Foreign-currency loan appeal dismissed as inadmissible for finality under value threshold; currency-risk clauses upheld.

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2018

Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 20.03.2015 reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.A. Bucureşti şi S.C. C. S.A. Bucureşti - Sucursala Deva, au solicitat instanţei să stabilească îngheţarea cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată durata derulării contractului şi să se facă denominarea în moneda naţională a părţilor, în virtutea principiului din regulamentul valutar, conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională. În subsidiar, au solicitat obligarea pârâtelor la convertirea creditului acordat reclamanţilor în RON, la cursul de schimb CHF/Ron de la data acordării creditului, curs majorat cu 10%. Totodată, au solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentului litigiu.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 193/2000 actualizată, Legea nr. 296/2004, O.U.G. nr. 50/2010, O.G. nr. 21/1992 actualizată, precum şi pe dispoziţiile C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 654/PI/LP pronunţată la data de 07.10.2015 în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Timiş, secţia a II -a civilă a respins ca nefondată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins ca neîntemeiată acţiunea formulata şi precizată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.A. şi S.C. C. - Sucursala Deva.

În argumentarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în limitele acţiunii formulate de către reclamanţi în calitate de consumatori şi valorificând teoria clauzelor abuzive care presupun implicit nulitatea acestora, nu poate fi uzitată nici chiar pentru o argumentare suplimentară instituţia impreviziunii, care are drept premisă existenţa unui contract valabil încheiat, dar care, prin schimbarea împrejurărilor de la momentul încheierii contractului, a devenit excesiv de oneroasă pentru una dintre părţi.

În privinţa clauzei conţinute la art. 4.2 lit. a) din contract conform căreia banca are dreptul, dar nu şi obligaţia, de a converti în RON creditul acordat împrumutaţilor în cazul fluctuării în sens crescător, a cursului de schimb pentru moneda creditului, cu mai mult de 10% faţă de valoarea acestuia de la data acordării creditului, instanţa de fond a observat că declararea abuzivă a acestei clauze este lipsită de efecte juridice în condiţiile în care reclamanţii nu au dorit punerea în executare a clauzei prevăzute la art. 4.2, care conferă băncii dreptul de a efectua conversia în RON a creditului acordat utilizând în acest scop cursul de schimb CHF/RON practicat la data efectuării conversiei, ci reclamanţii doresc fie îngheţarea cursului de schimb la momentul semnării contractului, fie, cel mult, convertirea în RON a creditului la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului, curs majorat cu 10%.

S-a observat că reclamanţii au apelat la o construcţie juridică hibridă fundamentată pe teoria nulităţii, văzută ca sancţiune aplicată băncii, dar care exclude însă un demers de restabilire a echilibrului contractual, în baza unor împrejurări apărute ulterior încheierii contractului, cum ar fi fluctuaţia ulterioară a cursului de schimb. Or, astfel s-a apreciat că se impune respingerea cererilor prin care se solicită anularea clauzelor ca urmare a constatării caracterului abuziv, în situaţiile care vizează conversia creditelor, motivat de faptul că nu se poate face aplicarea teoriei impreviziunii atunci când se invocă nulitatea clauzei abuzive, motiv pentru care prima instanţa a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată a reclamanţilor.

Împotriva sentinţei civile nr. 654/PI/LP pronunţată la 07.10.2015 în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Timiş, secţia a II -a civilă, reclamanţii au declarat apel prin care au solicitat admiterea apelului şi în principal, îngheţarea cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată durata derulării contractului şi să se facă denominarea în moneda naţională a plăţilor, aşa cum a precizat în cererea de chemare în judecată şi restituirea sumelor plătite în plus de către reclamanţi, în cuantum de 64.363,1 RON, actualizată la data plăţii efective.

