Nullity of promissory sale contract for illicit cause: irrelevance of post-contractual evidence in verifying the cause at the time of formation

Şedinţa publică din data de 6 iunie 2018

Asupra cererii de recurs de faţă

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civila la data de 06.11.2014 sub nr. x/2014, declinată la Tribunalul Ilfov prin sentinţa civilă nr. 2020 din data de 23.04.2015, consorţiul A. S.P.R.L. şi B. IPURL, în calitate de lichidatori judiciari pentru S.C. C. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta D., a solicitat constatarea nulităţii absolute a Antecontractului de vânzare-cumpărare atestat sub nr. x din 03.04.2009 de consilier juridic E., încheiat între D., în calitate de promitent vânzător şi S.C. C. S.R.L, în calitate de promitent cumpărător, pentru cauză ilicită, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară, respectiv restituirea sumei de 500.000 euro.

Prin sentinţa civilă nr. 2944/20.11.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. S.R.L. prin lichidator judiciar consorţiul format din A. S.P.R.L. şi B. I.P.U.R.L., în contradictoriu cu pârâta D..

Împotriva acestei sentinţe civile a formulat apel apelanta-reclamantă C. S.R.L. prin lichidator judiciar consorţiul format din A. S.P.R.L. şi B. I.P.U.R.L., la data de 01.07.2016, înregistrat la data de 04.07.2016 sub nr. x/2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii în anulare, astfel cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 1787A din data de 03.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat, apelul formulat de apelanta C. S.R.L prin lichidator judiciar consorţiul format din A. S.P.R.L., şi B. I.P.U.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 2944/20.11.2015, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata D..

Împotriva acestei decizii a formulat recurs S.C. C. S.R.L. prin lichidator judiciar consorţiul format din A. SPRL şi B. IPURL.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Examinându-se cererea de recurs, în cadrul procedurii de regularizare a cererii, în baza art. XVII alin. (3) raportat la art. XV alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi art. 486 C. proc. civ. s-a constatat că aceasta îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 486 C. proc. civ.

În raport de dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., s-a constatat că recurenta este legal scutită de la plata taxei judiciare de timbru în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 85/2006.

Recursul este formulat în cadrul termenului procedural prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

La data de 23.05.2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 alin. (2) teza I, cu referire la art. 471 alin. (5) din C. proc. civ. s-a dispus comunicarea recursului către intimată, cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei întâmpinare în termen de cel mult 30 de zile. La 21.06.2017 s-a constatat că intimata a depus întâmpinare în termenul prevăzut de lege, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În conformitate cu dispoziţiile art. 490 alin. (2) teza I, cu referire la art. 471 alin. (6) din Legea nr. 134/2010 - noul C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) şi art. XV alin. (4) din Legea nr. 2/2013, s-a dispus comunicarea întâmpinării formulate de intimată către recurentă, punându-i-se in vedere obligaţia de a depune răspuns la întâmpinare, in termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.

Faţă de dispoziţiile art. 490 alin. (2) teza I C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) şi art. XV alin. (4) din Legea nr. 2/2013, s-a constatat că recurenta nu a formulat, în termenul legal, răspuns la întâmpinare.

În baza art. XVII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, coroborat cu art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, fiind desemnată persoana în vederea întocmirii raportului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 8 noiembrie 2017 potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 31 ianuarie 2018, a fost admis în principiu recursul şi a fost fixat termen la data de 21 martie 2018, în vederea soluţionării acestuia, cauza fiind amânată la 6 iunie 2018.

Motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.

Recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. .

Aceasta arată că instanţa a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 966 si 968 din C. civ., apreciind că elementele ulterioare încheierii unui act juridic nu pot proba scopul urmărit de părţi la momentul încheierii actului, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Susţine recurenta că instanţa de apel a reţinut în mod corect că, pentru a se dispune constatarea nulităţii absolute, este necesar ca motivele de nulitate să fie contemporane sau anterioare încheierii actului juridic. Cu toate acestea, în aprecierea temeiniciei motivului de nulitate invocat - cauza ilicită - instanţa a înlăturat argumentele expuse apreciind că acestea sunt elemente exterioare şi ulterioare încheierii antecontractului. Or, în dovedirea cauzei ilicite urmărite la încheierea actului juridic trebuie avute în vedere şi elementele ulterioare încheierii actului juridic civil care pot contura intenţia reală a părţilor şi scopul ilicit urmărit de acestea.

