Inadmissibility of recourse against final insolvency judgments under the principle of legality of appeals.

COMPLET FILTRU

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 30 iulie 2015, sub nr. x/2014/a2, reclamanta S.C. A. S.R.L. Făurei- prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă "B." a chemat în judecată pârâtele S.C. A. S.R.L. Făurei şi C. pentru anularea actelor frauduloase încheiate în dauna creditorilor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună: anularea contractului de vânzare- cumpărare nr. x/22.10.2014 autentificat de Societatea Profesională Notarială "D.", contract încheiat de debitor în dauna drepturilor creditorilor; cu repunerea părţilor în situaţia anterioară. În drept, acţiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 58 lit. h), sau art. 64 lit. c), raportat la dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 85/2014.

La data de 1 septembrie 2015, pârâta C. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat respingerea cererii introductive, în principal, ca inadmisibilă, şi în subsidiar ca nefondată, iar, pe cale reconvenţională a solicitat, în temeiul art. 120 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 85/2014, în situaţia admiterii cererii de chemare în judecată, restituirea preţului plătit către debitoare, potrivit art. 161 din Legea nr. 85/2014.

Prin sentinţa nr. 103 din data de 02 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2014, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesual- active a reclamantei C.I.I. "B.", ca neîntemeiată; s-a admis acţiunea formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L. Făurei, prin lichidator judiciar C.I.I. B., reprezentat prin avocat practician în insolvenţă B., în contradictoriu cu pârâţii S.C. A. S.R.L. Făurei şi C., şi în consecinţă; s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/22.10.2014 autentificat de Societatea profesională Notarială D. si repunerea partilor in situatia anterioara incheierii contractului prin readucerea bunurilor instrainate in patrimoniul debitoarei; s-a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta C., şi s-a dispus restituirea preţului achitat de către pârâtă în cuantum de 17.422 RON, potrivit art. 161 pct. 10 lit. a) din Legea 85/2014.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, pârâta C., la data de 23 martie 2016.

Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 324/A, pronunţată la data de 12 octombrie 2016, în dosarul nr. x/2014, a respins apelul promovat de pârâta C. împotriva sentinţei civile nr. 103 din 2.03.2016 a Tribunalului Brăila, în contradictoriu cu intimatul lichidator judiciar C.I.I. E. şi cu intimate- pârâtă S.C. A. S.R.L. Făurei prin administrator special F., ca nefondat.

Pârâta C. a uzat în continuare de calea de atac a recursului împotriva acestei decizii.

Învestită fiind cu judecata recursului declarat în cauză, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia de inadmisibilitate a recursului, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) şi art. 483 alin. (2) teza finală Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, prin raportare la art. 46 alin. (1) din aceeaşi lege, excepţie în privinţa căreia, fiind luată în examinare cu prioritate faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., reţine următoarele:

Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, iar, potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi orice alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Aşadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile stabilite ca atare prin art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi text, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Deopotrivă, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 634 alin. (1) Noul C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului; 2. hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3. hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel; 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs; 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii; 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.".

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac- care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

În cauză, se constată că, obiect al recursului de faţă îl constituie decizia civilă nr. 324/A din 12 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta C. împotriva sentinţei civile nr. 103 din 2.03.2016 a Tribunalului Brăila, (în soluţionarea cererii reclamantei de anulare a contractului de vânzare- cumpărare nr. x/22.10.2014 autentificat de Societatea Profesională Notarială "D.", contract încheiat de debitor în dauna drepturilor creditorilor; cu repunerea părţilor în situaţia anterioară; acţiune care a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 58 lit. h), sau art. 64 lit. c), raportat la dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă), decizie care are caracter definitiv de la pronunţarea sa.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, "(4) Hotărârile … judecătorului- sindic pot fi atacate de părţi numai cu apel, în termen de 7 zile, care se calculează de la comunicare, pentru absenţi, şi de la pronunţare, pentru cei prezenţi.".

Potrivit art. 9 teza I din Legea nr. 85/2014, "Curtea de apel este instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de preşedintele tribunalului sau de judecătorul-sindic, după caz", iar, potrivit tezei a doua a aceluiaşi articol, hotărârile curţii de apel sunt definitive.

Totodată, potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "Hotărârile judecătorului- sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel".

În atari condiţii, în speţă, decizia dată în apel nu întruneşte condiţia cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., întrucât, are caracter definitiv de la pronunţarea sa, situaţie în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., şi, în această ipoteză, exercitarea căii extraordinare de atac este inadmisibilă.

Această concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac şi, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., stipulează:

"Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară".

Aşa fiind, şi faţă de prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012, aplicabile, cererea fiind formulată la data de 30.07.2015, deci, după data de intrare în vigoare a Legii nr. 76/2012, se constată că decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că, nu este susceptibilă de a fi supusă controlului de legalitate prevăzut în calea ordinară a recursului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, coroborat cu art. 117 alin. (1) din aceeaşi lege.

Înalta Curte constată că, în cauză, se aplică cu prioritate principiul legalităţii, conform căruia, regimul căilor de atac (fel, condiţii, termen) este reglementat de lege şi nu îi este îngăduit niciunui participant al procesului civil să deroge de la acest principiu. Legea este cea care recunoaşte condiţiile de exercitare a căilor de atac, acestea nu sunt stabilite de judecător, astfel că, menţiunile eronate din dispozitivul unei hotărâri privind regimul căii de atac nu sunt de natură a produce efecte juridice, în condiţiile în care sunt contrare legii, astfel că nu deschid părţilor drepturi pe care legea nu le acordă.

Astfel, Înalta Curte apreciază că formularea recursului de faţă încalcă principiul legalităţii căii de atac, în raport de prevederile art. 457 Noul C. proc. civ., ceea ce este inadmisibil, exerciţiul căilor de atac fiind pus la dispoziţia părţilor, în limitele şi condiţiile legii.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Este de necontestat că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curţii Constituţionale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătoreşti nu se încalcă dreptul la acces liber la justiţie, aşa cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reţinute de art. 16 din Constituţia României.

Pentru toate aceste considerente, şi având în vedere, pe de o parte, că cererea pendinte este o cerere de acordare ajutor public judiciar, deci, care nu este de natura celei enumerate la art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., iar, pe de altă parte- cu o singură cale de atac, menţionată de art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, se constată că decizia pronunţată de Curtea de Apel Bacău nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului.

Faţă de cele de mai sus, nefiind întrunite condiţiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilităţile se situează în categoria excepţiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu, cu consecinţa respingerii prezentului recurs dedus judecăţii, ca inadmisibil.

Aşa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta C. împotriva deciziei civile nr. 324/A din 12 octombrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 1 februarie 2018.