State procedural capacity in privatization eviction claims and strict requirement of property holding under OUG 88/1997

Şedinţa publică din data de 6 iunie 2018

Asupra cererii de recurs de faţă

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă la data de 28.02.2014, reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., a chemat în judecată Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 5.602.901 RON, reprezentând valoarea imobilului situat în Drobeta Turnu Severin, str. x (est), judeţul Mehedinţi, compus din teren în suprafaţă de 16.153 m.p., intabulat în Cartea Funciară nr. x/N a localităţii Drobeta Turnu-Severin cu număr cadastral x, ca urmare a evicţiunii totale rezultând din fapta unui terţ, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflaţiei la momentul plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 6361 din 12.12.2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta A.A.A.S.; au fost obligaţi pârâţii A.A.A.S. şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în solidar, la plata sumei de 5.602.201 RON, reprezentând contravaloare imobil şi la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei primei instanţe, dar şi împotriva încheierii din data de 13.06.2014, în termen legal, au declarat apel ambii pârâţi, AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI-A.A.A.S. şi STATUL ROMAN prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE.

Prin decizia civilă nr. 83/A/2016 din 19 ianuarie 2016, pronunţată de CURTEA DE APEL BUCUREŞTI, secţia A VI-A CIVILĂ, au fost admise ambele apeluri formulate de apelanta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S., şi de apelantul-pârât STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, împotriva sentinţei civile nr. 6361/12.12.2014, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L, prin lichidator judiciar B. S.P.R.L. A fost schimbată în parte încheierea de şedinţă din 13.06.2014 şi sentinţa atacată, în sensul că a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi respinsă acţiunea formulată împotriva acestui pârât, pentru lipsa calităţii procesuale pasive. A fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta A.A.A.S. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale încheierii şi sentinţei atacate.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs C. S.A..

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Examinându-se cererea de recurs, în cadrul procedurii de regularizare a cererii, în baza art. XVII alin. (3) raportat la art. XV alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi art. 486 C. proc. civ. s-a constatat că aceasta îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 486 C. proc. civ.

În raport de dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., s-a constatat că recurenta este scutită de la plata taxei judiciare de timbru conform art. 115 din Legea nr. 85/2014.

Recursul este formulat în cadrul termenului procedural prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

La data de 23.02.2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 alin. (2) teza I, cu referire la art. 471 alin. (5) din C. proc. civ. s-a dispus comunicarea recursului către intimaţi, cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei întâmpinare în termen de cel mult 30 de zile.

La data de 27.03.2017 s-a constatat că intimatul AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI-A.A.A.S. a depus întâmpinare în termenul prevăzut de lege, prin care a invocat excepţia prescripţiei speciale şi a solicitat respingerea recursului.

În conformitate cu dispoziţiile art. 490 alin. (2) teza I, cu referire la art. 471 alin. (6) din Legea nr. 134/2010 - noul C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) şi art. XV alin. (4) din Legea nr. 2/2013, s-a dispus comunicarea întâmpinării formulate, punându-i-se în vedere recurentei obligaţia de a depune răspuns la întâmpinare, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.

Faţă de dispoziţiile art. 490 alin. (2) teza I C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) şi art. XV alin. (4) din Legea nr. 2/2013, se constată că recurenta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

În baza art. XVII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, coroborat cu art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, fiind desemnată persoana în vederea întocmirii raportului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 8 noiembrie 2017 potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 31 ianuarie 2018, a fost admis în principiu recursul şi a fost fixat termen la data de 21 martie 2018, în vederea soluţionării acestuia. La această dată recurenta S.C. A. S.A. a prezentat o tranzacţie judiciară din care rezultă că a cesionat creanţa litigioasă către C. S.A..

La data de 6 iunie 2018 Înalta Curte a luat act de tranzacţie şi a dispus introducerea în cauză a C. S.A. în calitate de recurentă.

Motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor

Criticile aduse hotărârii pronunţate în apel sunt circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 si 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în privinţa soluţiei de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a STATULUI ROMAN prin M.F.P., si, pe cale de consecinţă, a respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală activă, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Susţine recurenta că regulile de procedură încălcate sunt cuprinse în art. 32 alin. (1) lit. b), art. 36 si art. 40 alin. (1) C. proc. civ., STATUL ROMAN prin M.F.P. având calitate procesuală activă, acesta fiind o specie de fidejusor ţinut la plata despăgubirilor în solidar cu A.A.A.S. În subsidiar, pornind de la împrejurarea că încălcarea dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. b), art. 36 si art. 40 alin. (1) C. proc. civ. se grefează pe o încălcare sau, după caz, aplicarea greşită a art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 1503 alin. (2) C. civ. din 1864 si art. 42 Codul comercial, este incident şi art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Existenţa acestui motiv de casare decurge din ceea ce înseamnă calitatea procesuală, element al acţiunii civile, din identitatea părţilor procesului cu părţile raportului juridic dedus judecăţii. Prin urmare, deşi există două planuri, unul al dreptului procesual şi celalalt al dreptului substanţial, ele nu pot fi privite separat, dată fiind corespondenţa care trebuie să existe între ele şi împrejurarea că existenţa sau inexistenţa calităţii procesuale depinde de aplicarea corectă a normei de drept material.

Recurenta susţine că soluţia respingerii cererii de chemare în judecată, în contradictoriu cu A.A.A.S., ca neîntemeiată, a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, coroborate cu cele ale art. 42 Codul comercial

Condiţiile prescrise de art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 sunt îndeplinite. Împrejurarea că, la data producerii evicţiunii (sub forma admiterii cererii în revendicare a adevăraţilor proprietari), imobilul nu se mai afla în patrimonii recurentei, nu înlătură de la aplicare art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997.

Speţa dedusă judecăţii nu reprezintă situaţia tipică a unui raport juridic având ca obiect garanţia contra evicţiunii ce opune înstrăinătorul şi dobânditorul unui bun, ci presupune un lanţ de răspundere pentru evicţiune, o multiplicare a obligaţiei de garanţie contra evicţiunii care incumba înstrăinătorului originar în raport cu dobânditorul, dar şi cu subdobânditorii aceluiaşi bun.

Prejudiciul suferit de recurentă există, iar asupra caracterului cert al prejudiciului nu poate plana vreun dubiu. Cel mult, se poate susţine că prejudiciul este viitor, iar nu actual, dar această împrejurare nu schimbă datele speţei, pentru că cert este şi prejudiciul viitor. Restituirea imobilului a fost dispusă, iar creanţa C. S.R.L. a fost înscrisă în tabelul definitiv rectificat. Acestea sunt elementele car dau contur existenţei prejudiciului.

STATUL ROMAN, prin M.F.P., este parte a raportului juridic dedus judecăţii şi are calitate procesuală, indiferent de normele care guvernează acest raport: art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, coroborat cu dispoziţiile art. 42 Codul comercial sau art. 1503 alin. (2) C. civ. din 1864.

În prima ipoteză, STATUL ROMAN joacă rolul garantului A.A.A.S., ţinut la plata în solidar cu acest din urma intimat-pârât.

Art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 prevalează asupra art. 1503 alin. (2) C. civ. din 1864, dar nu se aplică cu excluderea completă a celui din urmă, ci este completat de acest text de lege, raţiunea normei generate fiind aceea de a completa norma specială. Art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 reglementează un caz special de garanţie contra evicţiunii. Pe calea acestei dispoziţii, statul deleagă una dintre autorităţile sale să despăgubească societăţile privatizate sau în curs de privatizare, care au fost evinse de imobilele pe care acelaşi stat le-a adus aport la capitalul lor social cu ocazia înfiinţării acestora. Obligaţia de plată a despăgubirilor ce incumbă A.A.A.S. are natura unei obligaţii comerciale. Garanţia contra evicţiunii, ca obligaţie conexă obligaţiei de aport la capitalul social al unei societăţi, reprezintă o faptă de comerţ obiectivă căreia i se aplică legea comercială, în speţa art. 42 Codul comercial, care consacră solidaritatea pasivă (debitor principal - garant).