Instanţa de apel face confuzie între motivul de nulitate care trebuie să fie, într-adevăr, contemporan încheierii actului juridic civil (cauza ilicită) şi elementele de fapt care dovedesc intenţia părţilor la încheierea actului şi care pot avea loc ulterior încheierii actului juridic, însa în considerarea scopului iniţial prefigurat de părţi. Din întregul material probator rezultă că părţile nu au încheiat niciodată antecontractul cu scopul încheierii ulterioare a unui contract de vânzare prin care să se transfere dreptul de proprietate către C. S.R.L.

Printr-o altă critică se arată că hotărârea recurată nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa de apel nerăspunzând criticilor deduse judecăţii prin intermediul căii devolutive de atac, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest sens se arată că instanţa a înlăturat nemotivat argumentele cu privire la neaplicabilitatea în cauză a principiului "nemo auditor propriam turpitudinem allegans". În prezenta cauză culpa nu aparţine societăţii pentru a se putea susţine invocarea propriei culpe, ci aparţine reprezentanţilor societăţii care, au angajat-o în contra intereselor proprii ale acesteia şi, totodată, cu fraudarea celorlalţi creditori ai societăţii. Scopul urmărit la încheierea antecontractului a fost trasat de reprezentantul societăţii C. însă acesta nu a fost acela de a se realiza, în viitor, transferul dreptului de proprietate asupra imobilului.

Chiar dacă s-ar reţine că societatea şi-a dat concursul la încheierea antecontractului prin angajarea sa, în mod legal, de către administratorul statutar, nici în acest caz nu este incident principiul "nemo auditur propriam turpitudinem allegans", întrucât sancţiunea specifică a nulităţii absolute se aplică prioritar acestuia. Doar prin înlăturarea efectelor actului juridic nul poate fi restabilită ordinea de drept şi ocrotit interesul general. În speţă, nu poate fi menţinut antecontractul în dauna intereselor tuturor creditorilor înscrişi în procedura insolvenţei la masa credală a C. S.R.L. prin simpla invocare a unui principiu subsidiar regimului nulităţii.

Recurenta mai arată că instanţa de apel nu a analizat şi nu a răspuns motivat criticilor privitoare la destinaţia finală a sumelor de bani rezultate din încheierea antecontractului tocmai pentru a evidenţia faptul că intenţia reală a părţilor la încheierea antecontractului a fost aceea de a sustrage sumele de banii din patrimoniul societăţii şi a le transfera în contul personal al domnului D.. Prin urmare, toate argumentele circumstanţiau, în realitate, cauza urmărită la încheierea antecontractului. Or, instanţa de apel le-a înlăturat fără o minimă analiză din perspectiva motivului determinant la încheierea antecontractului şi fără o justificare care să ducă la înlăturarea acestora.

Printr-o altă critică se arată că instanţa de apel nu a analizat motivele invocate în dovedirea cauzei ilicite: calitatea părţilor semnatare ale antecontractului;împrejurarea că în antecontract nu a fost stipulată o clauză de dezicere deşi a fost achitat preţul integral al imobilului cu ocazia încheierii antecontractului; argumentele privind destinaţia sumelor de bani; transferul dreptului de proprietate către o terţă persoană, deşi era îndeplinită condiţia suspensivă a radierii ipotecii prevăzută în antecontract pentru a opera transmiterea proprietăţii către C. S.R.L.; argumentele privind asumarea unui risc nerezonabil de către promitentul-vânzător prin înstrăinarea imobilului la un preţ mult mai mic către o terţă persoană; argumentul privind încheierea, în aceeaşi zi, a patru antecontracte de vânzare-cumpărare, fiecare pentru suma de 500.000 de euro - preţ achitat, de fiecare dată, integral, cu ocazia semnării antecontractelor, deşi imobilele erau ipotecate cu ipoteca de rang I în favoarea băncii, toate antecontractele având aceeaşi finalitate.

Instanţa era ţinută examineze, în mod efectiv, observaţiile, argumentele şi mijloacele de probă, având obligaţia de motivare a deciziilor sale, acesta fiind singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.

Instanţa de apel a lăsat neanalizate motivele invocate, apreciind că toate elementele sunt ulterioare momentului încheierii antecontractului şi nu pot fi avute în vedere pentru a se stabili nulitatea actului juridic.

