Extraordinary appeal barred against decision dismissing appeal as formally defective under Art. 493(5) CPC

Şedinţa publică din data de 6 iunie 2018

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 357 din 14 februarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014 a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1882 A din 14 noiembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Contestatoarea A. S.A a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei mai sus menţionate, invocând ca temei de drept art. 503 alin. (3), raportat la alin. (2) pct. 2 al aceluiaşi articol din C. proc. civ.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat, în esenţă, că potrivit art. 503 alin. (2) şi (3) din noul C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

În ceea ce priveşte acest motiv al contestaţiei în anulare speciale, atât literatura de specialitate cât şi jurisprudenţa au subliniat că erorile materiale comise în soluţionarea recursului vizează greşeli săvârşite în legătură cu dezlegarea dată recursului, care trebuie să fie esenţiale, adică să fi determinat soluţia instanţei.

Astfel, pe calea contestaţiei în anulare, poate fi invocată numai o eroare materială esenţială, adică o eroare care a determinat pronunţarea de către instanţa de recurs a unei soluţii greşite faţă de actele existente în dosar.

Tot doctrina a subliniat că, pentru a verifica dacă este întemeiat motivul contestaţiei în anulare speciale prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din noul C. proc. civ., instanţa care soluţionează contestaţia în anulare trebuie să se raporteze, în principiu, la situaţia existentă în dosar la data pronunţării hotărârii ce se atacă.

Instanţa de recurs a pronunţat soluţia pornind de la o greşeală materială - neobservarea petitului ori a întregului petit al acţiunii introductive în funcţie de care s-a stabilit regimul căilor de atac.

Acţiunea reclamanţilor a fost structurată în 8 petite distincte, unele având ca obiect obligaţia de a da, altele obligaţia de a face. Pentru a stabili dacă unele dintre acestea aveau o componentă evaluabilă în bani era în mod evident necesară o verificare individuală a acestora.

În concret, capetele 3 şi 4 de cerere (obligaţii de face) vizează modificarea unei componente esenţiale a contractului şi anume scadenţarul (graficul de rambursare) cu un profund efect patrimonial, din moment ce acesta din urmă conţine situaţia ratelor rămase de rambursat inclusiv a dobânzii. Mai mult, chiar din petit rezultă şi sensul în care reclamanţii au solicitat modificarea şi anume acela al eliminării pentru viitor a perceperii dobânzii (consecinţă a revenirii la formula iniţială din care rezultă o dobândă "0").

Or, prin prevederea valorii "0"în dreptul coloanei privitoare la dobândă din scadenţarul emis la 31.03.2014 (înscris ce la rândul său se găsea la dosarul cauzei la data soluţionării recursului) se obţine facil expresia valorică în bani a efectului urmărit de reclamanţi, acesta totalizând 840.195,42 euro (aproximativ 3.800.000 RON). Un atare impact patrimonial nu ar fi trebuit să treacă neobservat, cu atât mai mult cu cât efectul modificării scadenţarului nu înlătură dobânda pentru o lună, ci pentru toţi cei 20 ani rămaşi din perioada contractuală.

Efectul este vizibil şi confirmat de reclamanţii-intimaţi, care depun în susţinerea punctului de vedere redactat în recurs un extras de cont actual ce confirmă că, ulterior implementării în sistem a soluţiei pronunţare în apel (de revenire la formula iniţială), acestora nu li s-a mai perceput dobândă.

Deşi au procedat la o explicitare a petitelor (indicând natura şi temeiul lor juridic - anexa 2), niciodată pe parcursul procesului reclamanţii nu au susţinut despre propriile pretenţii (constând în emiterea unui nou grafic respectiv recalcularea ratelor) că n-ar fi evaluabile în bani.

Aşa cum s-a arătat prin recurs, trendul negativ al dobânzii în formula iniţială s-a menţinut până la momentul soluţionării acestei căi de atac şi se menţine şi în prezent la peste 4 ani de la prima scădere sub 0), astfel încât pierderea băncii este una evidentă, necontestată de reclamanţi şi cuantificabilă.

Mai mult, această absenţă a cuantificării este consecinţa directă a faptului că instanţa de fond nu a apreciat necesar un astfel de demers, din moment ce acţiunea viza executarea unui contract. Astfel, Tribunalul Bucureşti s-a raportat la prevederile art. 101 alin. (1) din C. proc. civ., reţinând că, fiind vorba de un credit (al cărui obiect e tocmai punerea la dispoziţie a unei sume de bani), întregul litigiu este evaluabil în bani, iar valoarea este dată de valoarea contractului: 1.200.000 euro.

Reţinând cu titlu general că întreaga acţiune cuprinde capete de cerere în obligaţie de a face neevaluabile în bani (ce se adaugă capătului de cerere în obligaţie de a da) instanţa fie a confundat capetele de cerere între ele, fie a luat drept valide susţinerile reclamanţilor, omiţând cu totul să le parcurgă şi să însumeze petitele care au o natură vădit evaluabilă în bani.

Este neîndoielnic că instanţa avea la momentul pronunţării cuantificarea tuturor capetelor de cerere, înscrisurile anexate punctului de vedere al băncii confirmând acest aspect. Or, concluzia potrivit căreia valoarea cererii introductive este dată exclusiv de petitul având ca obiect obligaţia de a da (44.210,59 euro) consacră şi o eroare de calcul (însumarea greşită a valorii litigiului).