Acţionarul care a efectuat aportul la capitalul social nu este A.A.A.S., ci STATUL ROMAN. Calitatea STATULUI ROMAN de titular al acţiunilor vândute în cadrul procesului de privatizare este consacrată expres prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 88/1997, prin art. 2 si art. 3 lit. a) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin art. 5 lit. b) din O.U.G. nr. 23/2004 privind stabilirea unor masuri de reorganizare a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare prin comasarea prin absorbţie cu Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, cu modificările şi completările ulterioare.

A.A.A.S. reprezintă o autoritate publică, definită prin art. 2 alin. (1) lit. b) teză I din Legea nr. 554/2004 ca fiind orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public. Nicio autoritate publică de stat nu este o entitate complet desprinsă şi distinctă de STATUL ROMAN. De aceea, dacă alin. (6) al art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 nu ar fi interpretat în sensul în care consacră o obligaţie de garanţie de natură comercială ce incumbă STATULUI ROMAN, accesorie obligaţiei principale ce revine A.A.A.S., STATUL ROMAN trebuie ţinut la plata în calitate de titular nemijlocit al obligaţiei de garanţie contra evicţiunii.

Potrivit dreptului comun, STATUL ROMAN este acţionarul care a efectuat un aport în natură, un imobil, de care societatea a fost evinsă. STATULUI ROMAN îi revine, în aceasta ipostază, obligaţia de a repara prejudicial suferit prin evicţiune, fiind debitor principal, iar nu garant.

Condiţiile prescrise de art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 sunt îndeplinite. Împrejurarea că, la data producerii evicţiunii, imobilul nu se mai afla în patrimoniul recurentei nu înlătură de la aplicare art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997.

Din moment ce nici art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 şi nici Decizia nr. 18/2011, pronunţată în interesul legii, nu cuprind reguli relative la ipoteza unui lanţ de răspunderi pentru evicţiune, dezlegarea problemei de drept se face cu ajutorul normelor generale, care întregesc sfera de aplicare a normei speciale. Specificul art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 în raport cu dreptul comun constă în delegarea uneia dintre autorităţile statului pentru plata despăgubirilor menite a repara prejudiciul suferit prin evicţiune. Altminteri, obligaţia de reparare a acestui prejudiciu incumba nemijlocit STATULUI ROMAN, în calitate de acţionar care a efectuat un aport în natură, un imobil, de care societatea a fost evinsă.

Obligaţia de garanţie contra evicţiunii se transmite odată cu bunul, fiind un accesoriu al acestuia, motiv pentru care ea poate fi opusă şi subdobânditorilor. Existenţa obligaţiei de garanţie contra evicţiunii şi dreptul de creanţă corelativ acesteia, odată evicţiunea produsă, generează raporturi juridice în lanţ între fiecare vânzător şi cumpărător al bunului, precum şi între vânzătorul originar şi dobânditorii subsecvenţi.

Recurenta susţine că a chemat în judecată pârâtele A.A.A.S. si STATUL ROMAN, pentru că societatea C. S.R.L., luând locul societăţii D. S.R.L. în lanţul creditorilor obligaţiei de garanţie contra evicţiunii, deţine o creanţă împotriva recurentei în cuantum de 5.788.326,8 RON, înscrisă în tabelul definitiv de creanţe.

Cererea de chemare în judecată nu reprezintă altceva decât o chemare în garanţie promovată pe calea unei cereri principale, iar nu incidentale. Dată fiind cesiunea de creanţă din 10.12.2013, încheiată între D. S.R.L. şi C. S.R.L. şi particularităţile procedurii insolventei, potrivit cărora creditorul (C. S.R.L.) nu poate porni un proces împotriva debitorului (subscrisa) în care acesta din urmă să cheme alte persoane în garanţie (A.A.A.S. si STATUL ROMAN), ci are numai calea unei cereri de admitere a creanţei, care odată admisă şi înscrisă creanţă în tabelul definitiv dobândeşte caracter obligatoriu, singura posibilitate a debitorului de a-si repara prejudiciul suferit este formularea unei cereri de chemare în garanţie pe cale principală.

Tabelul definitiv rectificat de creanţe asupra averii recurentei, în care este şi creanţa C. S.R.L., are caracter obligatoriu, recurenta fiind ţinută la executarea obligaţiei corelative creanţei ca şi cum aceasta ar decurge dintr-o hotărâre judecătorească definitivă. Căile de atac împotriva tabelului de creanţe nu mai pot fi exercitate din momentul publicării acestuia în forma definitivă rectificată.