În subsidiar, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtelor la convertirea creditului acordat reclamanţilor în RON, la cursul de schimb CHF/Ron de la data acordării creditului, curs majorat cu 10%. Totodată, solicită ca instanţa de apel să se pronunţe cu privire la competenţa materială a Tribunalului Timiş în speţa de faţă, potrivit art. 94 şi 95 din noul C. proc. civ., dat fiind faptul că instanţa de fond le-a solicitat precizarea valorii sumelor achitate în plus în vederea stabilirii instanţei competente material, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 177/A din 7 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II - a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii A. şi B..

S-a reţinut, contrar susţinerilor apelanţilor, că, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1578 C. civ., care dispune că obligaţia ce rezultă dintr-un împrumut în bani este întotdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract şi în cazul în care intervine o sporire ori o scădere a preţului monedelor înainte de data plăţii, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată, în speciile aflate în curs la momentul plăţii, deci la valoarea nominală, chiar şi în cazul unor eventuale modificări a valorii acestei monede, în acelaşi număr de unităţi monetare exprimat în convenţie, fără a avea relevanţă o eventuală schimbare a valorii francului elveţian între data acordării împrumutului şi data scadenţei.

În ce priveşte clauza invocată de către reclamanţi, respectiv clauza de risc valutar cuprinsă în art. 4.1 din contract, în care se arată că plata se va face în moneda creditului şi art. 4.2 lit. a) prin care se arată că banca are dreptul, dar nu şi obligaţia să convertească în RON creditul acordat într-o altă monedă decât moneda naţională în cazul în care cursul de schimb al monedei creditului fluctuează cu mai mult de 10 % în sens crescător, faţă de valoarea de la data semnării convenţiei, nu este o clauză abuzivă, aceasta respectând principiul nominalismului monetar, nici nu este în dezacord cu practica CJUE în materie, căci riscul valutar trebuie suportat de ambele părţi.

De asemenea, instanţa de apel a apreciat că, în raport de faptul că anterior momentului în care a fost încheiat contractul, moneda CHF a avut un curs fluctuant, nu poate fi valorificat doar ca fiind o expresie a riscului ca în viitor costul creditorului să crească, putând şi valabilă şi ipoteza contrară, astfel încât ambele părţi ale contractului trebuie să prevadă şi să accepte toate riscurile aferente cursului de schimb, asociate unui împrumut contractat într-o monedă străină.

Instanţa de apel a concluzionat că, desi s-a invocat de către reclamanţi, nu s-a dovedit în speţă, pretinsa rea credinţă a băncii în ce priveşte încheierea contractului sau neîndeplinirea obligaţiei sale de informare în ce priveşte caracterul fluctuant al monedei CHF, întrucât aceste aspecte nu au putut fi prevăzute de către bancă la momentul acordării creditului, fiind de notorietate faptul că modificarea cursului CHF -ului a luat prin surprindere atât sistemul bancar cât şi mediile economice.

Împotriva deciziei civile nr. 177/A din 7 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II - a civilă reclamanţii au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 C. proc. civ., solicitând:

- în principal, îngheţarea cursului de schimb CHF/LEU la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată durata derulării contractului şi să se facă denominarea în moneda naţională a părţilor, aşa cum a fost formulată cererea de chemare în judecată şi restituirea sumelor plătite în plus de către reclamanţi în cuantum de 64.363,1 RON actualizate la data plăţii efective;

- în subsidiar, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtelor la convertirea creditului acordat acestora în RON, la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului majorat cu 10%, cu cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei din urmă decizii, pârâta D. a declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/21.01.2016.

Intimata - pârâtă S.C. E. S.A. Bucureşti a depus, în termen legal, întâmpinare prin care invocă, în principal excepţia tardivităţii şi excepţia inadmisibilităţii recursului, iar în subsidiar respingerea ca nefondat.

Referitor la excepţia tardivităţii, intimata susţine că, hotărârea a fost comunicată la data de 15.04.2016, iar data declarării recursului s-a făcut la data de 03.07.2017, peste termenul prevăzut de art. 485 C. proc. civ.

Prin urmare, intimata susţine că recursul reclamanţilor este tardiv.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii recursului, intimata susţine că, recursul este o cale extraordinară de atac şi se exercită numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, iar cererile evaluabile în bani în valoare până la 1.000.000 RON, nu sunt supuse recursului.