Eroarea este cu atât mai pregnantă cu cât prima consecinţă a admiterii acţiunii intimaţilor-reclamanţi este dată de emiterea unui nou grafic de rambursare cu efectul imposibilităţii pentru bancă de a mai percepe dobândă de 840.195,42 euro. Cea de-a doua o reprezintă restituirea sumelor pretins percepute nelegal, respectiv a sumei de 44.210,59 euro. Practic, instanţa omite să sesizeze evidenţa faptului că rambursarea sumei de 44.210,59 euro nu poate reprezenta singura consecinţă patrimonială a acţiunii, în caz contrar trebuind a fi reconsiderată întreaga acţiune (admiterea sa nu ar mai avea consecinţe pentru viitor).

Eroarea nu este dată de o problemă de interpretare, de apreciere a petitelor, deoarece natura evaluabilă în bani a petitelor nr. 3 şi 4 sfidează evidenţa, reieşind mai mult decât limpede la simpla lor lectură.

Nu este necesar vreun raţionament juridic ori vreo investigaţie ca să se ajungă la concluzia naturii evaluabile în bani a respectivelor petite, aceeaşi concluzie impunându-se şi în privinţa valorii petitelor (raportată la perioada de rambursare a întregului credit). Existenţa unei simple erori e sprijinită şi de teza ad absurdum, instanţa neputând să nu ţină cont de natura profund patrimonială a petitelor.

Înalta Curte a reţinut prin decizia nr. 32/2008 pronunţată în recurs în interesul legii că a susţine că exista acţiuni patrimoniale neevaluabile în bani înseamnă a susţine o contradicţie juridică.

Sub un alt aspect, ce ţine de temeinicia contestaţiei în anulare, pentru verificarea producerii acestei greşeli materiale nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, instanţa urmând să înlăture omisiunea lecturării întregului petit, prin simpla parcurgere a acestuia cu observarea modului de redactare şi a scopului urmărit prin capetele de cerere trei şi patru, ce impune automat soluţia admisibilităţii recursului, ca urmare a faptului că însumarea valorii de 840.195,42 euro cu cea de 44.210,59 euro depăşeşte valoarea prag.

Eroarea materială săvârşită de instanţa de recurs este determinantă.

Sub un prim aspect, atât cauzele care au influenţat confuzia instanţei în privinţa petitelor, cât şi înscrisurile ce atestă existenţa erorii existau la momentul pronunţării, Înalta Curte având toate elementele necesare pentru reţinerea naturii evaluabile în bani a petitelor trei şi patru, inclusiv elementul valoric dat de pierderea suferită de bancă. Prin urmare, situaţia exista la momentul pronunţării.

Sub un al doilea aspect, greşeala materială este una esenţială, substanţială ea fiind premisa care a determinat soluţia de respingere a recursului ca inadmisibil. Soluţia instanţei de a considera în mod invariabil că toate petitele având ca obiect obligaţia de a face sunt neevaluabile în bani este indisolubil legată de reţinerea faptului că prezenta cauză nu este susceptibilă de recurs prin prisma neatingerii pragului valoric. Astfel, instanţa s-a raportat în aprecierea valorii exclusiv la petitul constând în obligaţie de a da, limitat la suma de 44.210,59 euro.

Astfel, dacă instanţa nu ar fi comis această greşeală materială şi ar fi observat conţinutul petitelor trei şi patru, în mod automat ar fi trecut peste această chestiune procedurală (valoarea însumată a petitelor cu conţinut patrimonial fiind incontestabil peste valoarea prag), procedând la soluţionarea pe fond a recursului.

Greşeala comisă de instanţa de recurs de a nu observa faptul existenţei a două petite ce au o natură categoric diferită a influenţat, aşadar, în mod determinant soluţia pronunţată de instanţă şi face ca această situaţie să se încadreze în tipurile de situaţii în care contestaţia în anulare urmează a fi admisă.

Examinând contestaţia în anulare în raport de excepţia inadmisibilităţii, a cărei analiză este prioritară în respectarea dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite excepţia, pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, prin care se cere instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, să îşi anuleze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Este necesar a se preciza că decizia nr. 357 din 14 februarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, prin care s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de pârâta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1882 A din 14 noiembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost dată cu respectarea dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora:

"În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac".

Aşa fiind, câtă vreme instanţa de recurs a constatat şi a reţinut în mod expres în considerentele hotărârii inadmisibilitatea recursului declarat cu nerespectarea prevederilor art. 457 C. proc. civ., promovarea unei contestaţii în anulare, raportat la dispoziţiile art. 503 C. proc. civ. nu-şi găseşte justificarea legală.

Excepţia inadmisibilităţii căii de atac este prioritară oricăror cereri, întrucât, pentru a da eficienta principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Prin promovarea contestaţiei în anulare, contestatoarea tinde, în realitate, să se treacă peste inadmisibilitatea constatată ca urmare a neîndeplinirii cerinţelor legale de promovare şi de susţinere a căii de atac a recursului, ceea ce nu este permis, având în vedere raţiunile anterior expuse.

Prin art. 129 din Constituţia României, cu referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, legiuitorul impunând în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile legii.

Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulate de contestatoarea A. S.A. împotriva deciziei nr. 357 din 14 februarie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. S.A. împotriva deciziei nr. 357 din 14 februarie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, ca inadmisibilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2018.