Înscrierea în tabelul definitiv al creanţei subdobânditorului, reprezentând despăgubirea datorată acestuia ca garanţie contra evicţiunii, constituie temeiul calităţii procesuale active a recurentei pentru chemarea în garanţie a autorului.

Recurenta susţine că a formulat cererea de chemare în judecată împotriva A.A.A.S. şi a STATULUI ROMAN, acesta având obligaţia de a repara prejudiciul cauzat în urma evicţiunii produse, în calitatea sa de înstrăinător originar al imobilului, cuantumul prejudiciului suferit fiind egal suma pretinsă de către C. S.R.L., pe care recurenta o datorează acesteia conform tabelului definitiv de creanţe. Obligaţia de garanţie contra evicţiunii le incumbă, potrivit normei speciale, A.A.A.S. si STATULUI ROMAN, iar potrivit normei generale doar STATULUI ROMAN în raport cu toţi dobânditorii subsecvenţi ai bunului.

Considerentul suplimentar din hotărârea recurată cu privire la înlăturarea de la aplicare a art. 1503 alin. (2) C. civ. din 1864 nu este fondat, teza contrară sprijinindu-se pe aceleaşi argumente care au la baza multiplicarea obligaţiei de garanţie contra evicţiunii. Aceasta există nu numai faţă de dobânditor, ci şi în raport cu subdobânditorii.

Înalta Curte, analizând recursul prin prisma criticilor formulate, reţine că este nefondat pentru considerentele ce succed.

Recurenta susţine că prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a STATULUI ROMAN prin M.F.P., şi, pe cale de consecinţă, a respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală activă, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., regulile de procedură încălcate fiind cuprinse în art. 32 alin. (1) lit. b), art. 36 si art. 40 alin. (1) C. proc. civ., STATUL ROMAN prin M.F.P. având calitate procesuală activă, acesta fiind o specie de fidejusor ţinut la plata despăgubirilor în solidar cu A.A.A.S.

Critica este nefondată. Înalta Curte reţine că prin dispoziţiile art. 324(6) din O.U.G. nr. 88/1997 este instituită obligaţia Statului Român de a garanta îndeplinirea obligaţiilor stabilite prin lege în sarcina instituţiilor publice implicate, care acţionează ca agenţi ai săi în cazul particular al privatizării. Aceasta reprezintă o obligaţie constituţională şi legală, şi nu un caz special de fidejusiune ca garanţie personală în materie civilă.

Potrivit art. 223 din N. C. civ. (art. 25 din Decretul nr. 31/1954), statul participă în raporturile juridice în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi şi obligaţii, prin Ministerul Finanţelor Publice, afară de cazurile în care legea stabileşte alte organe în acest scop. Or, în raporturile juridice din materia privatizării, legea stabileşte participarea în numele statului a instituţiilor publice implicate, iar nu prin Ministerul Finanţelor Publice, a cărui atragere în proces nu are nicio justificare legală. În speţă, statul nu participă nemijlocit, în nume propriu, la raportul juridic dedus judecăţii de reclamantă, ci chiar prin intermediul A.A.A.S.

În al doilea rând, referitor la cel de-al doilea temei de drept al cererii (art. 1503 alin. (2) C. civ. 1864), în raportul juridic dedus judecăţii, societatea urmăreşte atragerea răspunderii pentru evicţiune a acţionarului care a aportat la capitalul social proprietatea asupra unui bun imobil. Or, având în vedere şi argumentele de mai sus, care sunt valabile în prezenta analiză, acţionarul nu este Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ci chiar instituţia publică implicată în procesul de privatizare (iniţial F.P.S., în prezent A.A.A.S.), care a vândut acţiunile deţinute în nume statului la societatea A. S.A. Prin Decizia nr. 18/2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că despăgubirile în discuţie se acordă societăţilor comerciale de către instituţiile publice implicate în procesul de privatizare ca urmare a retrocedării unor imobile, prin urmare, chemata în garanţie Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu are nicio calitate la încheierea contractului şi, ca atare, nu poate garanta pentru sumele solicitate de societatea reclamantă.