Cu privire la modalitatea de determinare a preţului şi la împrejurarea achitării integrale şi anticipate a acestuia, instanţa a reţinut că aceste modalităţi nu sunt de plano ilicite şi nu le-a mai analizat în contextul tuturor celorlalte probe administrate. Referindu-se la pretinsa lipsă de diligenţă în protejarea intereselor reclamantei şi în limitarea riscului asumat de aceasta la momentul semnării antecontractului sau după încheierea contractului de vânzare către terţ, la fel, s-a reţinut că acestea sunt modalităţi specifice de executare a obligaţiilor de către reprezentantul legal al societăţii.

Înalta Curte, analizând recursul prin prisma criticilor formulate, reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.

Recurenta susţine că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 966 si 968 din C. civ., apreciind că elementele ulterioare încheierii unui act juridic nu pot proba scopul urmărit de părţi la momentul încheierea actului, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Critica este nefondată.

Conform art. 948 C. civ. una dintre condiţiile esenţiale pentru validitatea convenţiilor, este cauza licită, care reprezintă obiectivul urmărit de părţi la încheierea actului. Cu privire la această cerinţă de valabilitate, art. 966 C. civ. dispune că obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau ilicită nu poate avea niciun efect. Existenţa şi valabilitatea cauzei sunt prezumate până la dovada contrarie, potrivit art. 967 C. civ., iar art. 968 C. civ. defineşte cauza ilicită ca fiind atunci când este prohibită de legi, este contrară bunelor moravuri şi ordinii publice.

Existenţa unei cauze ilicite se sancţionează cu nulitatea absolută, întrucât norma încălcată a fost edictată pentru a ocroti un interes public, general, iar nu unul particular.

Pentru a interveni sancţiunea de drept civil a nulităţii absolute este necesar ca nerespectarea condiţiei esenţiale de valabilitate să se verifice în raport de momentul încheierii actului juridic contestat, iar nu în raport de aspecte anterioare sau ulterioare acestui moment.

Astfel cum corect a reţinut instanţa de apel, în lipsa probatoriului care să demonstreze contrariul, actul atacat îndeplineşte cerinţa esenţială de valabilitate privind existenţa unei cauze licite, ceea ce este prezumat conform art. 967 C. civ.

Contrar susţinerilor recurentei, pentru declararea nulităţii antecontractului, aceasta trebuia să invoce elemente concomitente încheierii actului, deoarece condiţiile de valabilitate se verifică exclusiv în raport de aspectele existente la acel moment, fiind fără relevanţă circumstanţele anterioare sau ulterioare.

Or, în speţă, societatea reclamantă a înţeles, în esenţă, să argumenteze acţiunea în nulitate în raport de elemente existente, dar irelevante ori insuficiente, sau în raport de elemente ivite ulterior încheierii antecontractului, care nu sunt în măsură să justifice susţinerea în sensul existenţei unei cauze ilicite a părţilor.

Printr-o altă critică se susţine incidenţa în cauză a motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. în sensul că instanţa de apel nu a analizat motivele invocate în dovedirea cauzei ilicite.

Şi această critica este nefondată.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel, analizând susţinerile reclamantei privitoare la cauza ilicită, a stabilit că motivele invocate în susţinerea existenţei acesteia nu sunt contemporane cu încheierea actului. Astfel, reţinând că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru invocarea cauzei ilicite, instanţa de apel nu a mai păşit la analiza elementelor ulterioare încheierii actului care constituie argumentele prezentate de reclamantă în susţinerea nulităţii actului.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa este obligată să analizeze într-o succesiune logică pretenţiile părţilor ceea ce înseamnă că în situaţia în care nu este întrunită condiţia premisă a analizei, instanţa nu va mai examina celelalte condiţii pentru că acest demers este lipsit de utilitate.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ. constatând că motivele de nelegalitate nu sunt fondate, va respinge recursul.

Înalta Curte, în temeiul art. 453 C. proc. civ., reţinând culpa procesuală, va obliga recurenta-reclamantă S.C. C. S.R.L. prin lichidator judiciar CONSORŢIUL format din A. SPRL şi B. IPURL să plătească intimatei pârâte D. suma de 2500 RON cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. C. S.R.L. prin lichidator judiciar CONSORŢIUL format din A. SPRL şi B. IPURL împotriva deciziei civile nr. 1787A din 3 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. C. S.R.L. prin lichidator judiciar CONSORŢIUL format din A. SPRL şi B. IPURL să plătească intimatei pârâte D. suma de 2500 RON cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2018.