Extraordinary appeal inadmissible due to subject matter value below statutory threshold in liquidator liability dispute

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2016 la data de 09.05.2016, reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului AAAS (fostă AVAS) a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a A. IPURL, în calitate de lichidator al debitoarei S.C. B. S.R.L., şi obligarea acestuia la plata sumei de 73.673,17 USD reprezentând creanţa datorată de debitoare.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1349 şi următoarele C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 827/C din 07.11.2016, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta A. IPURL, prin întâmpinare şi, totodată, a respins acţiunea formulată de reclamanta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI în contradictoriu cu pârâta A. IPURL.

Împotriva sentinţei civile nr. 827/C din 07.11.2016, pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a formulat apel reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

Prin decizia civilă nr. 650/AP din 10 aprilie 2017, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a respins apelul formulat de către apelanta reclamantă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva sentinţei civile nr. 827/C/07.11.2016 a Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care a păstrat-o.

Recurenta-reclamantă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 650/AP din 10 aprilie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în esenţă, admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În esenţă, recurenta-reclamantă a arătat că în vederea pronunţării deciziei recurate instanţa de apel a reţinut faptul că lichidatorul A. IPURL si-a exercitat atribuţiile in mod corect, nefiindu-i imputabila o eventuală pagubă produsă unui creditor al societăţii debitoare a cărui creanţa nu a fost înscrisă în documentele contabile ale societăţii.

Recurenta-reclamantă a considerat ca prin reţinerea acestui raţionament, instanţa de apel a aplicat eronat dispoziţiile legale ce reglementează răspunderea civila delictuala a lichidatorului unei societăţi comerciale.

Astfel, s-a susţinut că, în speţă, instanţa a reţinut de fapt că, în situaţia unei lichidări voluntare deschise în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, pentru lichidatorul numit, operează o prezumţie absolută de conformitate a actelor contabile ce îi sunt puse la dispoziţie de conducerea societăţii cu realitatea şi că, în baza acestei prezumţii absolute, ce nu este prevăzuta nicăieri în legislaţia aplicabilă, instanţa de apel a reţinut că lichidatorul unei societăţi comerciale nu este obligat să verifice dacă documentele puse la dispoziţia sa de către administratorul societăţii sunt conforme cu realitatea.

Or, a susţinut recurenta-reclamantă, o astfel de concluzie nu poate fi reţinută, fiind lipsită de orice temei legal. De fapt, în cazul unei proceduri de lichidare voluntară, lichidatorul este obligat să verifice dacă documentele puse la dispoziţia sa sunt conforme cu realitatea, pentru a determina patrimoniul real al debitoarei, în temeiul art. 253 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

În speţa de faţă, fosta conducere a debitoarei nu a înscris în actele contabile ale societăţii comerciale creanţa datorată recurentei, fapt necontestat de pârât şi reţinut inclusiv de instanţa de judecată. Însă, ceea ce nu a reţinut instanţa de apel, şi este relevant în speţa de faţă, mai ales raportat la cele de mai sus, este ca lichidatorul nu s-a aflat niciodată într-o imposibilitate absolută de a determina ca în patrimoniul acestei societăţi mai exista o creanţă ce nu a fost declarată de fosta conducere a debitoarei, s-a mai arătat.

Astfel, recurenta a susţinut ca, în conformitate cu documentele ce au fost depuse la dosar, a efectuat acte de executare silită faţă de debitoare realizând mai multe demersuri în acest sens.

Având în vedere aceste aspecte, s-a susţinut că pârâtul, în calitate de lichidator al debitoarei S.C. B. S.R.L., nu se afla în imposibilitatea absolută de a identifica existenţa creanţei deţinute de AAAS, acest aspect fiind mai mult decât evident având în vedere faptul că existau acte de executare silită realizate de AAAS, respectiv un sechestru şi un ordin de poprire. Astfel, prin exercitarea cu diligenţă a obligaţiei de inventariere a patrimoniului debitoarei, pârâtul ar fi trebuit să observe ca toate conturile debitoarei sunt blocate şi că o parte din active fac obiectul unei garanţii (garanţie mobiliara pentru care au fost realizate operaţiunile de publicitate prevăzute de lege, respectiv înscrierea la AEGRM).

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 14 iulie 2017, intimata-pârâtă a solicitat, în esenţă, respingerea recursului cu consecinţa menţinerii actelor contestate.

Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la dosar la data de 28 iulie 2017, recurenta-reclamantă a arătat că susţinerile pârâtei evocate prin întâmpinare sunt neîntemeiate şi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 5 octombrie 2017 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

La 17 octombrie 2017, s-a înregistrat la dosar punctul de vedere al recurentei cu privire la raport, prin care aceasta a susţinut că este eronată concluzia cuprinsă în raport în sensul că recursul este inadmisibil; în esenţă, concluzia raportului, a arătat recurenta-reclamantă, se întemeiază pe faptul că, în conformitate cu art. 8 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, nu pot fi recurate hotărâri definitive ale instanţelor de judecată dacă sunt evaluabile în bani până la valoarea de 1.000.000 RON, iar suma din litigiul de faţă este inferioară acestei valori prag. Totodată, s-a arătat în raport, a susţinut recurenta-reclamantă, că această prevedere a fost declarată neconstituţională în data de 30 mai 2017, dar, deoarece recursul a fost formulat anterior acestei date, în acest raport se reţine că recursul este inadmisibil, considerându-se că textul legal, la data introducerii căii de atac se bucură de prezumţia de constituţionalitate.

Recurenta-reclamantă a considerat că aceste concluzii sunt neîntemeiate, având în vedere faptul că principiul legalităţii căii de atac trebuie să opereze pe toată durata soluţionării acesteia. Astfel, deoarece la data întocmirii raportului cu privire la admisibilitatea în principiu a acestei căi, prevederea legală de mai sus era declarată neconstituţională, rezultă că, indiferent de data formulării acestui recurs nu trebuia sa existe o raportare la această prevedere la momentul întocmirii acestui raport.

Mai mult, recurenta-reclamantă a arătat că dispoziţiile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 reglementează în mod evident efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se admite o excepţie de neconstituţionalitate, ceea ce înseamnă că nu se poate pronunţa o hotărâre de inadmisibilitate a recursului, deoarece la data pronunţării unei astfel de hotărâri, textul legal invocat în raportul de mai sus, era abrogat sau cel puţin suspendat.

Având în vedere situaţia de fapt, recurenta-reclamantă consideră oportună şi solicitarea unui punct de vedere de la Curtea Constituţionala a României cu privire la acest raport, solicitând ca instanţa sa dispună în consecinţă.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform dispoziţiilor art. 483 C. proc. civ. "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

Totodată, art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 prevede că "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Este de menţionat că sintagma care impunea un prag valoric, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017.

Se reţine că, în paragraful nr. 32 al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017, s-a menţionat că,,...sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013".

În speţă, cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 9 mai 2016, decizia recurată a fost pronunţată, în faza procesuală a apelului, la data de 10 aprilie 2017, iar decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017.

Faţă de cele anterior arătate, se constată că, de la data introducerii acţiunii (9.05.2016) şi până la data soluţionării definitive a cauzei - 10 aprilie 2017, textul legal incident s-a bucurat de o prezumţie de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv soarta litigiului.

Prin urmare, norma legală cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 produce efecte juridice cu privire la procesele care au fost soluţionate printr-o hotărâre definitivă anterior datei publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017 în Monitorul Oficial, respectiv anterior datei de 20 iulie 2017.

În egală măsură, este de menţionat că, în temeiul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol "hotărârile prevăzute de alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".

Se reţine că valoarea pretenţiilor solicitate în prezentul litigiu, prin capătul principal din cererea de chemare în judecată, respectiv suma de 73.673,17 USD, calculată la cursul RON/USD de 3.9352 RON de la data introducerii acţiunii (09.05.2016) - 289.918,65 RON, se află sub plafonul prevăzut de lege, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii şi pronunţării deciziei recurate pentru exercitarea căii de atac a recursului, astfel încât recursul apare ca inadmisibil.

În condiţiile în care acestea sunt considerentele pentru care în raportul întocmit în cauză s-a reţinut că recursul este inadmisibil, susţinerile recurentei-reclamante exprimate în punctul de vedere la raport nu pot fi primite.

Trebuie reamintit că, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., soluţionarea inadmisibilităţii prezentei căi extraordinare de atac primează, astfel încât nu se impune examinarea altor cereri sau excepţii.

De asemenea, este de reţinut că legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentei căi extraordinare de atac are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva deciziei civile nr. 650/AP din 10 aprilie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Fără nicio cale de atac.p

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2018.