Electricity network ownership dispute appeal sent to Court of Appeal after Supreme Court finds itself incompetent.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the exception of its own material incompetence and declined jurisdiction over the appeal in favor of the Craiova Court of Appeal, with no further remedy available; consequently, the appeal filed against the appellate decision of the Dolj Tribunal (which had annulled the first-instance judgment and remanded the case) will be heard by that court. The underlying dispute was a civil action by a company seeking a declaration of ownership by accession over a medium-voltage electricity network and an order for its disconnection, originally dismissed by the first-instance court on lack of passive standing. The Court ruled that, under Articles 97(1), 497, 122, and 132 of the Civil Procedure Code, the Supreme Court only hears appeals against decisions of courts of appeal (or other cases expressly provided by law), not those against appellate decisions of tribunals; the hierarchical system of courts assigns such appeals to the competent court of appeal, and new jurisdictional rules cannot be created by interpretation.
Legislator headnote
AI generatedart. 132 C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. h) din C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, Art. 497 C. proc. civ, art. 95 pct. 2 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ; Electricity network ownership dispute appeal sent to Court of Appeal after Supreme Court finds itself incompetent: The underlying dispute was a civil action by a company seeking a declaration of ownership by accession over a medium-voltage electricity network and an order for its disconnection, originally dismissed by the first-instance court on lack of passive standing. The Court ruled that, under Articles 97(1), 497, 122, and 132 of the Civil Procedure Code, the Supreme Court only hears appeals against decisions of courts of appeal (or other cases expressly provided by law), not those against appellate decisions of tribunals; the hierarchical system of courts assigns such appeals to the competent court of appeal, and new jurisdictional rules cannot be created by interpretation.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedUsed to admit the exception of material incompetence and refer the appeal to the Court of Appeal Craiova.
Full text
Şedinţa publică din data de 6 iunie 2018
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
La data de 19.06.2015, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.A., să se constate că este proprietara reţelei electrice de medie tensiune aflată pe terenul situat în localitatea Işalniţa, judeţul Dolj, ca efect al accesiunii imobiliare artificiale, să fie obligată pârâta S.C. C. S.A. să debranşeze această reţea, să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa nr. 13196 din 30 octombrie 2015, pronunţată de Judecătoria Craiova, secţia Civilă în dosarul nr. x/2015, au fost admise excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâte. A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.A., ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Au fost respinse cererile pârâtelor de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate.
Prin decizia nr. 912/2017 din 25 octombrie 2017, pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamanta S.C. A. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 13196 din 30 octombrie 2015, în contradictoriu cu intimatele-pârâte S.C. B. S.A. şi S.C. D. S.A. (fostă S.C. C. S.A.).
A fost anulată sentinţa apelată şi trimisă cauza aceleiasi instanţe în vederea rejudecării.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. B. S.A., acesta fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 19 februarie 2018.
Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate într-un proces în care competenţa în primă instanţă aparţine judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. h) din C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".
Aşadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.
Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.
Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.
A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.
Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".
Acest text de lege trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 din acelaşi act normativ impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.
Or, în materia litigiilor având ca obiect obligaţia de a face, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.
Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.
Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.
În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.
Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".
Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.
În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:
Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.
Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.
În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.
Pentru aceste motive, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Craiova, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 912/2017 din 25 octombrie 2017, pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Craiova.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2018.