEE pentru constatarea caracterului abuziv al clauzei inserate la art. 4.1 din contractul de credit, astfel că în mod corect prima instanţă a respins capetele de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv şi nulităţii absolute acestei clauze contractuale, îngheţarea cursului valutar şi denominarea.

Curtea a apreciat că în mod corect a reţinut prima instanţă că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru constatarea caracterului abuziv şi nulităţii clauzei referitoare la comisionul de administrare prevăzut la art. 3.14 din contractul de credit nr. x din 31.03.2008.

În ceea ce priveşte comisionul de procesare, s-a apreciat că sunt nefondate criticile formulate, prima instanţă reţinând în mod corect că nu a fost învestită cu analizarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 3.12 care reglementează acest comision.

Curtea a considerat ca fiind întemeiat motivul de apel referitor la constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 3.7 din contractul de credit, care priveşte dobânda.

Contrar reţinerilor primei instanţe, această clauză are un caracter abuziv sub aspectul sintagmei " în funcţie de evoluţia pieţei financiare sau politica de credite a băncii" prin analiza dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 în forma în vigoare la data încheierii contractului de credit (31.03.2008), fiind îndeplinite în mod cumulativ toate condiţiile prevăzute de acest text de lege.

În ceea ce priveşte condiţia referitoare la negociere, Curtea a apreciat că sunt întemeiate susţinerile apelanţilor că, în fapt, clauzele contractului supuse analizei nu au fost negociate.

S-a constatat că intimata pârâtă nu a dovedit motivele concrete care ar putea determina banca să revizuiască dobânda, nefiind prevăzute clar criteriile în funcţie de care va opera modificarea, indicii bancari care ar fi intrat în componenţa formulei de calcul, astfel încât atât consumatorul, cât şi instanţa de judecată, să aprecieze în ce măsură se justifică o eventuală majorare a ratei dobânzii.

În concluzie, Curtea a apreciat caracterul fondat al criticilor apelanţilor reclamanţi referitoare la constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la modalitatea de variaţie a dobânzii, " în funcţie de evoluţia pieţei financiare sau politica de credite a băncii", motiv pentru care a constatat nulitatea absolută a clauzei prevăzută la art. 3.7 din contractul de credit nr. x/31.03.2008, numai în ceea ce priveşte sintagma " în funcţie de evoluţia pieţei financiare sau politica de credite a băncii".

De asemenea s-a constatat fondată şi critica referitoare la obligarea intimatei pârâte la restituirea către apelanţii reclamanţi a sumelor plătite în baza clauzei declarate nule, situaţie în care a dispus restituirea acestor sume.

În concluzie, s-a constatat că, nu sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 şi art. 3 din Directiva 93/13/CEE pentru constatarea caracterului abuziv al clauzei inserate la art. 4.1 din contractul de credit, astfel că în mod corect prima instanţă a respins capetele de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv şi nulităţii absolute acestei clauze contractuale, îngheţarea cursului valutar şi denominarea.

Or, prin modul de formulare a acestui capăt de cerere, apelanţii nu tind spre un astfel de scop, ci spre dezechilibrarea contractului în defavoarea intimatei - pârâte, deşi nicio dispoziţie legală sau clauză contractuală nu îl legitimează în acest sens.

Prin urmare, în mod corect prima instanţă a respins capetele de cerere referitoare la clauza de risc valutar, îngheţarea cursului valutar şi denominare.

Împotriva deciziei civile nr. 1133 din 22.06.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V -a civilă, reclamanţii au declarat recurs.

În drept, recurenţii invocă motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu raportare la dispoziţiile Legii nr. 193/2000 şi O.G. nr. 21/1992.

În ce priveşte primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează aplicarea greşită a normelor de drept material privind comisionul de procesare şi administrare, referitor la clauza vizând dobânda, referitor la clauza de risc valutar, denominarea şi îngheţarea cursului valutar.

Cu privire la criticile recurenţilor privind dobânda:

Recurenţii susţin că această clauză a fost interpretată greşit în raport de normele de drept material, în sensul că banca a procedat la majorarea unilaterală a marjei ce trebuia să fie fixă pe toată perioada contractuală. Astfel, banca şi-a rezervat dreptul de a modifica unilateral dobânda, fără precizarea unor criterii clare, a unor indicii de referinţă bine precizaţi în contract, fapt ce contravine normelor legale în materie.

Practic, prin introducerea acestei clauze abuzive, consumatorul a fost obligat, în concret, ca după încheierea contractului să accepte o dobândă impusă de către bancă, fără a da posibilitatea de negociere cu privire la rata dobânzii şi, în fiecare an, au fost obligaţi să plătească dobânda majorată, ceea ce a creat un dezechilibru semnificativ între drepturilor şi obligaţiile părţilor, în condiţiile în care dobânda plătită de consumator reprezintă o obligaţie contractuală asumată de acesta s-a majorat într-un cuantum esenţial.