Recurenta susţine că soluţia respingerii cererii de chemare în judecată, în contradictoriu cu A.A.A.S., ca neîntemeiată, a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, coroborate cu cele ale art. 42 Codul comercial, împrejurarea că, la data producerii evicţiunii, imobilul nu se mai afla în patrimonii recurentei neînlăturând de la aplicare art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 având în vedere existenţa în speţă a unui lanţ de răspundere pentru evicţiune, o multiplicare a obligaţiei de garanţie contra evicţiunii care incumba înstrăinătorului originar în raport cu dobânditorul, dar şi cu subdobânditorii aceluiaşi bun.

Şi această critică este nefondată, instanţa de apel reţinând corect că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege pentru ca pârâta A.A.A.S. să poată fi obligată la plata despăgubirilor.

Potrivit art. 324 alin. (2) din O.U.G. nr. 88/1997, instituţiile publice implicate vor plăti societăţilor comerciale prevăzute la alin. (1) o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deţinute de societatea comercială către foştii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

În considerentele Deciziei nr. 18/2011 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, este explicată condiţia prevăzută de lege ca imobilul retrocedat să fie deţinut de societatea privatizată. Astfel, s-a reţinut că este corectă soluţia potrivit căreia obligaţia de reparare a prejudiciului suferit de societatea comercială din al cărei patrimoniu a fost retrocedat imobilul se limitează la valoarea de inventar (valoarea contabilă), actualizată în raport cu indicele de inflaţie. S-a mai reţinut necesitatea unei corespondenţe în modalitatea de evaluare a patrimoniului societăţii comerciale, atât la momentul privatizării, cât şi la momentul ieşirii unui imobil din patrimoniu. Societatea comercială prejudiciată prin restituirea unor imobile către foştii proprietari trebuie despăgubită cu valoarea cu care aceste imobile figurau în bilanţul societăţii, în condiţiile în care în locul imobilului retrocedat trebuie înscrisă valoarea acestuia rezultată în urma procesului obligatoriu de reevaluare.

În consecinţă, condiţia esenţială pentru ca pârâta A.A.A.S. să poată fi obligată la plata despăgubirilor este aceea ca, la momentul retrocedării imobilului către foştii proprietari, imobilul să fie deţinut de societatea reclamantă, să aparţină patrimoniului societăţii reclamante, deoarece numai în această ipoteză se impune înlocuirea imobilului retrocedat cu valoarea contabilă a acestuia.

Or, în cauză această condiţie nu este îndeplinită deoarece societatea reclamantă a înstrăinat terenul astfel că la data rămânerii irevocabile a hotărârii de retrocedare a terenului către foştii proprietari (19.10.2011), reclamanta nu mai deţinea în patrimoniu imobilul.

Printr-o altă critică s-a susţinut că întrucât nici art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 şi nici Decizia nr. 18/2011, pronunţată în interesul legii, nu cuprind reguli relative la ipoteza unui lanţ de răspunderi pentru evicţiune, dezlegarea problemei de drept se face cu ajutorul normelor generale, care întregesc sfera de aplicare a normei speciale, obligaţia de garanţie contra evicţiunii transmiţându-se odată cu bunul, fiind un accesoriu al acestuia, motiv pentru care ea poate fi opusă şi subdobânditorilor.

Critica este nefondată.

În materia reparării prejudiciilor cauzate societăţilor privatizate prin restituirea către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat, legiuitorul a instituit norme speciale, care înlătură de la aplicare normele de drept comun în materia răspunderii pentru evicţiune a acţionarului pentru imobilul aportat la capitalul social.

În aplicarea regulilor de interpretare a normelor juridice consacrate în adagiile "specialia generalibus derogant" şi "generalia specialibus non derogant", rezultă că norma specială cuprinsă în art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 se aplică prioritar faţă de normele generale prevăzute de art. 1503 alin. (2) C. civ. 1864 raportat la art. 1337 şi urm. C. civ. 1864. Prin urmare, nu este aplicabil în cauză temeiul de drept subsidiar invocat de reclamantă, referitor la aplicarea dreptului comun în materia evicţiunii.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ. constatând că motivele de nelegalitate nu sunt fondate, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 83/A/2016 din 19 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2018.