În plus, intimata mai adaugă că, în cauză nu este aplicabilă Decizia nr. 396/2017 a Curţii Constituţionale, întrucât această decizie se aplică doar hotărârilor pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial, adică de la data de 20 iulie 2017.

În consecinţă, intimata solicită admiterea excepţiilor invocate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 9 noiembrie 2017 s-a dispus comunicarea raportului către părţi potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate constată că recursul este inadmisibil pentru considerentele ce urmează:

În cauză, după cum se poate observa, hotărârea atacată este pronunţată într-o cerere evaluabilă în bani, respectiv cererea prin care reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. şi S.C. C. S.A. Sucursala Deva, au solicitat instanţei să stabilească îngheţarea cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată durata derulării contractului şi să se facă denominarea în moneda naţională a părţilor, în virtutea principiului din regulamentul valutar, conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională. În subsidiar, au solicitat obligarea pârâtelor la convertirea creditului acordat reclamanţilor în RON, la cursul de schimb CHF/Ron de la data acordării creditului, curs majorat cu 10%.

Ulterior, reclamanţii şi-au precizat acţiunea prin care au arătat că înţeleg să completeze obiectul cererii cu solicitarea de a fi constate clauzele abuzive de risc valutar cuprinse în art. 4.1 din convenţia de credit x/23.05.2008 şi în art. 4.2 lit. a), precum şi restituirea sumelor plătite în plus de la momentul încheierii convenţiei şi până în prezent, în cuantum de 64.363,1 RON, reprezentând diferenţa de curs valutar între cursul istoric şi cursul la care au cumpărat franci elveţieni, din octombrie 2008 (de când cursul francului elveţian a început să crească) şi până în prezent.

În cauză, acţiunea este evaluabilă şi se situează sub pragul de 1.000.000 RON, situaţie în care pricina este supusă numai apelului.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Prin O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene şi pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii în aplicare a unor dispoziţii din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1009 din 15.12.2016, la art. I alin. (1) a fost prorogat, printre alte termene şi termenul prevăzut la art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, respectiv până la data de 1 ianuarie 2019.

De reţinut dispoziţiile art. 101 C. proc. civ., potrivit cărora în cererile privind executarea sau constatarea nulităţii absolute, anularea rezoluţiunea sau rezilierea unui act juridic, pentru stabilirea competenţei instanţei, se va ţine seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, a părţii din obiectul dedus judecăţii.

În acest context, trebuie precizat că, prin Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de F. în dosarul nr. x/2014 şi de G. şi H. în dosarul nr. x/2013 ale Curţii de Apel Braşov, secţia Civilă şi s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituţională.

Curtea Constituţională a României a statuat că "efect al constatării neconstituţionalităţii sintagmei precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013."

În speţă, hotărârea atacată a fost pronunţată la data de 07.03.2016, deci anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale a României.

Prin urmare, raportat la Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale a României, potrivit căreia sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, decizia atacată este una definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în Noul C. proc. civ., în art. 457.

Având în vedere considerentele anterior expuse, respectiv că hotărârea recurată este supusă numai apelului, excepţia tardivităţii recursului invocată de pârâtă prin întâmpinare nu poate fi examinată în acest cadru procesual.

De asemenea, trebuie precizat că, în cauză nu sunt motive de ordine publică, contrar susţinerilor recurenţilor referitor la competenţă, întrucât această chestiune a fost tranşată de catre instanţa de apel.

Având în vedere că valoarea pretenţiilor solicitate prin acţiune de reclamantă este sub pragul de 1.000.000 RON, prevăzut de textul de lege anterior enunţat, se constată că decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Prin urmare, recurenţii au declarat recurs împotriva unei decizii nesusceptibilă de recurs, situaţie în raport cu care Înalta curte urmează să respingă recursul reclamanţilor ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 177/A din 7 martie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a Ii-a Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2018.