Ca urmare, a constatării nulităţii absolute a clauzelor contractuale, se impune revenirea la marja fixă rezultată din interpretarea contractului iniţial, în scopul respectării prevederilor art. 9 indice 3 lit. g) pct. 1 in O.G. nr. 21/1992 coroborate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 50/2010, care consacră formula de calcul a dobânzii, ca fiind compusă din indicele de referinţă aferent monedei creditului, la care se adaugă marja fixă stabilită şi percepută la momentul încheierii contractului.

Ca atare, pârâta va fi obligată să recalculeze nivelul dobânzii curente conform formulei marja fixă a băncii + indicele de referinţă LIBOR.

Contrar susţinerilor pârâtei, modificarea clauzei referitoare la dobânda curentă în sensul respectării prevederilor legale, nu reprezintă o ingerinţă neprmisă în convenţia părţilor, ci este unica modalitate de a asigura continuarea raporturilor contractuale dintre părţi.

Libertatea contractuală nu poate fi concepută şi exercitată decât în limitele prevăzute de legislaţia în domeniul protecţiei consumatorului, legislaţie edictată în scopul de a restabili echilibrul contractual dintre părţi aflate pe poziţii inegale, aşadar nu se încalcă principiul libertăţii contractuale.

Criticile recurentei referitoare la comisionul de procesare şi administrare:

Recurenţii arată că, prin clauzele contractuale din convenţia de credit s-a instituit în sarcina reclamanţilor obligaţia de a plăti un "comision de procesare/administrare, clauze care sunt abuzive prin prisma alin. (1), lit. g) din Anexa Legii nr. 193/2000, a căror interpretare dă posibilitate numai în favoarea băncii.

În susţinerea acestor critici, recurenţii mai arată că, această clauză este abuzivă, întrucât perceperea comisioanelor nu este justificată în mod clar şi echivoc în cadrul contractului, nu se menţionează care sunt serviciile oferite de bancă pentru aceste comisioane şi nu numai dar, este calculat raportat la cuantumul creditului şi nu la volumul de muncă, complexitatea actelor ce formează documentaţia de acordare a creditului.

Conchid sub acest aspect recurenţii, că perceperea unui comision doar pentru acordarea creditului într-un cuantum foarte ridicat reprezintă un cost nejustificat, fără o contraprestaţie obiectivă din partea băncii.

Criticile recurenţilor cu privire la clauza de risc valutar, denominarea şi îngheţarea cursului valutar.

În ceea ce priveşte critica recurenţilor privind clauza de risc valutar, susţin în esenţă, că instanţa de apel în mod greşit a apreciat că riscul deprecierii monedei de împrumut era un fapt cunoscut de reclamanţi la data încheierii contractului sau cel puţin trebuia cunoscut, în condiţiile în care aceştia nu sunt un expert financiar şi nu puteau prezice creşterea cursului valutar la o valoare atât de disproporţionată faţă de cursul de la data încheierii contractului, consumatorul nefiind în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderiii obligaţiilor lor.

Recurenţii reproşează instanţei anterioare şi faptul că, în mod greşit a stabilit că ar exista o omisiune a băncii de a informa consumatorul asupra riscului de hiper - valorizare a CHF -ului, întrucât acesta este un fenomen previzibil pentru experţii financiari dat fiind că CHF este o monedă instabilă iar la momentul încheierii contractului aceasta era la un moment istoric.

Aşadar, există lipsa informării privind această creştere a valorii faţă de moneda naţională, inevitabilă, constituind o încălcare a obligaţiei de consiliere, sever sancţionată în dreptul european şi naţional, deoarece este de natură să angajeze din punct de vedere juridic un consumator plecând de la o imagine deformată a întinderii drepturilor şi obligaţiile asumate.

În argumentarea acestei clauze, recurenţii se raportează la prevederile legale în domeniul clauzelor abuzive, pe care le expune punctual în demonstrarea caracterului abuziv al evocatei clauze.

Referitor la stabilizarea - îngheţarea - cursului de schimb CHF - leu - la momentul semnării contractului şi determinarea în moneda naţională, recurenţii învederează că o soluţionare favorabilă a cererii de chemare în judecată nu ar încălca principiul autonomiei de voinţă a părţilor, având în vedere prevederile art. 970 C. civ., conform cărora părţile trebuie să acţioneze cu bună - credinţă atât la negocierea şi încheierea contractului, cât şi pe tot timpul executării sale, neputând înlătura sau limita această obligaţie, distribuţia între părţi a pierderilor şi beneficiilor rezultate ca urmare a creşterii valorii CHF faţă de moneda naţională, apare ca o soluţie justă şi echitabilă ce materializează aplicarea acestui principiu.

În opinia recurenţilor, s-au schimbat împrejurările avute în vedere la momentul încheierii contractului, ceea ce impune revizuirea efectelor contractului în temeiul teoriei impreviziunii care odată cu intrarea în vigoare a Noului C. civ. beneficiază de o reglementare cu caracter general reprezentând o transpunere legislativă a soluţiilor conturate în practică.

În susţinerea revizuirii efectelor contractului prin stabilizarea cursului de schimb valutar şi denominarea plăţii, recurenţii arată că părţile s-au obligat în condiţiile economice existente la data încheierii contractului când CHF avea o valoare moderată faţă de moneda naţională aşa încât, ca urmare a schimbării condiţiilor economice a fost imprevizibilă, reclamanţii neavând cunoştinţe de specialitate în domeniul financiar - bancar care să le permită anticiparea unei devalorizări vădite a leului faţă de CHF, revizuirea efectelor contractului corespunde acordului de voinţă al părţilor, întrucât hiper - valorizarea CHF -ului deturnează contractul de la scopul în vederea căruia a fost încheiat în executarea acestuia în contextul actual nu mai corespunde voinţei concordante a părţilor.

De asemenea, recurenţii supun atenţiei instanţei, dezechilibrul contractual produs ca urmare a clauzei de risc valutar în detrimentul consumatorului, determinând onerozitatea excesivă a executării obligaţiei de către reclamanţi.

Referitor la denominarea în moneda naţională a plăţilor, instanţa de apel nu a argumentat o atare soluţie şi nu a dat eficacitate principiului prevăzut în regulamentul valutar, conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională.

În acest sens, recurenţii invocă dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Regulamentul nr. 4/2005 privind regimul valutar.

A fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul nu este admisibil.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea de la 21 martie 2018, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Părţile nu au depus punct de vedere cu privire la raport.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Decizia civilă nr. 1133 din 22.06.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V -a civilă, ce formează obiectul prezentului recurs, nu este susceptibilă de a fi atacată cu această cale de atac, având în vedere următoarele argumente:

Prin cererea înregistrată la data de 16.01.2015 sub nr. x/2015 la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., prin care au solicitat:

- să se constate caracterul nul absolut şi abuziv al clauzelor contractuale prevăzute de art. 3.7, art. 3.14 şi art. 4 din Contractul de credit nr. x din 31.03.2008 şi restituirea comisionului de rambursare anticipată;

- obligarea pârâtei la calcularea şi încasarea ratei dobânzii pe parcursul derulării contractului de credit raportat la valoarea marjei băncii de la data încheierii contractului, 31.03.2008;

- restituirea tuturor sumelor încasate în baza clauzelor contractuale nule şi abuzive, şi anume restituirea sumelor încasate cu titlul de comision de administrare şi rată de dobândă excedentară percepută de către bancă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor contractuale şi legale;

- stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului;

- denominarea în moneda naţională a plăţilor, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Ulterior promovării acţiunii, reclamanţii au depus la data de 09.02.2015 o cerere precizatoare prin care au solicitat şi sumele achitate cu titlu de comision de procesare, în cuantum de 1270,27 CHF sau echivalentul în RON în sumă de 6.224.32 RON.

Suma achitată cu titlu de comision de rambursare anticipată, pe capătul 1 de cerere este în cuantum de 1.732.19 CHF sau 8.487.74 RON, iar valoarea dobânzii excedentare este în cuantum de 9.000 CHF (44.100 RON).

În plus, trebuie menţionat şi faptul că sumele precizate de reclamanţi ca formând obiectul cauzei dedus judecăţii sunt: 6.224.32 RON + 8.487.74 RON + 44.100 RON = 58.812,06 RON.

În speţă, hotărârea atacată a fost pronunţată la data de 22.06.2017, anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale a României şi cum valoarea pretenţiilor contestate nu depăşeşte pragul de 100.000 RON, rezultă că recursul nu este admisibil în principiu, fiind incidente dispoziţiile art. XVIII alin. (1) şi alin. (29 din Legea nr. 2/2013.

Potrivit dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv ".

Prin O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene şi pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii în aplicare a unor dispoziţii din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1009 din 15.12.2016, la art. I alin. (1) a fost prorogat, printre alte termene şi termenul prevăzut la art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, respectiv până la data de 1 ianuarie 2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1133 din 22 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2018.